Cuprins
Cartea În orchestra de la Auschwitz de Jean-Jacques Felstein este o lucrare emoționantă care explorează atât experiențele traumatizante ale supraviețuitorilor din lagărul de la Auschwitz-Birkenau, cât și relația dificilă dintre autor și mama sa, Elsa. Autorul, Jean-Jacques Felstein, urmărește trecutul mamei sale care a fost arestată în 1943 și deportată la Auschwitz. Supraviețuirea ei a fost posibilă datorită oportunității de a se alătura orchestrei feminine din lagăr.
Umbrele trecutului
Jean-Jacques Felstein ne relatează dificultățile copilăriei lui, marcată de tăcerea încărcată de suferință a mamei sale cu privire la trecutul său. El nu a avut cea mai prezentă sau caldă mamă. În copilărie, tânjea după atenția și dragostea ei, dar o găsea oarecum distantă.
Dar există un motiv întemeiat pentru care Elsa, era așa cum era. Elsa a fost o supraviețuitoare a Holocaustului. Fusese internată în lagărul de concentrare Birkenau din Auschwitz și supraviețuise ororii acestuia. Dintr-o dată, că într-o clipă, înțelegi (deși cine poate înțelege cu adevărat teroarea de a fi supraviețuit unei asemenea inumanități) de ce Elsa pare abătută și aproape, rece.
Nu a existat suficientă căldură și nici alinare atunci când am avut nevoie, nu au fost rostite suficiente cuvinte pentru justificări sau explicații. Întrebările mele din copilărie au fost refuzate cu obstinație, făcând tabu trecutul tău și originile mele.
Jean-Jacques Felstein descrie cum misterul și tragedia legate de familia sa l-au făcut nesigur și au declanșat coșmaruri în care își căuta părinții în clădiri în flăcări. Își amintește de numerele de pe brațul mamei și de faptul că îmbrățișările sale îl ajutau să-și alunge coșmarurile. După separarea părinților săi, a fost trimis la un orfelinat, unde a aflat prima dată despre atrocitățile din al Doilea Război Mondial.
La școală, Jean-Jacques a învățat despre ororile Holocaustului prin lectura profesorului său din cartea “Ultimul dintre cei drepți” de Andre Schwartz-Bart. Discuțiile alături de colegii săi și citirea cărții Jurnalul Annei Frank (recenzie aici) l-au ajutat să facă legătura între informațiile fragmentare pe care le avea. Mama sa a evitat să-i povestească despre trecut, cu excepția câtorva detalii minore.
După moartea Elsei, Jean-Jacques Felstein a moștenit o parte din pensia ei compensatorie. Într-o ceartă cu bunica sa, a aflat că mama lui a făcut parte din Orchestra feminină de la Auschwitz-Birkenau, fapt care i-a salvat viața. Jean-Jacques a început să contacteze alte supraviețuitoare din orchestră, iar această carte explorează povestirile acestora despre ororile zilnice și umilințele suferite.
Poveștile supraviețuitoarelor
Cu ajutorul supraviețuitoarelor, Jean-Jacques Felstein a reușit să reconstruiască nu doar viața mamei sale în lagăr, ci și să ne ofere o perspectivă rară asupra rolului muzicii ca formă de rezistență și supraviețuire în lagărul Auschwitz-Birkenau și ulterior din Bergen-Belsen.
În căutarea adevărului, autorul a călătorit prin Germania, Polonia, Statele Unite și Israel, strângând mărturii de la supraviețuitori precum Hélène, Violette, Anita, Sylvia, Fania. Fiecare poveste adaugă o nouă piesă la puzzle-ul vieții mamei sale, dezvăluind nu doar tragedia suferită, ci și frumusețea și puterea muzicii care le-a ajutat să supraviețuiască.
Dar poate cea mai importantă dintre toate a fost Alma Rosé, dirijoarea orchestrei. Alma Rosé era nepoata cunoscutului compozitor Gustav Mahler și a fost deportată la Auschwitz-Birkenau în 1943. Ca dirijoare a orchestrei feminine din lagăr, Alma a fost o prezența care inspira respect și admirație, dar și teamă, din cauza poziției sale de autoritate. În ciuda condițiilor inumane, ea a reușit să mențină un nivel de profesionalism și disciplină muzicală, încurajându-și colegii să găsească în muzică o sursă de putere și consolare.
Sub conducerea ei, orchestra a devenit un simbol al rezistenței spirituale în fața adversității, oferind momente de evadare atât pentru muzicieni, cât și pentru ceilalți prizonieri. Din păcate. Alma Rosé a murit în lagăr, posibil din cauza unei otrăviri alimentare. Despre Alma Rose puteți citi in cartea Violonista de la Auschwitz de Ellie Midwood.
Încă de la primele întâlniri pe care le-am avut cu Violette și Hélène, m-a fascinat personalitatea Almei Rosé, așa cum se desprinde ea din poveștile lor. Nu știu nici acum care dintre aceste două lucruri m-a emoționat mai tare: drama pe care a trăit-o ea la Birkenau sau protecția pe care a oferit-o tuturor femeilor din orchestră – un fel de alma mater?
Funcția principală a orchestrei era să cânte la poarta principală în fiecare dimineață și seară, când prizonierii plecau și se întorceau de la locul de muncă; orchestra susținea, de asemenea, concerte în weekend pentru prizonieri și SS și oferea divertisment la ceremoniile SS. Concertele de duminică și selecțiile muzicale impuse de Mengele deveneau simboluri ale dualității experienței lor – muzica drept instrument de salvare, dar și de tortură.
Jean-Jacques Felstein organizează narațiunea pe două planuri: investigația contemporană și viața de zi cu zi în Auschwitz, dezvăluită cu ajutorul supraviețuitoarelor din orchestră. Autorul ne arată cum muzica a fost un refugiu, dar și o sursă de suferință. Femeile din orchestră descriau cum recitalurile erau esențiale pentru supraviețuirea lor, cum repetițiile nesfârșite și revenirea de la munca forțată a deportaților erau ritmate de sunetul instrumentelor lor.
Autorul nu se ferește să exploreze complexitatea emoțiilor și a relațiilor dintre muzicieni. El dezvăluie tensiunile și solidaritatea care se formau între membrii orchestrei, mai ales între cele care vorbeau aceeași limbă, legăturile create în condiții extreme și modul în care muzica a devenit un limbaj comun, o cale de comunicare care depășește barierele limbii și ale suferinței.
Portretul mamei
În aceasta carte mă așteptam ca autorul să spună povestea mamei sale. Însă, Jean-Jacques Felstein a încercat să reconstituie viața mamei în lagărul de la Auschwitz-Birkenau prin intermediul povestirilor supraviețuitoarelor. Multe dintre ele nu-și aminteau de Elsa. Dar prin faptul că ele au fost împreună acolo, l-a ajutat să facă unele conexiuni cu fapte și întâmplări din lagăr.
Elsa a fost o supraviețuitoare a Holocaustului, purtând pe braț numerele tatuate ca mărturie a trecutului său traumatic. Traumatizată de experiențele îngrozitoare, autorul a înțeles de ce a ales tăcerea: ca un mecanism de apărare. Această tăcere a creat o distanță între ei, lăsându-l pe Jean-Jacques să descopere ororile Holocaustului din surse externe.
Pentru mine, Elsa nu mai era acum o ființă enigmatică și supranaturală, a (re)devenit o femeie născută dintr-un bărbat și dintr-o altă femeie, a cărei poveste atât de necesară putea fi căutată printre dărâmăturile de la Lodz, Dortmund, Koln sau Wichita Falls. Nu mai era doar o “deportată”, definită în tot ce făcea de cei doi ani îngrozitori.
Dincolo de coșmarurile trăite, de Elsa și de mine, în atâtea nopți, în ciuda statutului de sfântă și martiră pe care membrii familiei i l-au atribuit mereu, aș putea, pot încă să o iubesc, pot să fiu în continuare supărat pe ea pentru neînțelegerile care au existat între noi și pot încă să trăiesc fiindu-mi dor de ea: la urma urmei, era doar mama mea.
Din relatările celorlalte membre ale orchestrei, autorul și-a dat seama că nu a fost singura care nu putea să vorbească cu cei apropiați despre ororile trecutului. Și alte supraviețuitoare au ales același lucru. Unele dintre ele nici nu au mai putut să cânte la instrumente muzicale mult timp după eliberare.
În ciuda traumei și a suferinței adânci, Elsa și-a refăcut viața, s-a mutat în America și s-a recăsătorit. Cu toate acestea, trecutul a continuat s-o bântuie, fapt reflectat în reticența sa de a aborda subiectul. Abia după moartea Elsei, Jean-Jacques a descoperit rolul ei în orchestra de la Auschwitz, o revelație care a declanșat această călătorie de redescoperire a mamei sale și a altor supraviețuitoare ale Holocaustului.
Ani de zile m-am războit cu ideea care m-a marcat de prea mult timp, aceea că Birkenau era locul meu de origine. Abia acum încep să întrevăd implicațiile acestei bătălii și simt – în mod surprinzător – că nu mai merg cu capul plecat, ci drept, sigur pe picioarele mele.
Cartea În Orchestra de la Auschwitz de Jean-Jacques Felstein ne aduce în fața unei mărturii despre rezistența spiritului uman în fața adversității. Asemenea operei Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris (recenzie aici) și Violonista de la Auschwitz de Ellie Midwood, cartea lui Felstein nu este doar o cronică a suferinței, ci și un omagiu adus celor care au găsit în artă o cale de evadare din întunericul Holocaustului.
Orchestra de la Auschwitz, cu notele ei atât de amare, a încântat prin melodii ale speranței și a supraviețuirii, reamintindu-ne că, chiar și în cele mai sumbre momente, umanitatea poate găsi armonie și frumusețe. Prin intermediul acestei cărți, suntem invitați să reflectăm asupra puterii artei de a vindeca, de a uni și de a ne ridica deasupra ororilor create de om, un ecou care răsună peste timp, din inima istoriei spre eternitate.
Acest articol conține butoane și link-uri către librării online. Am încercat să găsesc cel mai bun preț pentru cărțile recomandate pentru a vă da posibilitatea să vă alegeți cât mai multe cărți. Plasând o comandă prin accesarea link-urilor de pe blog, mă ajutați să continui să vă prezint recenzii la cărți de top, cărți bestseller sau cărți care m-au impresionat și vreau să le aduc în atenția voastră. Plasarea comenzii nu modifică prețul produselor.