Jurnalul Annei Frank | Anne Frank
Jurnalul Annei Frank | Anne Frank

Jurnalul Annei Frank | Anne Frank

Holocaustul a ucis multe persoane remarcabile, iar multe dintre ele ar fi avut ceva de spus în Istoria omenirii. Cei care au rămas, precum Viktor Frankl, și-au dedicat viața să-i ajute pe supraviețuitorii acelor vremuri grele sau chiar să se lupte cu propriile dureri.

Jurnalul Annei Frank

Annelies Marie „Anne” Frank s-a născut pe 12 iunie 1929, în Germania, într-o familie de evrei stabiliți ulterior în Amsterdam. Tatăl ei, Otto Frank, a venit în Olanda în 1933 și a înființat o firmă de mirodenii. Soția și fetele l-au urmat în 1934. Astfel cei patru și-au pierdut cetățenia germană.

Jurnalul Annei Frank - Anne Frank

Totul mergea bine, Otto deschisese o a doua firmă de mirodenii, până când naziștii au venit la putere și lucrurile au început să se schimbe. Chiar dacă evreii din Olanda au fost la început mai puțin agasați de către naziști, acest “tratament” nu a durat foarte mult. Au fost date legi antisemite prin care drepturile evreilor au fost diminuate considerabil. De la stabilirea orelor în care aveau voie să circule, la magazine de unde să se aprovizioneze sau școli unde să învețe. Le-a fost interzis mersul la cinematograf, și steaua lui David trebuia cusută la vedere.

Pentru a scăpa de controalele naziste, Otto și-a predat firmele celor doi colaboratori ai lui, de religie ariana, Kleiman și Kugler. În același timp a început pregătirile alături de asociatul sau Hermann van Daan, pentru momentul în care vor trebui să se ascundă de naziști. Astfel că au amenajat în sediul firmei o anexă care să le țină loc de ascunzătoare. Hainele și bunurile le-au dus la prietenii creștini.

Jurnalul Annei Frank - Anne Frank

Cu ocazia aniversării ei de 13 ani, Anne a primit un jurnal cu cheie și multe alte cadouri.

Primele însemnări

Pentru că fiecare adolescent adora să aibă secretele lui, primele pagini ale jurnalului au început să fie scrise. La început erau banalități, însă începând cu data de 5 iulie 1942 când Margot, sora ei mai mare cu 3 ani, a primit înștiințare să se prezinte la comisariat pentru a fi transferata într-un lagăr de concentrare, toată familia s-a mutat în ascunzătoare, și astfel Anne își scria primele gânduri despre viața de “clandestini”. Familia Frank a lăsat impresia vecinilor și cunoștințelor că ar fi fugit în Elveția.

După o săptămână li s-au alăturat și cei din familia van Daan. Astfel că Anexa adăpostea 7 suflete. Aveau mâncare și tot ce le trebuia, însă discuții au început să apară nu după mult timp. Cele două familii se certau pentru educația copiilor lor, pentru lenjeriile de pat și tacâmurile folosite la comun, pentru cine mănâncă doar cei plăcea sau nu. Cele două familii aveau aliați două angajate ale firmelor de mirodenii, Bep și Miep, dar și pe cei doi colaboratori care preluaseră conducerea firmelor.

Clandestinii și cei care se ascund acum sunt noțiuni tot atât de familiare ca, mai demult, papucii bunicului care trebuiau să stea în fața sobei. Sunt multe instituții care falsifică cărți de identitate, împrumută bani clandestinilor, organizează ascunzători și dau de lucru tinerilor creștini care se ascund.

Educația este importantă

Chiar daca erau izolați de evenimentele de afară, Otto a considerat educația fetelor sale foarte importantă și a cerut ca ele să urmeze cursuri prin corespondentă din diferite domenii. Chiar el însuși le dădea lecții de franceză și matematică. Studiau engleza, stenografia în engleză și germana, latina, cursuri de economie, istorie și mitologie și tot ce li se părea interesant. Citeau foarte mult, însă părinții încercau să distribuie cărțile în funcție de vârsta cititorului.

Cu trecerea timpului, certurile nu erau numai între cele două familii, ci aveau loc și în interiorul acestora. A fost primit un nou locatar, un dentist, pe nume Albert Dussel. Au ieșit la suprafață rani atât ale copiilor cât și ale adulților. Anne începuse să nutrească sentimente de ură față de mama ei și față de sora ei care se comporta mereu ca un copil model. Toți o vedeau pe ea ca pe un copil răsfățat, care vorbește întruna și nu-i mai tace gura cât era ziua de mare.

Așadar, trebuie de fapt să simt foarte multă compasiune față de mama? (…) Nu pot vorbi cu ea, nu pot privi cu dragoste în ochii ăștia reci, nu pot, niciodată! – Dacă ar avea măcar ceva dintr-o mamă înțelegătoare, ori gingășie, ori amabilitate, ori răbdare, ori altceva, aș încerca mereu să mă apropii de ea. Dar să iubesc natura asta insensibilă, ființa asta zeflemitoare mi se pare pe zi ce trece tot mai imposibil.

Anne devenea tot mai profundă în gândire odată cu trecerea timpului. Cărțile citite o făceau să reflecteze asupra personalității sale, dar și a celorlalți.

Ce frumoși și buni ar fi toți oamenii dacă, în fiecare seară, înainte de culcare, și-ar rememora întâmplările zilei și apoi ar analiza cu atenție, ce a fost bun și ce a fost rău în ce-au făcut. Involuntar, încerci atunci în fiecare zi din nou să te îndrepți și, după o vreme, bineînțeles că progresele vor fi însemnate. Orice se poate folosi de metoda asta, nu costă nimic și este cu siguranță foarte folositoare. Căci cine încă nu știe trebuie să învețe și să afle: “O conștiință împăcată te face puternic!”

Pentru că găsise un refugiu în cărțile pe care le citea, Anne a aflat un trist adevăr “tinerețea este mai solitară decât bătrânețea.” Nu se înțelegea nici cu dentistul Dussel cu care trebuia să împartă așa zisa cameră, iar acesta avea tabieturi din cele mai ciudate.

Există loc și pentru iubire

Familia van Daan avea un băiat mai mare decât Anne cu doi ani, pe nume Peter. Anne fusese îndrăgostită de un alt Peter, pe care îl numește în jurnalul ei Petel, însă împrietenindu-se cu băiatul soților van Dann, se îndrăgostește de el.

Iubire, ce este iubirea? Cred că iubirea este ceva ce, de fapt, nu se poate traduce în cuvinte. Iubire înseamnă să înțelegi pe cineva, să ții la cineva, să împărtășești cu el fericirea și necazul. Și, la toate acestea, se adaugă mai devreme sau mai târziu și iubirea fizică. Ai împărțit ceva, ai oferit ceva, ai primit ceva. Și dacă te căsătorești sau nu, dacă ai un copil sau nu, dacă ți-ai pierdut onoarea sau nu, toate astea nu contează dacă știi că pentru tot restul vieții ai pe cineva lângă tine care te înțelege și pe care nu trebuie să-l împarți cu nimeni!

Peter nu are însă aspirațiile lui Anne care dorea să devină o jurnalistă cunoscută sau chiar scriitoare, îi place să rămână într-o zonă de confort și mărturisește că ar vrea să se ocupe cu “specula”. Lui Anne nu-i place această slăbiciune a lui și chiar încearcă să-l determine să studieze mai mult, să se ocupe mai mult de încrederea de sine și să devină mai independent.

Cum să-l fac să înțeleagă că ceea ce pare atât de simplu și de frumos o să-l tragă în adâncuri, adâncuri unde nu mai sunt prieteni, nu mai există sprijin și nici un pic de frumusețe, adâncuri de unde este aproape imposibil să mai revii?

Toți trăiau cu speranța că războiul se va sfârși curând și se vor întoarce la viața lor liniștită, la studii și la tot ce avuseseră înainte de război.

Noi trei am fost educați într-un mediu bun, putem să învățăm, avem posibilitatea să realizăm ceva, avem multe motive să sperăm într-un viitor fericit, dar… trebuie să-l merităm. Și asta-i ceva ce nu se obține niciodată cu ușurință. Să meriți fericirea înseamnă să muncești pentru ea și să faci bine, nu să faci speculă și să fii leneș. Lenevia poate să pară atrăgătoare, munca oferă satisfacție.

Ultima însemnare în Jurnalul Annei Frank

Ultima însemnare este pe 1 august 1944, după care Anne nu a mai scris nimic. Pe 4 august 1944 poliția nazistă, a descins în fabrică și i-au ridicat pe cei 8 locatari. Au fost consecințe și pentru complicii lor, însă cele două femei, Bep și Miep, au scăpat. Toți au fost transferați către lagărele de concentrare din Germania.

Din cei opt, doar Otto Frank a supraviețuit lagărului de concentrare și a revenit în 1945 în Amsterdam. Anne a murit de tifos împreună cu sora ei Margot, în februarie 1945.

Publicarea jurnalului

După ce a fost confirmată moartea lui Anne, Miep i-a dat jurnalul pe care îl ascunsese de poliție și pe care Otto l-a dat spre publicare. Pentru că după război lumea nu era deschisă către teme despre sexualitate, Otto nu a vrut să arate toate sentimentele lui Anne pentru mama sa, dar și despre ceilalți membrii ai Anexei, nu a dat spre publicare toate materiale care însoțeau jurnalele.

Jurnalul Annei Frank - Anne Frank

Otto a cedat toate drepturile asupra manuscriselor Fundației Anne Frank, o fundație din Țările de Jos, înființată inițial pentru strângerea de fonduri pentru restaurarea Casei Anne Frank din Amsterdam. Această fundație luptă în prezent împotriva antisemitismului și rasismului. În plus, sunt organizate expoziții și conferințe cu privire la viața Annei Frank (https://www.annefrank.org/en/anne-frank/go-in-depth/typical-day-secret-annex/).

Am căutat cartea pentru tine. Alege de unde vrei să o cumperi:

Adaptare grafică a jurnalului: Jurnalul Annei Frank. Adaptare grafica – Ari Folman, David Polonsky.

One comment

  1. Pingback: Liniștea este cheia | Ryan Holiday - Dusă cu cartea 2022

Leave a Reply

Drepturi de autor!
%d bloggers like this: