Benedictiana | Bogdan Boeru

Benedictiana de Bogdan Boeru a reușit să mă surprindă prin tema aleasă, un melanj de istorie și religie. În Benedictiana, autorul relatează o poveste complexă despre două civilizații, creștină și musulmană, aflate într-o luptă epică. Romanul împletește elemente de istorie, religie, război și mitologie pentru a crea o experiență de lectură unică.

Ficțiune istorică și război

Cetatea Benedictiana nu a existat niciodată, este doar o cetate imaginară, situată geografic pe teritoriul Siriei actuale, la sfârșitul de secolului XII, imediat după căderea Ierusalimului. Plasând povestea pe fundalul celei de-a treia cruciade din 1191, autorul pornește de la fapte din trecut, care pot fi localizate istoric, și creează personaje complexe, care ni se dezvăluie pe parcurs într-o călătorie inițiatică, până la momentul final din cetatea Benedictiana.

Benedictiana era sub conducerea lui Ademar de Creymont și a soției lui, Matilda de Rethel, și era un loc în care se desfășura comerțul între Europa creștină și Africa de Nord. Aici locuiau cavaleri templieri și negustori arabi, și chiar inginerul-șef, Ibn Zakaryia, membru al consiliului orașului, deși nu era pe placul episcopului creștin, Jubileus, pentru că era musulman.

Rolul lui Ademar în cetate era sigur, acela de a face conviețuirea mai ușoară și de a face ca cetatea să fie bine apărată în eventualitatea unui atac. Contrar a ceea ce voia Ademar, episcopul Jubileus dorea să construiască o catedrală maiestuoasă, argumentând că aceasta îl va mulțumi pe Iisus Hristos și îi va feri de atacurile sarazinilor.

O astfel de clădire ar pune Benedictiana pe harta regalității latine de răsărit deoarece, după ce Richard Inimă-de-Leu, Domnul să-l țină sănătos, va cuceri din nou Ierusalimul, regii se vor înghesui la porțile urbei noastre ca să fie încoronați în sfântul lăcaș.

Oare o catedrală nouă îl va ține pe Saladin departe de Benedictiana, dacă regele Angliei nu va izbuti să elibereze Orașul Sfânt? Nu, Sfinția Ta! Avem nevoie de ziduri și de turnuri în apropiere de Orontes! Avem nevoie de irigații extinse, pentru a ne asigura provizii în cazul unui asediu.

Cetatea devine obiectul celei mai autentice dorințe de cucerire a emirului Dawud al-Hakim, susținut de fiul său Abdul Maalik și de Al-Mansur Muhammad, fiul lui Taqi al-Din, un general al lui Saladin.

Religie și mitologie

Încă de la începutul romanului, avem parte de un fenomen inexplicabil. Episcopul Jubileus a numit-o minune, însă Ademar fiind mai ponderat, susținea că este doar o “scenă” sau o “îngrozitoare viziune”. În afara zidurilor cetății, apare o viziune a unui Christ răstignit a doua oară, având carnea devorată de corbi, înviat și coborât de pe cruce pentru a-și duce crucea și pentru a dispărea la fel cum a apărut. Această scenă lasă o puternică impresie asupra oamenilor din cetate.

Amintirea acestei scene și strigătele cavalerului templier căzut în dizgrație, aflat în temnițele cetății, par o prevestire sumbră a ceea ce se va întâmpla mai departe.

Nu va mai rămâne piatră peste piatră în blestemata asta de Benedictiana dacă ființa aia va veni aici!

Pe lângă scena cu apariția Mântuitorului pe cruce, în roman mai sunt relatate alte asemenea simboluri supranaturale care se concentrează pe tema sacralității: la înmormântarea emirului Taqi al-Din apare o aspidă, o mică reptilă prezentă în mitologie, care prevestește un sfârșit venit cumva din cer. Oastea sarazină care se îndrepta spre baza sultanului, se rătăcește în deșert, unde soarele rămâne agățat într-un punct fix, iar în același timp ariergarda se consumă pe sine însăși, asemenea șarpelui care își mănâncă coada.

Nașterea a doua oară a clarvăzătoarei Zhiva din dunele deșertului, moșită de o figură improbabilă a unei entități ce pare un zeu al războiului este pe aceeași linie de relatări supranaturale.

-Iartă-mă că te-am adus în această lume urâtă! Promit să fac una mai bună, dar pentru asta am nevoie de tine. Tu ești primul om al noii lumi. Cu tine pornesc noua mea creație.

…Și o invită, cu un gest larg, teatral, să privească în jur: deșert auriu, spre incandescent, pietre ascuțite, scorpioni, trupuri de ființe asemănătoare ei, cu piele neagră, dar și altele, diferite, însă despre care o voce interioară îi spunea că puteau fi catalogate ori ca măcar putuseră fi catalogate drept “ființe”… Dormeau. […]

-Ca să răzbești, îți voi oferi câteva daruri, vorbi iarăși fecioara luminoasă. […] În schimb, ai de urmat două porunci: să nu îndrăznești să îți faci alt Dumnezeu în afară de mine și să nu mi te ridici împotrivă.

Și chiar în cetatea Benedictiana, doamna Matilda are o frumusețe eterică, de porțelan, înfățișând moaștele unei sfinte în viață. Iar apariția unei bătrâne în cortul emirului Dawud al-Hakim, Aetheria de Locasanta, o făptură înzestrată cu înțelepciunea veacurilor pe care le-a trăit, întregește toată această imagine sacrală.

[…] toți morții care îngrășau câmpurile de luptă ale Outremer-ului, de aproape o sută de ani încoace, nu fuseseră nimic altceva decât ofrande pe altarul unui zeu al războiului ce nu avea nici în clin, nici în mânecă cu vreuna dintre religiile în numele cărora oamenii se căsăpeau cu o frenezie bolnavă. Acel zeu de nenumit părea să își aibă propria lui religie.

Războiul îi ținea loc de liturghie. Muritorii i se închinau în virtutea unei mecanici a atrocității, bazată pe inflamarea patimilor, pe carnal, pe orice poate întuneca rațiunea, de la frică și până la acceptarea minciunii drept adevăr. Că uneori era sfruntată, că alteori era doar o fracție din adevăr, minciuna purta culorile țipătoare ale unei povești captivante, în care mereu existau niște alții ce jucau rolul dușmanului. Fără ideea existenței unui dușman, nu există frică. Fără frică, nu există religie…

Benedictiana – răsăritul este mereu unde îți este sufletul

Farmecul cărții Benedictiana este unul desăvârșit. Pe tot parcursul romanului simți că ești în acțiune, îți permiți să te imaginezi acolo. Autorul reușește să treacă subtil dintr-un plan în altul, dintr-o scenă în alta, chiar și în trecut (nașterea Zhivei), fără a forța desfășurarea evenimentelor. Pe lângă toate acestea, am apreciat efortul lui Bogdan Boeru pentru a-și documenta cât mai bine romanul, atât din punct de vedere istoric, cât și religios și mitologic.

Citește un roman care nu te va lăsa indiferent și descoperă o carte deosebită!

Acest articol conține butoane și link-uri către librării online. Am încercat să găsesc cel mai bun preț pentru cărțile recomandate pentru a vă da posibilitatea să vă alegeți cât mai multe cărți. Plasând o comandă prin accesarea link-urilor de pe blog, mă ajutați să continui să vă prezint recenzii la cărți de top, cărți bestseller sau cărți care m-au impresionat și vreau să le aduc în atenția voastră. Plasarea comenzii nu modifică prețul produselor.

Cumpără Benedictiana de Bogdan Boeru