Cuprins
Cu opera lui Joseph Murphy am luat contact acum 2 ani. Puterea extraordinară a subconștientului tău a fost cartea care m-a făcut să studiez și mai mult această filozofie de a trăi a omului modern. În aceeași direcție este formulată și cartea Secretele prosperității. Nu bănuim cât de multă putere au gândurile noastre sau cum putem schimba finalul unor acțiuni.
Cărți care apar în momente cheie
Nu știu dacă vi s-a întâmplat să aveți anumite cărți achiziționate sau primite cu ceva timp în urmă, și niciodată nu le vine timpul de a fi citite. Amânăm și citim cărți în funcție de starea pe care o avem sau în funcție de momentul din viață în care ne aflăm. Așa s-a întâmplat și cu Secretele prosperității, i-a venit timpul atunci când aveam nevoie de ea. M-a făcut să conștientizez niște lucruri, să iau pauză de la viața asta care “galopează prea repede” și mi-am reamintit ceea ce spunea Dalai Lama:
Dacă o problemă poate fi rezolvată / De ce să mă necăjesc pentru ea?
Iar dacă nu poate fi îndreptată, / De ce m-aș mai gândi la ea?
Secretul puterii miraculoase de a obține bogății miraculoase
Vă amintiți de prietenul care mereu spune că alții au noroc și sunt bogați, iar el va fi mereu sărac? Sau poate fi chiar cazul nostru. Da, atunci practici manifestul pentru sărăcie, atragi energia negativă a minții tale. Ceea ce mi-a plăcut la Joseph Murphy este și modul în care te ajută să-ți schimbi viziunea. El spune că sărăcia este o boală a minții, gândurile negative sunt ca o boală care nu aduce nimic bun. De ce te-ai condamna la o viață strictă, de ce ai pune gândul rău înaintea celui bun?
Niciodată nu este prea târziu să-ți schimbi mentalitatea sau pe tine însuți. Pot spune asta din propria experiență, deoarece cărțile de “trezire spirituală” și cărțile de dezvoltarea personală, m-au făcut să mă schimb după mai bine de 30 de ani de viață. Este vorba doar de voință și de răbdare. Schimbarea gândurilor nu este ceva ușor, însă atunci când vezi câtă energie și lucruri bune se întâmplă în jurul tău, prinzi curaj și duci și tu mesajul mai departe.
Schimbarea partenerului prin puterea gândirii tale
Nu le putem cere și celorlalți să se schimbe, să gândească așa cum gândim noi. Avem însă puterea de a-i schimba pe aceștia prin manifestarea gândurilor pozitive, a iubirii și respectului. Cartea Secretele prosperității abundă în exemple de oameni care și-au schimbat viața sau și-au ajutat partenerii să devină mai prosperi, mai siguri pe ei. Dacă ai un partener care este mulțumit cu puțin, probabil acesta suferă de un blocaj pe care nu-l va trece fără ajutorul tău. Poți manifesta pentru prosperitatea lui, pentru ca acesta să avanseze în ierarhia de la locul de muncă.
Atenție! Nu poți manifesta pozitiv, însă unele gânduri să fie negative. Câștigă gândurile care predomină. Nu aștepta miracole dacă tu-l cerți și-l înjosești, dar manifești să aibă succes. Mintea ta trebuie să fie stăpânită doar de bine și frumos.
La fel se întâmplă și în cazul colegilor tăi. Dacă le dorești rău sau te bucuri de greșelile lor crezând că așa vei promova, surpriză! Prosperitatea colegilor este și prosperitatea ta, eșecurile lor sunt și ale tale. Nu ne putem clădi fericirea, prosperitatea pe necazul altora. Aici intervine și karma, cea care întotdeauna are scopul de a echilibra lucrurile.
Frica de a pierde controlul asupra copilului tău
Mulți părinți, printre care mă număr și eu, au tendința de a controla copilul pentru a nu i se întâmpla ceva rău. Dorim să-i scutim de lucrurile rele, de persoane care considerăm că nu sunt potrivite pentru ei. Ceea ce nu înțelegem noi este că fiecare vine în această viață cu un anumit scop, pentru a trăi anumite experiențe. Lise Bourbeau vorbește și ea despre rănile care trebuie vindecate prin întâlnirea unor oameni care să ne ajute să conștientizăm rana pe care o avem și cum o putem vindeca.
Ceea ce poți face pentru copilul tău este să manifești gânduri bune, să manifești faptul că este pe acest pământ pentru a-și trăi propriile experiențe și că, lăsat în “mâna divinității”, acesta va fi bine și va fi protejat. Atrage prin gândirea ta protecția asupra lui, nu primejdia.
Joseph Murphy vorbește despre o mamă care a venit la el și i-a spus cum fata ei, pentru care au investit mult timp și bani, este nerecunoscătoare, mereu nemulțumită și certăreață, iar ulterior a renunțat la studiile universitare și a fugit cu un bărbat necunoscut. Cu ajutorul gândirii pozitive și manifestarea iubirii pentru fiica lor, părinții au înțeles că nu mai au niciun control asupra ei și că singurul lucru bun pe care-l pot face pentru ea este să se roage.
După o lună de la schimbarea gândirii și a sentimentelor pentru fiica lor, aceasta a sunat și și-a recunoscut greșeala, și-a cerut scuze și a promis că se va întoarce la studii și va munci pentru a se întreține. Gândirea pozitivă a dus la vindecarea acesteia, la vindecarea suferinței părinților care își vedeau propriul copil pierdut. Întoarcerea fiului risipitor nu este doar o pildă din Biblie, se întâmplă de foarte multe ori și în realitate.
Când manifestăm gândurile bune?
Așa cum spuneam, puterea gândului tău nu poate fi schimbată ușor, iar faptul că manifești non-stop, nu-ți va aduce rezolvarea problemei într-un timp record. Găsește momente de liniște, atunci când ești pozitiv și nu încărcat de probleme, de preferat 3 momente din zi în care să faci acest lucru. Atunci când manifești neîncetat, este ca și cum te-ai apuca de treabă și șeful tău vine și te întreabă de 100 de ori dacă ai terminat și când va fi gata raportul tău.
Trebuie să faci liniște în mintea ta și să consideri ca și rezolvată problema ta. Vizualizează cum lucrurile bune se întâmplă, cum tu culegi roadele rugăciunilor tale. Așteaptă lucruri bune și acestea vor veni către tine. Avem norocul de a trăi într-o perioadă în care informația ne este la îndemână și învățături prețioase ne sunt dezvăluite.
Secretele prosperității de Joseph Murphy
Atunci când îți îndrepți toată atenția către un lucru, către o dorință, aceasta se multiplică în viața ta. Trebuie să ai grijă că atenția ta să se îndrepte asupra binelui și lucruri bune vor pune stăpânire pe viața ta.
Radiați către ceilalți abundență, bunăvoință și belșug. Ei vor prelua acestea în subconștient și veți atrage oameni minunați în viața voastră. Ei și voi, veți prospera.
Mulțumesc, Editura Deceneu, pentru acest exemplar prețios!
Pingback: Recomandări de Cărți de Black Friday 2021 - Dusă cu cartea
Pingback: Cărți de citit în 2022 - Dusă cu cartea