Cum să treci peste doliu | Anne Ancelin Schutzenberger, Evelyne Bissone Jeufroy

Cu opera lui Anne Ancelin Schutzenberger am luat contact odată cu citirea cărții Psihogenealogia și rănile din familie, o carte care te poate transforma și îți poate explica acele “de ce?” din viața ta. Am aflat multe lucruri importante despre evenimente care se repetă în viața noastră, despre moșteniri familiale și impactul asupra moștenitorilor.

Pentru că mi-am pierdut tatăl acum 10 ani și nimeni nu mi-a spus cum pot trece peste acel doliu, deoarece zilnic trecem prin situații traumatizante, peste pierderi personale sau profesionale, am căutat o carte care să ne ajute să depășim aceste momente.

Travaliu de doliu ca proces de vindecare

Am fost învățați de mici să ne inhibăm suferințele, să nu ne exteriorizăm suferința sau am fost împiedicați să plângem atunci când am suferit. Pentru a depăși o situație dureroasă trebuie prima dată să o conștientizăm, să ne dăm voie să fim triști, să plângem și să ne verbalizăm suferința. Lucrurile ascunse se vor transmite celorlalte generații și pot aduce cel mai probabil o suferință trupească odată cu ele. Negarea suferinței duce la somatizare.

Fiecare trebuie să știe din ce este compusă suferința lui, să audă că și alții au trăit altfel decât în singurătate și într-o neînțelegere a marii sale suferințe și a lentei sale transformări personale.

Am întâlnit cu toții acele persoane care par puternice, însă la un moment dat clachează. Dacă vorbim cu persoane care au trecut prin aceeași experiență ca și noi, când înțelegem că trecerea printr-un doliu nu înseamnă să uiți acea persoană și că poți trăi cu amintirea acesteia, trăindu-ți viața, vom reuși să depășim această perioadă neplăcută din viața noastră.

În trecut această trecere era mai ușoară, deoarece tradițiile și ritualurile care urmau morții îi făceau pe cei care rămâneau să îndeplinească aceste ritualuri, să interacționeze cu oamenii din comunitatea lor. Travaliul doliului presupune comuniune cu ceilalți, primirea ajutorului moral de care ai nevoie.

Convivialitatea, faptul de a fi împreună, înconjurați de oameni care ne iubesc, poate să diminueze tensiunea despărțirii pentru totdeauna de o ființă dragă și să ne ofere o oarecare consolare.

Există în funcție de zona geografică diferite tradiții care ajută la depășirea momentului și la trecerea prin această perioadă. Comemorarea decedatului la anumite perioade de timp, dar și a purtării hainelor negre, ajută la conștientizarea faptului că toți suntem muritori, că moartea este doar un proces și că există posibilitatea unei reîntâlniri cu cel decedat.

Frica de uitare

Conform studiilor, oamenii persistă în suferință deoarece le este frică să nu uite persoana care a făcut parte din viața lor. Chiar dacă te-ai despărțit de cineva, consideri că uitarea ar putea duce la ștergerea acelor clipe frumoase și că nu vei mai putea trăi fără ele. De aceea, mulți nu pot depăși pierderea unei persoane dragi și consideră că suferința este omagiul pe care îl aduc persoanei decedate. Suferința este considerată singura legătură care mai poate fi păstrată cu cel care a ieșit din viața noastră.

Omul modern a uitat să-și dea timp pentru a depăși momentele grele, societatea nu-i mai permite să-și plângă morții, iar repercusiunile vin odată cu instalarea depresiei, a tentativelor de suicid sau prin consumul de droguri sau vicii care periclitează starea de sănătate și integritatea omului.

Nu trauma în sine este cea care ne îmbolnăvește, ci faptul de a nu putea vorbi despre ceea ce am suferit, de a nu avea dreptul să ne manifestăm sentimentele de furie, de umilință, de deznădejde, de neputință, de tristețe și nici măcar dreptul de a le simți.

Sufletul omenesc este practic indestructibil; resursele omului sunt mai mari decât credem și șansele lui de a renaște dăinuie atâta vreme cât corpul trăiește.

Copilul trebuie să țină doliu

Cu toții vrem să-i ocrotim pe cei mici de suferință, și, deși sunt atâtea studii și recomandări ale terapeuților, mulți părinți ascund mult timp pierderea unui membru al familiei. Atâta timp cât adultul îi explică cursul natural al vieții, că moartea face parte din acest proces, cel mic nu va fi luat prin surprindere. Faptul că îi este înlocuit animăluțul care a murit, că nu-i dăm voie să-și ia la revedere de la el, să-l îngroape și să sufere după el, îl face pe copil să nu conștientizeze importanța doliului sau să devină introvertit de teamă să nu fie considerat “prea plângăcios” de către ceilalți.

Copilul incapabil de a trece peste un doliu este adultul care își neagă trăirile și sentimentele, adultul care mai devreme sau mai târziu va cădea în brațele depresiei.

Trebuie să li se spună că nu sunt vinovați (nici responsabili) de moartea părinților sau a fraților ori a surorilor lor și că amintirea persoanei dispărute va rămâne veșnic în sufletul nostru.

De multe ori, unii părinți fac imprudența de a le spune copiilor că, dacă îi mai supară, vor muri de supărare sau că vor pleca în lumea largă, trezindu-le și frica de a fi abandonați. Când li se spune că moartea este ea însăși responsabilă de dispariția celor dragi, copilul nu-și mai face procese de conștiință și poate depăși doliul mult mai repede. Amintirile cu persoanele dragi sunt cele care ne fac să depășim cele mai grele momente, iar momentul în care copilul amintește o întâmplare pe care a trăit-o cu persoana dispărută, trebuie înțeleasă și acceptată ca parte a procesului de vindecare. Copilul are nevoie de imaginea și de amintirea persoanei decedate.

Copiii îndoliați nu pot aborda travaliul psihic la care sunt supuși doar dacă anturajul a putut lua inițiativa de a-i ajuta în această privință. Oricum, o parte a acestui travaliu va rămâne în așteptare până când copiii vor ajunge la vârsta maturității.

Suferința duce la vindecare

Deși nu s-ar crede, conștientizarea, trăirea și exprimarea sentimentelor face parte din procesul de trecere peste un doliu. Sunt multe cazuri în care “uităm intenționat” un eveniment și sindromul aniversar este cel care scoate la suprafață toată tristețea și durerea pe care am vrut să le trecem cu vederea, iar uneori avem parte și de suferință corporală gravă.

În cartea Cum să treci peste doliu este prezentat un tabel și o metodă de a calcula unele evenimente din viața ta. Fiecare eveniment neplăcut are un anumit punctaj, iar totalul ajunge la 300 de puncte. Este demonstrat statistic că oamenii au suferit o boală sau un accident în anul următor. Pot confirma acest lucru, deoarece am trecut prin asta, iar momente cărora nu le-am acordat perioada de doliu, și-au cerut tributul un an mai târziu, printr-o problemă de sănătate destul de complicată. Atunci am avut revelația cărții amintite în introducere, moment de trezire și conștientizare.

Doliul după locuința schimbată

Vi s-a întâmplat atunci când v-ați mutat într-o casă nouă, la un nou loc de muncă, să aveți sentimente de tristețe și nu de bucurie pentru un nou început? Este un sentiment caracteristic oamenilor, pentru că animalele, chiar înainte de a muri, vizitează locurile și persoanele dragi, tocmai pentru a-și lua la revedere, pentru a se încheia un ciclu.

S-a demonstrat faptul că atunci când îți acorzi câteva minute pentru a revizita fiecare încăpere care a adăpostit întâmplări fericite sau triste, a scăzut incidența depresiilor. Fiecare nou început vine cu alte vibrații, energii care ne pot da peste cap uneori. Dați-vă timp pentru a rememora anumite momente înainte de a pleca dintr-un loc. Lăsați-vă copiii să-și ia la revedere de la camera lor, de la locurile unde s-au jucat, și trecerea va fi mult mai ușoară.

Casele pot fi consolatoare, dar pot, de asemenea, să agraveze o durere. Ele poartă emoțiile bune sau rele de care suntem stăpâniți.

Casa noastră ne poate deveni un aliat de viață (sau dimpotrivă). Ea este ca o a doua piele. Acasă e un alt corp în care sălășluim. Energiile circulă în ea (sau nu), întocmai că în adevăratul nostru corp “locuit”.

Află cum îți poți revigora starea și cum să treci peste doliu, peste “pierderile care ne jalonează viața”, citind această carte cu sfaturi aplicabile în viața de zi cu zi.

Cumpără online