Cititor în rate
Cititor în rate

Cititor în rate

Pentru că luna noiembrie a fost una foarte aglomerată pentru mine, nu am apucat să vă arăt ce mi-am cumpărat de Black Friday. Da, despre cărți vorbesc. A devenit o obișnuință ca în fiecare an de Black Friday, să-mi achiziționez cărți. Nu una sau două, ci multeeeee cărți. Orice iubitor de cărți așteaptă să-și cumpere cărțile dorite la un preț avantajos. Îmi place varianta tipărită a cărților, deși am și ceva ebook-uri. Îmi place mirosul cărților noi, îmi place să le ating coperta lucioasă și rece. Este o senzație pe care numai un cititor adevărat o cunoaște.

Buget pentru cărți

Nu-mi stabilesc niciodată un buget pentru cărți, deoarece nu știu ce promoții voi găsi. Îmi fac în schimb lista cu acele cărți pe care mi le doresc. Cel mai ușor este să-ți faci un cont pe site-ul de pe care vrei să cumperi sau pe mai multe, și să adaugi cărțile dorite în coș. Așa poți compara și prețurile cele mai bune. Anul trecut mi-am achiziționat cărți în valoare de 900 de lei, iar anul acesta de aproape 600. Anul trecut mi-am cumpărat atât de pe Libris cât și de pe Elefant. Anul acesta am fost dezamăgită de reducerile de pe Libris pentru cărțile pe care le voiam. Am găsit promoții foarte bune la Elefant și mi-am luat ce mi-am dorit. Nu tot ce voiam, pentru că aș fi ajuns la un scor destul de mare. Păstrez pe lista de dorințe ceea ce nu am achiziționat. Poate Moș Crăciun citește și el acest articol 😊.

Cărți în rate

Da, cărți în rate. Am renunțat la obiceiul de a cumpăra cu banii jos cărțile. Cu toții avem cheltuielile lunare, și dacă am sta să calculam și ce ne mai rămâne pentru pasiunile noastre, am renunța la ele. Având în vedere că sunt foarte multe bănci care oferă carduri de cumpărături, a venit timpul să le folosim. Cel mai des folosesc Cardul Avantaj, însă puteți folosi orice alt card de cumpărături. Căutați termenii și condițiile de utilizare a lor, și folosiți-le și pentru achiziționarea cărților preferate.

Ce mi-am cumpărat?

Chiar dacă unele cărți le-am citit deja, pentru că iubitorilor de cărți le place să și împrumute cărțile de citit, am vrut să am informația prețioasă mereu la îndemână. Dacă nu ești sigur de conținutul unei cărți, o poți împrumuta, și apoi ți-o poți achiziționa. Cel puțin așa fac eu. Nu mi s-a întâmplat să-mi cumpăr o carte și să nu-mi placă, dar mi s-a întâmplat să primesc cadou astfel de cărți, pe care le fac și eu cadou la rândul meu 😊.

Editura Herald

  • Cititor în rate
  • Cititor în rate

Dacă ești pasionat de spiritualitate, dezvoltare personală, relații și cuplu, nu trebuie să ocolești cărțile acestei edituri. Pline de învățăminte și de răspunsuri, reușesc să-ți satisfacă cele mai ascunse dorințe pentru cunoaștere. Caută și la mine pe blog Editura Herald și descoperă recenziile mele!

Bardo Thodol – Cartea tibetană a morților

Felix Fabart- Istoria filosofică și politică a ocultismului: magie, vrăjitorie, spiritism și alchimie

Donald Kalsched – Lumea interioară a traumei

Jiddu Krishnamurti – Eliberarea de cunoscut

Editura Philobia

  • Cititor în rate
  • Cititor în rate

Îmi plac foarte mult cărțile editurii Philobia. Am început să citesc cărțile lui Anne Ancelin Schutzenberger, și de atunci tot ce este legat de psihogenealogie mă pasionează. Cred că mulți s-ar redescoperi și ar vindeca rănile sufletești dacă ar citi astfel de cărți.


Anne Ancelin Schutzenberger – Limbajul secret al corpului

Anne Ancelin Schutzenberger – Bucuria de a trăi

Chantal Rialland – Familia care trăiește în noi. Ghid practic de psihogenealogie

Francoise Dolto – Despre copilărie

Chantal Rialland – Împacă-te cu trecutul. Dezvoltare personală cu ajutorul psihogenealogiei

Editura Litera/Colectia Instrospectiv si Meteor Press

  • Editura-Litera-Colectia-Instrospectiv-si-Meteor-Press

Mi-au atras atenția aceste două volume Cum să facem față persoanelor toxice (Profitorii, agresorii, leneșii, vampirii energetici, manipulatorii, lăudăroșii, narcisiștii, psihopatii, dependenții și mulți alții – toți îți pun sănătatea și starea de bine în pericol dacă nu iei măsuri) și Osho. Meditația (Învățăturile lui Osho, unul dintre cei mai cunoscuți lideri spirituali ai secolului XX, răstoarnă tiparele clasice de gândire, provocându-ne la o permanentă punere sub semnul întrebării a certitudinilor și la un proces de conștientizare de sine).

Tu, vindecătorul – vă oferă cursul complet al tehnicilor Silva de control al minții, într-un format ușor de adaptat caracteristicilor fiecăruia.

Editura Curtea Veche

Iubesc cărțile lui Gary Chapman și multora dintre ele le-am făcut recenzie. Pe unele le-am împrumutat când le-am citit, iar acum a venit timpul să le am mereu în casă și să le pot răsfoi în căutarea unor răspunsuri. Altele sunt mai noi și sunt foarte curioasă să le descopăr conținutul.

libris.ro%20

Gary Chapman – Cele cinci limbaje ale iubirii

Gary Chapman – Iubirea ca un mod de viață

Gary Chapman – Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți

Gary Chapman – Cele cinci limbaje ale scuzelor

Eckhart Tolle – Liniștea vorbește

Eckhart Tolle – Puterea prezentului

Eckhart Tolle – Un pământ nou – Trezirea conștiinței umane

Joseph O’Connor, Andrea Lages – Coaching cu NLP. Cum sa fii un coach de succes

Editura Trei, Editura Vidia, Editura Humanitas


Carl Gustav Jung – Opere complete. Vol. 8: Dinamica inconștientului

Robert B. Dilts – Bazele Programării Neuro-Lingvistice

Sega – Namaste: un roman de aventuri spirituale în India

Anita Nandris-Cudla – 20 de ani in Siberia

Tu ce cărți ți-ai cumpărat de Black Friday?

78 / 100

2 comentarii

  1. Pingback:Plăcerea de a citi și de a savura ceai – Dusă cu cartea

  2. Pingback:Idei de cadouri de Crăciun – Ce cadouri alegi pentru cei dragi?

Lasă un răspuns

Drepturi de autor!

%d blogeri au apreciat: