Diverse
Diverse

Answear – Ajutor de Moș Crăciun

După ce Moș Crăciun și-a făcut unele cumpărături de Black Friday de pe site-ul answear.ro, iată că a venit și Luna Cadourilor, decembrie. Scrisorile au fost livrate și anul acesta, chiar dacă a fost un an mai special, iar Moș Crăciun încearcă să le îndeplinească tuturor dorințele. A observat că sunt persoane nehotărâte, care nu au trimis o scrisoare cu dorințele lor pentru cadouri, și a dat un search să vadă ce au căutat. Moșul ne cunoaște de mici, așa că încearcă mereu să ne îndeplinească toate dorințele.

Idei de cadouri de Crăciun – Editura Diana

Nu s-au terminat bine cumpărăturile de Black Friday, că acum ne pregătim de Luna Cadourilor, decembrie. Nu știm dacă Moșul a primit toate scrisorile, date fiind condițiile speciale de zbor, însă are spiriduși peste tot și aceștia îl ajută să îndeplinească dorințele celor mai cuminți copii. Editura Diana vine în sprijinul Moșului cu promoții pentru toate bugetele, pentru a face o bucurie celor mici care au dat dovadă de curaj anul acesta.

Celule stem – între mit și realitate

Este un proces care nu pune în pericol sănătatea copilului, nu-l doare și nu simte nimic. Imediat ce copilul se naște, îi este recoltat din sângele ombilical o cantitate de celule stem, tinere și proaspete ca el, care îi vor fi de ajutor în cazul unui transplant. Cordonul ombilical care se formează din ziua 21 a sarcinii, pe lângă rolul de “legătură” dintre mamă și făt, are rolul și de a asigura conexiunea dintre placentă și făt, și s-a descoperit că în componența cordonului ombilical există 3 categorii importante de celule stem. Aceste celule pot fi folosite în domeniul medicinei regenerative pentru boli autoimune, boli inflamatorii cronice, boli cardiovasculare, boli gastrointestinale, diabet sau ca terapie imunomodulatoare în transplanturi. Placenta este și ea o sursă importantă de celule și în asociere cu transplantul de celule stem din sângele ombilical poate fi folosită la tratarea “cancerele de sânge”, boli metabolice congenitale, sindroame de insuficiență medulară.

Bekid livrează fericire pentru pitici și părinți

Înainte de venirea copilului atât mama cât și tatăl au tot felul de întrebări, la care uneori găsesc răspunsuri, alteori nu. Nu-ți va răspunde nimeni la întrebarea: “Voi fi un părinte bun pentru copilul meu?”, deoarece nu este ceva general valabil pentru toată lumea. Pentru asigurarea tuturor celor necesare copilului vei găsi cu siguranță. Am evoluat atât de mult, încât unele site-uri au toate produsele necesare puiului tău și nu mai trebuie să mergi să cauți prin magazine. Informează-te din timp pe un site specializat și alege ceea ce corespunde cerințelor tale și bugetului tău. Pe site-ul bekid.ro găsești produse complete pentru cerințele bebelușului tău, dar și produse dedicate părinților.

Sănătate și prospețime de la Băcănia Tei!

Băcănia Tei dorește să ne facă viața mai ușoară și să alocăm timp lucrurilor cu adevărat importante. De aceea, ei merg direct la producătorii locali și selectează cele mai proaspete legume și fructe și de sezon. De asemenea, gustul pâinii făcute de bunica pe vatră sau a legumelor proaspete din grădină, ne ajută să ne “întoarcem la rădăcini” și să le facem cunoștință și generațiilor actuale cu “gustul copilăriei noastre”.

Answear… filă de poveste

Majoritatea oamenilor profită de Black Friday pentru achiziționarea de cadouri pentru cei dragi. Astfel spus: Și Moș Crăciun face cumpărături de Black Friday! ar putea fi un slogan actual. Pe lângă accesorii (ceasuri și genți), oamenii preferă să cumpere haine pentru cei dragi. Chiar dacă se vor lansa și oferte speciale pentru Crăciun, se vede o tendință în creștere pentru cumpărarea darurilor în luna noiembrie.

Drepturi de autor!