fbpx

Cele 5 rani care ne impiedica sa fim noi insine | Lise Bourbeau

Cele 5 rani care ne impiedica sa fim noi insine ed.7 - Lise Bourbeau

Nu mi-am imaginat niciodata ca infatisarea cuiva, anatomia corpului sau este influentata de ranile sufletesti cu care se naste. Lise Bourbeau spune ca fiecare dintre noi venim intr-o anumita familie pentru a vindeca rana de care suferim. Prezenta unei rani are ca scop constientizarea lucrurilor pe care ni le facem noua insine sau celor din jurul nostru si atragem persoane care sa ne faca sa vedem aceste lucruri.


“Le reprosam celorlalti tot ceea ce facem noi insine si nu vrem sa recunoastem. (…) acest lucru se intampla din cauza faptului ca rana ta nu a fost vindecata, iar tu atragi astfel acel gen de parinte sau de situatie.”

Pentru ca nu stim despre existenta acestor “masti” unii dintre noi nu vom putea sa le vindecam si  daca nu vom constientiza ranile sufletului nostru si nevoile lui, ne vom reincarna iar si iar, pana cand vom ajunge sa le iubim si sa le acceptam.

1. Rana de respingere are “masca fugarului”

Aceasta rana il face pe “fugar” sa simta ca ii este respinsa existenta, ca este nedorit si ca aparitia lui in aceasta lumea a fost un “accident”. Aceasta rana de respingere se manifesta pe fondul relatiilor cu parintele de acelasi sex.

 Corpul este subtire, contractat sau fragmentat. Ochii sunt mici si tematori, inconjurati de cearcane negre ca un efect de “masca”. Vocabularul folosit de aceste persoane este: nul, inexistent, nimic, a disparea, zero. Rana se manifesta si asupra caracterului sau si il face sa treaca de la iubire profunda la o ura extrema. Se crede fara valoare si prefera singuratatea. Deoarece nu se alimenteaza cum trebuie din cauza emotiilor profunde pe care le traieste, acesta poate cadea in cealalta extrema si poate consuma in exces zahar, alcool si droguri. Panica il face sa manifeste boli la nivelul pielii, sa faca diverse alergii, diaree si aritmie, ducand pana la stari suicidare.

“Parintele de acelasi sex are rolul de a ne invata sa iubim, sa ne iubim si sa daruim iubire. Parintele de sex opus ne invata sa ne lasam iubiti si sa primim iubirea.”

2. Rana de abandon are “masca dependentului”

Un copil se simte abandonat atunci cand mama lui ii acorda toata atentia unui alt frate nou nascut, daca parintii lui lucreaza zi de zi si nu-i acorda timpul necesar dezvoltarii armonioase (vezi Cele cinci limbaje de iubire la copii), cand parintii il lasa in grija altcuiva, chiar daca acele persone sunt bunicii, daca mama lui este bolnava iar tatal este mult absent din viata lui. Aceasta rana se manifesta pe fondul relatiilor cu parintele de sex opus. Persoanele care sufera de abandon, sufera si de respingere. Masca dependentului se manifesta pe un corp alungit si lipsit de tonus. Spatele este curbat, brate lungi care atarna de-a lungul corpului, parti ale corpului moi si care atarna. Ochii lui sunt mari si tristi ca urmare a sufletului sau impovarat. Are tendinta de a se considera victima pentru a atrage atentia celorlalti. De multe ori atrage boli doar pentru a cersi atentia si dragostea celorlalti. Nu poate lua decizii singur, insa nu urmeaza sfaturile celorlalti. Are stari de spirit schimbatoare. Vocabularul lui cuprinde cuvinte ca: nu mai pot, sunt singur, nu mi se da drumul, simt ca ma sufoc. Cel mai teama ii este de singuratate. Bolile pe care le atrage sunt din cauza instabilitatii lui emotionale. Sufera adesea de bulimie, dureri de spate, migrene, miopie, isterie si agorafobie.

“Forma de ajutor de care are nevoie dependentul este sustinerea celorlalti.”

3. Rana de umilire are “masca masochistului”

Aceasta rana se dezvolta atunci cand parintele care se ocupa de ingrijirea copilului, de dezvoltarea lui fizica detine un control excesiv asupra acestuia si se simte umilit de acest control. Masochistul gaseste placere si satisfactie in suferinta. Cauta durerea si umilirea intr-un mod inconstient si atrage problemele celorlalti. Tocmai de aceea corpul lui isi dezvolta umerii pentru a cara aceste poveri si uneori este gras si rotund. Este un om al extremelor si de aceea, uneori, poate fi gras sau foarte slab. Se hraneste din problemele altora si face din ele sensul lui de a trai. Este ca acel cizmar care repara incaltamintea altora dar a lui este rupta. Ochii lui sunt mari si rotunzi si oglindesc inocenta. Ii este teama sa nu se faca de rusine, sa nu fie umilit sau celorlalti sa le fie rusine cu el. Se controleaza foarte mult pentru a nu se face de rusine. Stie care ii sunt nevoile dar ii este rusine sa si le asculte. Se mentine mereu “ocupat cu problemele altora” deoarece libertatea l-ar face sa nu mai aiba limite si atunci ar cadea in excese. Se pedepseste pe sine deoarece crede ca asa ii pedepseste pe ceilalti. Ii plac alimentele grase si suculente, dar si ciocolata. Ii este rusine sa cumpere “prajiturele” deoarece se gandeste ca nu merita aceste recompense, sau daca se va ingrasa ii va fi rusine de trupul sau. Are dureri de spate dar si de umeri, probleme cu gatul si laringele, probleme cu picioarele, dar si probleme cu inima.

“Este important sa ne reamintim ca ceea ce ne face sa suferim, nu este ceea ce traim, ci reactia noastra la ceea ce ni se intampla, din cauza acelor rani nevindecate.”

4. Rana de tradare are “masca dominatorului”

Aceasta rana este traita cu parintele de sex opus, un puternic complex oedipian. In cazul in care parintele de sex opus ii face toate capriciile copilului si la un moment dat acesta va inceta sa faca acele lucruri, copilul se va simti tradat si va adopta masca dominatorului. Dominatorul este cel care are cele mai mari asteptari de la ceilalti, ii place sa prevada totul si sa controleze totul. Ii place sa aiba ultimul cuvant si sa indeplineasca toate sarcinile pentru a nu-i scapa ceva. Atunci cand va gresi, nu-si va asuma acest lucru si va incerca sa-i convinga pe ceilalti ca nu din vina lui s-a produs eroarea. Va minti pentru a-si acoperi greselile. Foloseste des fraza “Ai inteles?” pentru a-si arata superioritatea si controlul asupra tuturor lucrurilor.

Corpul dominatorului este lat in partea de sus, bine conturat la barbati, iar la femei soldurile sunt mai mari decat umerii. Pieptul si burta sunt bombate. Ochii au o privire intensa si seducatoare. Nu isi respecta angajamentele sau promisiunile, sau face mari eforturi pentru a se tine de ele. Este nerabdator si intolerant. Este convins ca are dreptate si incearca sa-i convinga si pe ceilalti. Nu-si arata vulnerabilitatea si iese foarte greu dintr-un angajament deoarece nu poate accepta sa piarda. Mananca repede si adauga condimente peste mancare. Atrage boli legate de control si pierderea acestuia, agorafobie, spasmofilie, afectiuni ale sistemului digestiv.

“Mai multe persoane care sufera de tradare au suferit din cauza faptului ca parintele de sex opus nu si-a respectat angajamentul conform asteptarilor pe care copilul le avea fata de un parinte ideal.”

5. Rana de nedreptate are “masca rigidului”

Dreptatea se defineste ca fiind aprecierea, recunoasterea, si respectful drepturilor si a meritelor fiecaruia dintre noi. Se activeaza pe fondul relatiilor cu parintele de acelasi sex, deoarece acesta nu are capacitatea de a se exprima si a se face inteles. In acelasi timp parintele este sever si il critica usor pe copilul care va purta masca rigidului.

Corpul sau este rigid, drept si cat mai aproape de perfectiune. Are talia foarte mica si ii place sa o scoata in evidenta. Nu de putine ori rigidul se abtine de la mancare tocmai pentru a avea o silueta de invidiat pentru a-i conferi prestanta. Nu recunoaste ca are probleme si isi blocheaza sentimentele. Sufera de constipatie din cauza faptului ca se controleaza prea mult si nu-si exprima emotiile. Tonul vocii este sec si insensibil. Prefera alimentele sarate in locul celor dulci. Se justifica si ii este rusine cand isi pierde controlul. Se imbolnaveste din cauza epuizarii si sufera de hemoroizi, probleme de circulatie si insomnie, dar si miopie deoarece neaga adevarul si vrea ca totul sa fie “perfect”.

“Cea mai mare teama a rigidului este raceala, indiferenta. Are la fel de multe probleme in  a-si accepta propria raceala cat si in a o accepta pe a celorlalti.”

Ne vindecam ranile interioare la fel cum ne refacem dupa cele fizice. Cu cat le vom constientiza mai mult, le vom accepta si le vom iubi, cu atat mai repede le vom vindeca.

Poti cumpara cartea dand click pe unul din link-urile de mai jos:

2 thoughts on “Cele 5 rani care ne impiedica sa fim noi insine | Lise Bourbeau”

  1. Pingback: Vindecarea celor 5 rani | Lise Bourbeau – Dusă cu cartea

  2. Pingback: Jurnalul Annei Frank | Anne Frank – Dusă cu cartea

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Drepturi de autor!
%d blogeri au apreciat: