Despre copilărie cu Francoise Dolto
Despre copilărie cu Francoise Dolto

Despre copilărie cu Francoise Dolto

Copilăria este vârsta inocenței și a purității sufletești. Fiecare copil încearcă să afle mai multe despre universul care-l înconjoară cu ajutorul adulților. Adulții, mult prea ocupați cu provocările cotidiene, le aruncă răspunsuri neclare și-i expediază. Când ești copil îți promiți că, atunci când vei fi mare, tu îi vei înțelege pe copii, dar majoritatea adulților uită de această promisiune. Nu același lucru s-a întâmplat și cu Francoise Dolto, specialistă în psihanaliza copilului.

Incursiune prin copilărie

Cartea Despre copilărie cu Francoise Dolto este o incursiune prin copilăria acesteia, copilăria pe care o avem cu toții. Încă din primele rânduri te vei regăsi în acel copil care întreabă mereu De ce?. Poate fi frustrant pentru un părinte care este asaltat de copil cu foarte multe întrebări, însă, cu ajutorul lui Francoise Dolto, vei înțelege că aceștia își doresc doar să înțeleagă anumite situații, informații și atunci când ți se pare că pun întrebări obraznice, de fapt nu vorbesc cu subînțeles.

Copiii așteaptă ca adulții să știe totul, iar răspunsurile Nu știu, Nu am auzit! le produc o mare dezamăgire, iar atunci încep să cerceteze singuri, să-și depășească propriile limite. Poate fi foarte periculos pentru un copil să descopere ce se întâmplă după moarte, atunci când nu are un răspuns.

Copiii au nevoie de răspunsuri simple, clare și care să le satisfacă așteptările. De multe ori ne supărăm când aceștia nu ne înțeleg limbajul și dintr-un răspuns se nasc alte întrebări. Toate acestea indică faptul că nu-i înțelegem pe copii, că am uitat de propria copilărie și de frământările de atunci.

Eu n-am avut niciodată sentimente de dezaprobare față de adulți, doar le constatam ciudățeniile. Nu mă gândeam că e rău sau nepotrivit ceea ce fac ei, nu. Nu le reproșam nimic: erau lucruri de la sine înțelese, așa erau ei, asta era specia lor; doar că-i consideram ciudați. Și mă întrebam cum de puteau fi adulții atât de ciudați, din moment ce au fost și ei copii. Și îmi spuneam: “Când o să fiu mare, îmi voi da silința să-mi amintesc cum e când ești mic”.

Medic de educație

Înzestrată cu abilitați deosebite încă din copilărie, Francoise a descoperit că problemele copiilor, bolile acestora vin din cauza unor situații conflictuale, incerte sau de abandon. Aceasta povestește momentul în care a făcut o criză de abandon, atunci când studenta care avea grijă de ea a fost descoperită că o neglijează și își petrecea timpul în compania unor persoane dubioase, consumând substanțe interzise pe strada Vineuse.

Deși avea o vârstă fragedă și acest episod putea fi trecut cu vederea de un copil ajuns la maturitate, numele locului în care “guvernanta irlandeză” își petrecea timpul alături de copil, s-a regăsit în ședințele de psihanaliză pe care Francoise le-a făcut în jurul vârstei de 20 de ani. Detaliile despre acest eveniment au fost confirmate de mama ei, uimită de memoria fiicei sale.

Deoarece adulții nu înțelegeau întrebările copiilor, dar nici problemele cauzate de atitudinea lor, Francoise a declarat că ea va deveni “un medic care să rezolve problemele copiilor”.

Mă gândeam că așa ar fi normal pentru că noi, copiii din casă, reacționam adeseori de o manieră psihosomatică atunci când avea loc un incident între englezoaică și bucătăreasă, de exemplu. Philippe vomita, Andre făcea laringită. Eu știam foarte bine ce anume se întâmplase, că exista o problemă, dar mama nu știa.

Ruptura dintre mamă și fiică

Educația mamelor este influențată de perioada istorică în care trăiesc. Unei mame moderne i s-ar părea deplasată atitudinea altei mame din anii 1900. Afectată profund de pierderea fiicei mai mari, mama lui Francoise nu a încetat niciun moment să se întrebe de ce a trebuit ca fiica ei preferată, Jacqueline, să moară de cancer, iar Francoise să trăiască. Mereu și-a arătat furia pentru comportamentul “deplasat” al lui Francoise și a comparat-o cu sora ei mai mare.

Deoarece era preocupată de cunoaștere, de citit și dorea să devină medic, a atras antipatia mamei sale. Societatea din care făcea parte nu vedea prea bine femeia independentă, cea care se dedica studiului și nu-și făcea o familie. Din cauza acestui lucru, lui Francoise i s-a interzis să urmeze medicina până la vârsta de 25 de ani, timp considerat suficient pentru ca fata să se răzgândească.

În momentul în care Francoise s-a logodit, doar pentru a putea merge în oraș sau pentru a se întâlni cu un băiat, a fost momentul în care familia acesteia s-a liniștit, însă după 3 ani de relație, sub pretextul că băiatul nu mai este interesant și că o plictisește cu declarațiile lui, Francoise a rupt logodna. Imediat i s-a cerut să părăsească casa. Mama ei a refuzat s-o mai vadă, s-o mai considere fiica ei, gândind că este o desfrânată și o ciudată.

Câțiva ani mai târziu, mama lui Francoise i-a mărturisit că a crezut-o în stare de cele mai josnice lucruri, că a devenit amanta acelui băiat, când de fapt Francoise nici măcar nu se sărutase cu acesta pe durata “relației lor de 3 ani”.

Mama m-a privit stupefiată… Am realizat că mama nu știa nimic din ceea ce se întâmplase sau mai degrabă din ceea ce nu se întâmplase cu D. “Zău dacă o să te înțeleg vreodată, biata mea Francoise!”

Despre copilărie cu Francoise Dolto

Cartea nu este un text științific, ci este o mărturisire despre copilăria și adolescența lui Francoise Dolto cu anecdote uneori triste, alteori amuzante. Vorbește cu pasiunea copilului care mai târziu a ajuns medic psihanalist pentru copii, pentru a-i înțelege și a-i trata de problemele cauzate de adulți.

Cumpără cartea

One comment

  1. Pingback: Cititor în rate - Buget pentru carti - Dusa cu cartea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Drepturi de autor!