Cuprins
Cele cinci limbaje ale iubirii scrisă de Gary Chapman este o colecție intimă de sfaturi, probleme și soluții pentru fiecare membru al familiei; pentru o familie cu adevărat fericită.
După ce m-am familiarizat cu operele lui Gary Chapman, am hotărât că valoarea cărților lui este neprețuită: Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor și Cele cinci limbaje ale scuzelor.
Diferența dintre iubire și îndrăgostire
Diferența dintre iubire și îndrăgostire este destul de mare. Chiar dacă în dicționar le găsim ca fiind sinonime, Gary Chapman ne explică foarte clar în ce constă această diferență.
Îndrăgostirea este ca acel foc puternic la început care în mai puțin de doi ani își pierde din intensitate și se stinge. Este un act instinctual, care ne satisface nevoia de iubire numai temporar. Odată stinsă “flacăra îndrăgostirii” vom resimți din nou nevoia de satisfacere la nivel afectiv, pentru că oamenii îndrăgostiți își pierd interesul pentru preocupările altora și interesul asupra propriilor vieți. De aceea “îndrăgostirea” mai este numită și obsesie și este foarte periculoasă.
Starea de îndrăgostire nu e premeditată. Se întâmplă, pur și simplu, în contextul normal al relației dintre bărbat și femeie. Ea poate fi întreținută, dar nu se naște dintr-o alegere conștientă. Are durată scurtă (de obicei, sub doi ani) și pare să servească omenirii într-un mod similar strigătului de împerechere al gâștelor din Canada.
Dragostea în schimb este cea care te face să găsești acel limbaj de iubire propriu partenerului tău și să încerci să-l respecți cât mai bine, în același timp arătându-ți suportul și iubirea necondiționată pentru el/ea. Învățând limbajul de iubire al partenerului, îl vei face și pe el să ți-l descopere pe al tău și astfel relația va dura “până când moartea ne va desparți”.
Chiar Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Corinteni le vorbește despre iubirea răbdătoare și despre orice reușită omenească, care trebuie însoțită de iubire pentru a-i spori valoarea. Acesta termină epistola prin îndrumarea că cele trei virtuți: credință, nădejdea și dragostea sunt foarte importante ” Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”
Experiența îndrăgostirii nu se concentrează asupra progresului nostru sau al celeilalte persoane. Ne dă mai degrabă impresia că deja l-am obținut.
Cele cinci limbaje ale iubirii
Cum putem descoperi limbajul de iubire al partenerului nostru? Cartea cuprinde și un chestionar pentru descoperirea limbajului la sfârșitul ei, după ce ne-am familiarizat cu acele caracteristici specifice celor cinci limbaje.
1. Cuvintele de încurajare
O modalitate de a-ți exprima iubirea este folosirea cuvintelor pentru a-ți arăta suportul pentru celălalt. Fie că-l încurajezi atunci când are de dat un examen, un interviu pentru un job, sau îl complimentezi pentru mâncarea sau îmbrăcămintea pe care o poartă, cuvintele pot face miracole. Regele Solomon cel care este cunoscut pentru înțelepciunea vorbelor sale, zicea că “Supărarea se abate asupra omului, dar numai un cuvânt bun îl bucură.”
Țelul iubirii nu este să obții ceea ce dorești, ci să faci ceva spre binele celui pe care îl iubești. Realitatea este că, atunci când suntem aprobați, suntem și mult mai motivați să reacționăm pozitiv.
2. Timpul acordat
Să-i acorzi timp și să faci lucruri împreună cu partenerul tău este cel de-al doilea limbaj în care unii dintre noi se identifică. Nu este suficient doar să te afli într-o cameră cu cineva, cu atenția în alta parte și el să vorbească precum o moară. Oamenii își doresc un contact vizual atunci când iți comunică ceva, și dăruindu-le acest lucru le arătăm că ne interesează ceea ce au de spus. Să acordăm timp cuiva înseamnă să oprim televizorul și să-l privim pe celălalt în ochi atunci când îi vorbim, să stăm unul lângă altul, să-l luăm de mână atunci când facem o plimbare sau să ieșim la cină în doi.
Aspectul central în ceea ce privește timpul acordat este ca acesta să fie petrecut împreună, și nu este suficient să fim alături de cealaltă persoană… Împreună înseamnă ca nimic să nu ne distragă atenția.
3. Primirea de daruri
Studiind comportamentul mai multor civilizații, Gary Champman a descoperit că în fiecare cultură studiată oferirea de daruri este parte componentă a procesului de iubire sau căsătorie. Chiar dacă bugetul dv. este redus și nu-i puteți oferi iubitei cadouri scumpe, puteți să vă puneți creativitatea în slujba voastră și să confecționați felicitări, aranjamente sau diverse obiecte. Autorul vorbește foarte frumos și despre schimbarea verighetelor, simboluri vizuale ale iubirii, în timpul ceremoniei de căsătorie, dar și ce înseamnă să-ți dai verigheta jos atunci când partenerul tău are acest limbaj de iubire.
Dacă principalul limbaj al iubirii partenerului constă în primirea de daruri, poți deveni un adevărat expert în a le oferi. De fapt, este unul dintre cele mai simple limbaje și, deci, este ușor de învățat.
4. Serviciile
Capacitatea de a-i oferi celuilalt servicii este foarte importantă. Fie că-l ajuți să facă curățenie prin casă, speli vasele sau prepari cina, îi vei satisface acest limbaj de iubire. Acest limbaj de iubire este exprimat și de Iisus Hristos când a ales să le spele ucenicilor picioarele, îndemnându-i să-i urmeze exemplul.
Ceea ce facem unul pentru celălalt înainte de căsătorie nu e un indiciu pentru ceea ce vom face după ce ne vom căsători.
Datorita schimbărilor în plan social din ultimii treizeci de ani, nu mai există un rol bine determinat al bărbatului și al femeii în societatea actuală.
5. Mângâierile fizice
Acest limbaj nu este echivalentul sexului. Persoanele care vorbesc acest limbaj au nevoie de îmbrățișări combinate cu vorbele de încurajare sau declarații. Se știe despre nevoia bărbaților de a întreține relații intime, mai mult decât femeile, fiind considerată o nevoie biologică. Femeile însă au nevoie de o stabilitate emoțională înainte de a întreține relații intime și tocmai de aceea îmbrățișarea le dă senzația de protecție.
Mângâierea fizică poate crea sau distruge o relație. Poate comunica ură sau iubire. Persoana pentru care limbajul iubirii este mângâierea fizică va recepționa acest mesaj mult mai puternic decât cuvintele “te iubesc” sau “te urăsc”.
Tu ce limbaj de iubire ai?
Probabil este foarte dificil să iubești pe cineva “greu de iubit”. Odată ce am fost tratați cu indiferență, tratați urât și chinuiți, exprimăm doar suferință și nu sentimente de iubire. Gesturile frumoase și pozitive se bazează pe alegere și nu pe sentimente. Folosirea limbajului de iubire potrivit face adevărate minuni.
Pingback: Primeste iubirea pe care o doresti | Harville Hendrix – Dusă cu cartea
Pingback: Cititor în rate – Buget pentru cărți – Dusă cu cartea
Pingback: Cărți bune de citit de Crăciun – Dusă cu cartea
Pingback: Books Friday! - Black Friday - Dusa cu cartea - Pasiune pentru citit
Pingback: Dopamina de Daniel Z. Lieberman Michael E Long
Pingback: Recomandări de Cărți de Black Friday 2021 - Dusă cu cartea
Pingback: Cele mai vândute cărți Bookfest 2022 - Dusă cu cartea 2022
Pingback: Cărți Black Friday în noiembrie 2023 - Dusă cu cartea 2023