Ce ne facem dom’le cu influencerii ăștia? | Cristian-China Birta
Ce ne facem dom’le cu influencerii ăștia? | Cristian-China Birta

Ce ne facem dom’le cu influencerii ăștia? | Cristian-China Birta

Despre Chinezu am mai vorbit într-un articol de acum ceva vreme. Este “părintele bloggerilor și al influencerilor” pentru că are mai mult de 14 ani de când lucrează în această branșă. Și, pentru că “verba volant scripta manent”, și-a pus toată experiența într-o carte menită să-i ajute pe bloggeri, influenceri, dar și brandurile care vor să știe câteva lucruri înainte de a începe o colaborare.

Ce ne facem dom’le cu influencerii ăștia?

Deși am crezut inițial că este doar pentru marketeri, am întâlnit și multe situații prin care trec bloggerii la început sau de-a lungul evoluției lor. Pentru că de doi ani mă “învârt” și eu în această lume, am găsit utilă această carte și îmi doresc să las câteva impresii care să vă facă să o cumpărați, bineînțeles, dacă vi se pare utilă. Pentru că mi-a plăcut foarte mult stilul lui Chinezu’, am scris și un articol pentru o probă din competiția SuperBlog.

De ce este importantă colaborarea cu bloggerii?

Cum arată articolele tale în Google și cum sunt indexate acestea? Dacă vrei ca afacerea ta să fie poziționată cât mai sus, ar trebui să ai cel puțin 5 articole scrise de către bloggeri care stăpânesc foarte bine tehnicile SEO. În cazul în care brandul tău va trece printr-un moment de criză, și se vor găsi persoane care să comenteze negativ despre tine, cele cinci articole vor fi în fața articolelor negative.

Bloggerii și influencerii au deja urmăritorii lor, ceea ce face ca mesajul brandului tău să fie expus și unor persoane din afara nișei tale, cititori care pot deveni consumatori ai brandului tău. Bloggerii sau influencerii își cunosc următorii, ce mesaje ajung la ei sau ce este de interes pentru ei, sau pot face ca mesajul tău complex să fie transmis simplu, și ceea ce spun să fie testat înainte de ei. Niciunul nu va risca să-și piardă urmăritorii doar pentru a da bine un brand, iar produsele și serviciile să nu fie de calitate.

Este necesară o campanie de promovare a brandului tău?

… nu orice brand sau produs, sau serviciu merită să facă o campanie cu influenceri.

Chinezu’ pune această întrebare încă de la începutul cărții sale. Brandul trebuie să știe clar unde vrea să ajungă mesajul lui și cum vrea să ajungă la publicul interesat. Cum te poate ajuta un blogger/influencer în campania ta? Chinezu și cei de la Kooperativa 2.0. au identificat mai multe beneficii ale acestor colaborări: umanizarea mesajului, acces la comunitățile lui, brand awareness, trafic, leaduri, prevenție, consultanță, idei/proiecte, împrietenire.

Fiecare dintre aceste beneficii sunt explicate pe larg în carte și cu exemple. Nu uita că nu orice brand are nevoie de o campanie cu influenceri sau bloggeri, iar bugetul și resursele le poți investi către un alt tip de promovare.

Ingrediente pentru o campanie reușită

Trebuie să iei în calcul bugetul pe care-l ai și cât ai fi disponibil să aloci pentru o campanie cu bloggeri/influenceri.

Chimia dintre tine și colaborator este foarte importantă pentru reușita unei campanii. Să fie clar ceea ce-i ceri, să-i oferi informațiile de care are nevoie, și cel mai important, odată ce ai stabilit un brief să nu-l mai schimbi.

Contextul în care faci campania. Dacă vrei să vinzi înghețată iarna sau tu faci campanie pe Facebook, dar publicul interesat de tine este interesat mai mult de prezentările scurte pe Tik-Tok, atunci campania nu va avea succes. Trebuie să ai în vedere că unele produse pe care tu le vinzi au fost suficient de promovate, iar publicul a ajuns la “saturație”.

Norocul. Nu întotdeauna calculele de acasă se potrivesc cu cele din târg, spune o vorbă bătrânească. Unele campanii foarte bine puse la punct nu au succes din cauze sociale (ex: tragedia de la Colectiv) sau previziunile nu sunt cele adevărate.

Experiența este un ingredient important atunci când vrei să lansezi o campanie. Pentru că o campanie reușită trebuie să bifeze cele expuse mai sus sau cel puțin câteva din ele. Dacă nu vrei să dai greș, poți apela la o agenție cum are Cristian, adică Kooperativa 2.0.

Ce să le ceri bloggerilor sau influencerilor?

Orice agenție îți va spune foarte clar: stabilește brieful foarte bine. Dacă nu te faci înțeles sau pe parcurs, deși a fost deja lansată campania, te hotărăști să schimbi ceva, atunci nu ți-ai făcut treaba cum trebuie. Stabilește de la început ce vrei: brand awareness, refferal, leaduri, conversii.

Le poți cere, prin campaniile pe care le derulează, să-ți aducă potențiali cumpărători nehotărâți, inițial, pe site (lead) sau printr-un link de referral să duci un potențial client pe site și să cumpere, deoarece a fost informat și-l interesează un produs/serviciu oferit de tine. Nu-i poți cere însă unui blogger sau influencer să-ți facă vânzarea produsului. De această parte te ocupi tu.

Dacă un potențial client a intrat pe site-ul tău și acesta are probleme, sau produsele dorite de el nu sunt pe stoc sau au un preț prea mare, sau anumiți termeni și condiții nu sunt pe placul lui, atunci este vina ta pentru că nu știi cum să-ți “vinzi marfa”.

… influencerii nu vând pentru tine! Tu vinzi pentru tine. Influencerii iți aduc oameni la poarta brandului – leadurile -, tu faci vânzarea – conversiile.

Colaborarea cu influencerii pe timp de criză

Pentru că 2020 a fost un an în care ne-am schimbat percepția asupra tuturor lucrurilor în care credeam, business-uri și-au închis ușile pentru că totul a fost dat peste cap, având un influencer aproape vei putea trece mai ușor peste momente dificile.

Influencerul ar trebui să facă o listă cu cel puțin 5 branduri cu care a colaborat și să vină în ajutorul lor. Simpla întrebare: “Cu ce pot ajuta?”, poate fi de folos atunci când trecem printr-o criză despre care nu știm cât va dura. În același timp, poți alege o companie la început de drum și să o promovezi fără beneficii.

ONG-urile au și ele nevoie în campaniile de fundraising, SMS, evenimente prin care să obțină fonduri pentru cauzele lor. Ei ajută alți oameni, așa că poți fi și tu o parte din acest ajutor dăruit celorlalți.

Recomandări sunt și pentru branduri ca și pentru influenceri: alege 5 influenceri cu care ai colaborat bine și faceți împreună o campanie “cu și pentru ei”. Cu ajutorul influencerilor creează o campanie despre o “inițiativă civică”, însă fără să te implice pe tine ca brand.

Ce ne facem dom’le cu influencerii ăștia? este o carte care-ți răspunde la multe întrebări, un mic abc pentru începuturile tale în această sferă. Fie că ești blogger, influencer sau brand, vei găsi soluții la întrebările pe care, uneori, nici Google nu le rezolvă.

Am căutat cartea pentru tine. Alege de unde vrei să o cumperi:

Cumpără online

5 Comments

  1. Pingback: Ce ne facem dom'le cu influencerii astia?

  2. Pingback: Urmează stația SuperBlog – Dusă cu cartea2021

  3. Pingback: Recomandări de Cărți de Black Friday 2021 - Dusă cu cartea

  4. Pingback: Branding Personal - Dusă cu cartea & SuperBlog

  5. Pingback: Creează un StoryBrand - Dusă cu cartea 2022

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Drepturi de autor!