Interviu cu Bogdan Boeru, autorul cărții Benedictiana
Interviu cu Bogdan Boeru, autorul cărții Benedictiana

Interviu cu Bogdan Boeru, autorul cărții Benedictiana

Întrebare: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, cine este Bogdan Boeru?

Bogdan Boeru: Bogdan Boeru este un om ca toți oamenii, cu aspirații, cu îndoieli, cu bucurii, uneori cu tristeți, dar să zicem, cu ceva aplecare către artă. Am fost, vreme de mai bine de douăzeci și cinci de ani, solistul vocal și basistul unei formații de Metal, pe numele ei Interitus Dei. Trebuie să recunosc faptul că datorez acestei experiențe muzicale felul meu de a fi și de a gândi. Altminteri, sunt absolvent de Drept, dar, spre fericirea tribunalelor și a eventualilor mei clienți, nu am practicat niciodată avocatura sau orice altă meserie pe care diploma mi-ar fi permis să o am.

În schimb, viața de student în Bucureștiul anilor ’90 mi-a deschis ușile anticariatelor, teatrelor și muzeelor. Așa se face că, în paralel cu muzica, mi-am descoperit pasiunea pentru istorie, iar când am scăpat de prima facultate (Și nu degeaba spun „scăpat”!), m-am înscris la Facultatea de Istorie de la Universitatea Ovidius, din Constanța. Am început să scriu. În 1999 mi-a apărut primul volum de poezii. Spre regretul meu, nu am absolvit facultatea, din motive prea personale pentru a fi detaliate aici.

Însă, din toată această perioadă, au supraviețuit cele două pasiuni: muzica și literatura. Și am continuat pe aceste două direcții, până când, în 2018, împreună cu colegii mei de trupă, am hotărât să punem capăt aventurii numite „Interitus Dei”, fiindcă, în ciuda faptului că am reușit să avem un public al nostru atât în țară, cât și în străinătate, viața de tânăr adult dăduse năvală peste noi și fiecare a fost nevoit să meargă pe drumul său. Pe mine, unul, perioada post-Interitus Dei m-a găsit consacrându-mă literaturii și m-a lăsat acolo.

Î: Ce ne poți spune despre cărțile pe care le-ai scris?

B.B.: Am început cu poezie, am alunecat către proza scurtă, am trecut și prin eseu, a fost chiar și o piesă de teatru care s-a jucat la Constanța, în 2017, dar în momentul de față consider că romanul este genul în care mă regăsesc. Asta cu atât mai mult cu cât romanul meu anterior, „Șapte sute șaptezeci” (ed. Ex Ponto, Constanța 2017), dedicat lui Ovidius, a fost foarte bine primit, cel puțin acasă, la malul mării.

Î: Cum s-a născut subiectul pentru Benedictiana?

B.B.: Dintr-o melodie. Rătăceam, într-o bună zi, pe YouTube și am dat peste o formație care se numește Globus, de care nu auzisem și despre care ulterior am aflat că este, de fapt, un super-grup internațional format din mai mulți muzicieni și producători, iar una dintre piesele acestei trupe, o piesă numită „Preliator”, ascultând-o, mi-a zugrăvit pur și simplu, în fața ochilor, asediul Benedictianei și finalul cărții. Aș putea chiar să lansez o provocare pentru cei care au citit romanul: ascultați piesa respectivă și „filmul” cărții, cel puțin în ultima ei jumătate, vi se va derula prin fața ochilor. La mine a funcționat…

Î: De ce ai ales secolul al XII-lea ca decor al cărții?

B.B.: Mi se pare că violența și lipsa de rațiune a acelei perioade dominate de cruciade este relevantă pentru ce se întâmplă azi. Se spune că istoria este ciclică. De fapt, ea este o spirală. Evenimentele se repetă, dar nu sunt identice. Ceea ce trăim azi este o reiterare a acelor vremuri, însă în alte condiții. Ce diferă? Ei bine, diferă tehnologia. Diferă și accesul la mediile în care se poate manifesta discursul. Ce este la fel? Păi, la fel sunt mentalitățile, aceeași goană după resurse, îmbrăcată în haine îndeajuns de strălucitoare încât să fure mințile maselor; la fel este și conjunctura politică, deși actorii nu sunt chiar aceiași, în schimb, sceptrul a fost înlocuit cu stiloul, însă discursurile sunt asemănătoare…

Ce ar mai fi la fel? A! Bigotismul, ura, intoleranța, minciuna, mesajele extremiste, meschinăria, înclinația morbidă de a împărți lumea în „noi” și „ceilalți”. Practic, mental și sufletește nu am evoluat deloc, de atunci și până azi, ceea ce nu vorbește în cei mai măgulitori termeni despre specia noastră, pe care, altminteri, am ținut să o definim (nejustificat) cu un dublu „sapiens”.

Î: Cum te-ai documentat în privința detaliilor istorice pentru Benedictiana?

B.B.: Documentarea mi-a luat cam un an. Au fost câteva sute de titluri (articole și cărți) despre viața din perioada respectivă, despre istoria celei de-a treia cruciade, despre arhitectura vremii, obiceiuri, îmbrăcăminte, artă culinară, genealogii. Aș fi putut să-mi dau doctoratul pe acea perioadă. Diferența mare dintre un istoric și mine este totuși aceea că istoricul studiază constant un subiect, pe când scriitorul se apleacă asupra lui doar când are de scris ceva și face muncă de documentare. Asta îl scutește pe scriitorul onest de ispita de a se crede specialist în istorie. Pe de altă parte, scriitorul are mult mai multă libertate decât istoricul. Poate să-și lase imaginația să zburde.

Î: Cartea este descrisă ca având un stil cinematografic. Ne poți detalia puțin acest aspect?

B.B.: Îmi plac cărțile care mă fac să văd cu ochii minții acțiunea. De asemenea, îmi place să cred că am reușit să ofer cititorului o experiență similară. Încerc să descriu scenele ca prin lentila unei camere de luat vederi, să mă apropii și să ofer detalii, apoi să mă depărtez ca să surprind imaginea de ansamblu, să-l iau pe cititor cu mine când mă plimb cu camera de luat vederi printre personaje.

Î: Există vreo legătură între temele din Benedictiana și problemele contemporane?

B.B.: După cum am spus, acțiunea din Benedictiana, în ciuda aspectelor ei ce țin de Fantasy, este foarte ușor de translatat în ziua de azi. Ba chiar unele personaje sunt lesne identificabile. Cotidianul îmi oferă nenumărate surse de inspirație. Vrei să creezi un personaj negativ credibil? E suficient să urmărești știrile. Vrei un personaj pozitiv? Ei bine, pentru asta ai nevoie de multă imaginație.

Î: Cum a fost primită cartea de către publicul cititor?

B.B.: Cartea a fost foarte bine primită, ceea ce mă bucură mult dar în aceeași măsură mă și obligă. Am primit și câteva reacții negative, ceea ce iarăși m-a bucurat, fiindcă dacă toată lumea spune că ești cel mai bun de planeta asta și de pe încă alte câteva, înseamnă că ceva nu e în regulă. Reacțiile negative te țin cu picioarele pe pământ. Dacă ele ar deveni un cor, atunci iarăși ar fi o problemă. Din fericire, sunt doar câteva voci… Suficiente însă ca să îmi păzească egoul de obezitate. 

Î: Cum a fost turneul de toamnă pentru Benedictiana? Impresii, așteptări, dezamăgiri?

B.B.: Am pregătit acest turneu încă din primăvară, când l-am încheiat pe cel precedent. De fapt, ideea de turneu este o moștenire a vremurilor când cântam. Sunt de părere că un artist, dacă vrea ca arta lui să ajungă la public, trebuie să vină în întâmpinarea publicului. Înainte cântam și așa cum era firesc, ne promovam muzica prin concerte. Concertul este ocazia ideală pentru fani ca să cumpere albumele trupei preferate, sau tricouri, ori șepci cu logoul formației, să se întâlnească cu muzicienii, să facă poze cu ei și să ia autografe. Eu nu mai cânt. Dar fac în continuare „concerte”.

Doar că acum le spun „prezentări de carte”. Publicul diferă, cu toate că am întâlnit printre cititorii mei mulți rockeri care, în urmă cu niște ani, ascultau Interitus Dei. Acum… Trebuie să subliniez un aspect. Nu se poate aștepta nimeni ca la o lansare de carte să vină câteva sute, poate câteva mii de oameni, ca la un concert. Cel puțin nu în România și nu la nivelul la care mă aflu eu, pentru că încerc să fiu realist și să îmi definesc foarte clar locul în peisajul literar actual.

Îmi cunosc potențialul și știu că pot ajunge mai sus, dar, pentru moment, având în vedere că Benedictiana este prima carte care mi-a apărut la o editură importantă din țară, o editură care are distribuție națională și un public al ei, sunt conștient că acest roman este, practic, singura mea carte de vizită reală, în ciuda scrierilor mele anterioare, care nu au beneficiat de promovarea pe care a avut-o acest roman.

Acestea fiind spuse, pot concluziona că turneul a fost un succes. Am întâlnit oameni interesanți, am dialogat cu publicul, am realizat contacte noi, am vândut cărți. Practic, am luat „ad litteram” vorba că „autorul vinde cartea”. În urma acestei experiențe, așteptările mele au crescut, mai ales că intenționez să mai plec în turnee.

  • Turneu de toamna Benedictiana de Bogdan Boeru 2
  • Turneu de toamna Benedictiana de Bogdan Boeru 3
  • Turneu de toamna Benedictiana de Bogdan Boeru 4
  • Turneu de toamna Benedictiana de Bogdan Boeru 5
  • Turneu de toamna Benedictiana de Bogdan Boeru 6
  • Turneu de toamna Benedictiana de Bogdan Boeru 7
  • Turneu de toamna Benedictiana de Bogdan Boeru 8

Î: Ce trebuie să facă un autor pentru a-și aduce în față cartea mult muncită?

B.B.: În primul rând, vreau să spun că eu, unul, nu am o rețetă pentru așa ceva. Pot, cel mult, să spun ce funcționează în cazul meu. Deci, pentru ca autorul Bogdan Boeru să-și aducă în față cartea la care a lucrat de i-au sărit capacele, trebuie să priceapă că nu e suficient să-ți vezi cartea pe un raft fizic sau virtual. Asta nu îi asigură cărții decât prezența printre alte titluri.

Autorul trebuie să creeze oportunitatea cărții de a se vinde. Cum face asta? Prin interviuri cum este cel de față și nu numai, prin întâlniri cu cititorii, prin prezență online, printr-o permanentă căutare de parteneri cărora să le supună atenției cartea, în vederea realizării de recenzii, studii critice și recomandări. Mai pe scurt, trebuie să se agite. Trebuie să fie propriul său agent literar. Asta în lipsa unui profesionist și știm că în România această nișă în care să acționeze oameni care să facă, în literatură, treaba pe care o fac impresarii artistici în showbiz nu e acoperită.

Asta funcționează pentru autorul Bogdan Boeru. Dacă am reușit să-i inspir și pe alții să urmeze acest drum, nu pot decât să mă bucur și să aștept de la ei o bere…☺

Î: Ce surprize literare ne mai pregătește Bogdan Boeru?

B.B.: În momentul de față lucrez la un nou roman. Va fi tot o ficțiune istorică, doar că istoria respectivă va cuprinde ultimele trei secole. Cine e curios să afle care ar putea fi legătura dintre proaspăt încheiata pandemie, Franța postbelică, America începutului de secol XIX și răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, totul într-o aură de thriller politic cu tușe de Fantasy, atunci stați pe aproape. În rest, până la apariția noii cărți, Benedictiana mai are de bătut țara în lung și în lat. Poate, cine știe, o să-mi scape piciorul și dincolo de granițe…

Leave a Reply

Drepturi de autor!