Cuplul in psihogenealogie | Mireille si Hervé Scala

Atunci când ne îndrăgostim și alegem să formăm un cuplu cu cineva, avem convingerea că noi suntem cei care alegem persoana respectivă. Dar oare este așa? Să fie întâmplător că uneori ne alegem “după vorbă, după port”? Pentru a înțelege problemele care apar în cuplu, trebuie să studiezi puțin Cuplul in psihogenealogie.

Pentru a beneficia de o introducere pentru acest concept și pentru a înțelege ce este o genosociogramă, iți recomand și cartea Psihogenealogia și rănile din familie de Anne Ancelin Schutzenberger.

Primele semne ale iubirii se regăsesc în însăși dorința unuia față de celălalt. Dorința eliberatoare hrănește și întreține însăși mișcarea vieții, în nucleul unei celule. Este acea mișcare fără sfârșit, purtătoare de schimbare, sursa unor nesfârșite transformări, în care toată ființa mea este dedicată celuilalt, iar celălalt mi se dedică mie, cu toată ființă sa.

Cuplu – Yin și Yang

Cartea Cuplul în psihogenealogie ne dezvăluie amploarea acestui mecanism, traversând nu doar o minte și un suflet, ci generații de-a rândul care – în urma noastră – ne condiționează alegerile prezente. Prin exemple și povesti reale, autorii ne fac cunoscută posibilitatea cuplului nu doar ca reunire a două identități, ci ca potențial și totodată condiție a desăvârșirii personale.

Cuplul este format din două energii complementare sau, așa cum este cunoscut în tradiția chineză, Yin și Yang. Fiecare dintre noi vibrează pe o frecvență ce intră într-un anumit moment în rezonanță cu aceea a partenerului nostru. Să fie aceasta dragostea la prima vedere? Sau să fie doar o atracție între cele două energii?

Sunt unele “răni” din familie care sunt ținute secret și care au efecte asupra mai multor generații. Orice “doliu neîncheiat” are uneori efecte devastatoare atât asupra părinților cât și al copiilor.

Am văzut până acum că toți copiii care se nasc după pierderea primului născut și al cărui doliu e neîncheiat sunt depozitarii memoriei acestuia. De fapt, doar copilul mort e cel care contează cu adevărat. Frații și surorile sale nu mai au acces în spațiul afectiv al mamei lor. Ei se luptă cu suferința și durerea care o copleșește și îi oferă o armură afectivă. În cele din urmă, nu sunt totuși decât imitații palide ale primului născut dispărut.

Din acest motiv, acești copii vor fi deprimați și vor dezvolta o tendință de subestimare a valorii lor în viața părinților și se vor considera chiar vinovați că frații lor au murit, iar ei le-au luat locul. O astfel de femeie nu se va putea bucura de copilul său și nici nu-i va acorda atenția cuvenită și se va gândi toată viața cum ar fi fost copilul de care nu s-a putut bucura.

Copilul supraviețuitor nu-și va putea marca teritoriul și va fi o victimă a depresiei. Starea lui se va înrăutăți pe măsură ce va crește, deoarece nu reușește să o facă fericită pe mama lor. Va trăi mereu sub amenințarea eșecului, deoarece “atracția față de moarte are întâietate asupra atracției față de viață.”

Datoriile cuplului

Există și “datorii” care fac un cuplu să nu funcționeze sau să întâmpine probleme:

1. Datorii de cult și datorii culturale – apartenența religioasă sau rasială îi împiedică pe cei doi să funcționeze ca un cuplu. Nu sunt permise de către familie alte religii sau culori ale pielii, doar cele care respectă religia și cultul lor. Părinții refuză viitorul partener al copilului lor, ceea ce va rămâne întipărit în conștiința lui și o va transmite generațiilor următoare.

2. Datorii afective – moștenirea prenumelui sau sindromul aniversar, care subliniază pierderea brutală a unei ființe dragi sau sfârșitul nefericit al unei povești de iubire.

3. Datoriile devalorizării – alegerea unui partener născut din părinți orfani sau nerecunoscuți de părinții lor, un alt statut social sau financiar care nu se încadrează în standardele unei familii, sau cineva care a moștenit eșecul unui bunic sau părinte și care la rândul său nu-l poate depăși.

4. Datoriile respingerii – cupluri provenite din alte clase sociale, familia nu vine la nunta acestora și astfel se vor simți mereu “în plus”. Apare povara excluderii și dificultatea de a întemeia o familie.

5. Datoriile morții – alegerea partenerului depinde de amintirile părinților sau de membrii familiei dispăruți prea curând. Cupluri întemeiate pe amintirile unor copii substitut, cei care au apărut înainte că doliul să se fi încheiat.

Cuplul in psihogenealogie

Într-un cuplu ruptura pleacă tocmai de la decepții, de la așteptările pe care le avem de la celălalt și care nu se împlinesc niciodată. Fiecare așteaptă de la celălalt să-și schimbe atitudinea, caracterul, comportamentul. Toți visăm să-l transformam pe celălalt, să schimbăm lumea, dar uităm să schimbam un lucru esențial: să ne schimbam pe noi înșine.

Conștientizarea amintirilor transgenerationale și a proiecțiilor parentale înlesnește dobândirea liberului arbitru, care duce la scăderea intensității conflictelor, inevitabile într-o viață de cuplu.

E ca și cum un cod invizibil ar uni toți membrii unei familii, înțelegerea acestui cod fiind cea care ne poate ajuta să sfârșim cu supunerea oarbă determinată de necunoaștere. Provocarea de a descoperi acest cod e o invitație la împăcarea cu sine și la trezirea conștiinței.

Cumpără cartea