Splendida cetate a celor o mie de sori | Khaled Hosseini
Splendida cetate a celor o mie de sori | Khaled Hosseini

Splendida cetate a celor o mie de sori | Khaled Hosseini

Pentru ca războiul din Afganistan este încă de actualitate, această carte vine în sprijinul descoperirii motivului pentru care a început și continuă. In Splendida cetate a celor o mie de sori, Khaled Hosseini aduce din nou în prim plan, drama de a fi femeie într-o societate dominată de fundamentalismul islamic. Mai multe povești aici.

Mariam este o harami (născută în afara căsătoriei sau copil din flori) care locuiește cu mama ei într-o colibă de chirpici, după ce familia tatălui său o alungaseră pe mama ei când s-a aflat despre sarcină. Jalil nu putuse să-și facă de rușine statutul său social și fusese de acord să-i facă femeii, cât mai departe de familia lui, o casă în care să-și crească fetița. Avea grijă să nu le lipsească nimic, ba mai mult venea și le vizita săptămânal. Femeia nu-l iertase niciodată din cauză că nu o luase de soție și că îi fusese rușine cu ea. Acesta mai avea trei soții care locuiau cu el în casă, și cu Mariam avea unsprezece copii.

Nana niciodată nu a încetat să-i vorbească urât lui Mariam despre tatăl ei, chiar dacă atunci când acesta le vizita se purta foarte frumos. Însă după ce pleca furia acesteia se dezlănțuia și reușea să o întristeze pe Mariam cu poveștile ei pline de venin. Îi povestea cum Jalil nu a venit să o vadă când s-a născut, cum ea singură a adus-o pe lume neasistata de niciun doctor și cum a tăiat cordonul ombilical dintre ea și Mariam. Pentru că poveștile Nanei și ale lui Jalil nu erau la fel, Mariam nu știa ce să mai creadă și prefera să se gândească că Jalil o iubea și de aceea îi aducea mereu cadouri și se purta frumos cu ea.

Când a împlinit cincisprezece ani, Mariam i-a spus lui Jalil că își dorește ca acesta să o ducă la cinematograful lui și să vadă povestea lui Pinochio. Visa mereu cum Jalil merge mândru alături de ea, cum le spune tuturor că este fata lui și cum vorbele Nanei sunt doar otravă pentru a o supăra. Femeia îi amintea mereu de sacrificiile pe care ea le făcuse pentru ea și cum ea îi datorează însăși viața ei pentru acest lucru. Mariam voia să-i demonstreze că nimic din ceea ce spune nu este adevărat și că nu este drept să o condamne la nefericire.

Ți-e frică, Nana, ar fi putut să-i spună. Ți-e frică să nu găsesc fericirea pe care tu n-ai avut niciodată. Și nu vrei să fiu fericită. Nu vrei să am o viață bună. Tu ești aia cu inima mizerabilă.

Nana fusese refuzată în tinerețe chiar înainte de a se căsători, pentru că suferea de epilepsie, deși ea credea că este bântuită de un spirit rău, și se întâmplase ca atunci când familia băiatului a aflat despre criza ei, să anuleze toate pregătirile pentru nuntă. Pentru că trăia într-o comunitate restrânsă, reputația ei a avut de suferit și nimeni nu a mai venit să o ceară de soție. S-a angajat ca servitoare în casa lui Jalil și acesta a profitat de inocența ei. Pentru că nu concepea viața ei fără Mariam, încercă prin toate metodele să o țină lângă ea.

La ce bun să școlești o fată că tine? E ca și cum ai lustrui o scuipătoare. Și n-o să afli nimic folositor în școlile alea. O femeie ca tine și ca mine n-are nevoie decât de o singură, ascultă-mă bine, o singură deprindere în viața asta și asta nu se învață la scoală, și-aia se numește puterea de a îndura. Asta-i tot ce avem. ca să nu mai zic c-or să râdă de tine la școală.

Pentru că voia să afle dacă există fericire, să afle cum este lumea din afara colibei, Heratul, Mariam a plecat spre casa tatălui său, după ce l-a așteptat pentru a-i îndeplini dorința de ziua ei și nu a venit. Pentru că Nana avea dreptate în privința acestuia și a faptului că îi este rușine cu ea, Mariam a fost nevoită să-și petreacă noaptea pe scările casei lui, să accepte mila servitorilor pentru o bucată de pâine și puțin orez, și să se lovească de ignoranța și rușinea tatălui său.

A doua zi, șoferul i-a spus că trebuie să o ducă acasă, deoarece Jalil este plecat din oraș și nu știe când o să se întoarcă. Rănită în dragostea ei de copil, Mariam află că mama ei nu putuse să suporte gândul că a plecat și că nu o să se mai întoarcă, și și-a pus capăt zilelor.

Eu sunt tot ce ai pe lumea asta, Mariam, și după ce n-o să mai fiu eu, n-o să mai ai nimic. Nimic. Tu nu faci nici cât o ceapă degerată!

Se pare că aceste vorbe o vor urmări pe Mariam toată viața și mereu va face compromisuri, din cauza stimei de sine scăzute și a faptului că era un copil din flori.

La o săptămână după ce a murit mama sa și Jalil a luat-o să locuiască la el, i s-a comunicat de nevestele acestuia că are un pretendent. Un cizmar în vârstă de vreo patruzeci de ani din Kabul, căruia îi murise soția și copilul, dar care avea o casă cu două etaje și un atelier de încălțăminte care era frecventat de marile personalități ale orașului. Mariam s-a opus acestei căsătorii, însă, ca și atunci când mama ei fusese alungată, Jalil nu a avut nimic de zis, iar căsătoria lui Mariam s-a oficiat în mare pripă.

-Am înțeles că Rasheed agha are bilete la autobuzul care pleacă peste trei ore la Kabul. Așa că vom sări peste unele obiceiuri, că să economisim timp și să terminăm mai repede.

Hogea – cel care a oficiat căsătoria

Căsătorită la 600 de km de Herat, în Kabul, Mariam a fost nevoită să-și accepte noua viață, și, după o săptămână în care bărbatul a lăsat-o să se adapteze noii vieți, i-a spus că nu este la hotel și că va trebui să-și ia în serios atribuțiile de soție.

Viață lângă Rasheed nu a fost o scăpare de necazuri și de umilință, aceasta a avut unsprezece sarcini pe care nu le-a dus la bun sfârșit. Rasheed s-a schimbat sau poate doar și-a arătat adevăratul caracter, umilind-o și bătând-o pe Mariam.

În martie 1979, câțiva localnici din Herat au ucis niște experți sovietici. Astfel că sovieticii și-au trimis tancurile, au început să tragă cu rachete și milioane de oameni au fost uciși. Războiul a ucis mulți tineri care erau înrolați în Jihad pentru a face față forțelor inamice. Multe familii au rămas fără tați, fii și nepoți care nu s-au mai întors niciodată.

Laila, fiica unui profesor universitar și a unei femei casnice, fusese crescută într-un stil mult mai îndepărtat de fundamentalismul islamic. Tatăl său nu o obliga pe mama ei să poarte burqa, iar pentru el educația fiicei lui era foarte importantă.

Știu că ești foarte mititică, dar vreau să afli și să înțelegi lucrurile astea încă de pe acum, spunea el. Căsătoria poate aștepta, educația, nu. Ești o fetiță foarte, foarte inteligentă. Să nu te îndoiești niciodată de asta. Poți să fii orice vrei tu, Laila. Sunt convins că așa va fi. Și mai știu că după ce se va termina acest război, Afganistanul va avea nevoie de tine la fel de mult ca de bărbații lui, poate chiar mai mult. Fiindcă o societate cu femei needucate nu va avea sorți de izbândă, Laila.

Crescuta ca și Mariam fără dragostea mamei, Laila va face front comun cu tatăl ei pentru a învăța. Deoarece băieții ei fuseseră înrolați în Jihad, pentru a lupta împotriva sovieticilor, Fariba devenise foarte ursuză și mereu pusă pe ceartă. Soțul ei pierduse postul de profesor de la universitate și a fost nevoit să se angajeze la o brutărie. Deoarece, în lipsa tatălui, cei doi băieți, Ahmad și Noor, se ocupaseră de toate treburile de bărbat din casă, acum plecați la război, nefericirea Faribei cădea pe soțul ei care nu îi împiedicase să se ducă la război.

Babi știa pe de rost majoritatea versurilor de Rumi și Hafez. Putea să vorbească pe larg despre lupta dintre Marea Britanie și Rusia țaristă pentru supremație în Afganistan. Pe Babi, uneltele și treburile casnice îl derutau. Aflate în grija lui, balamalele care scârțăiau nu erau niciodată unse.

Sprijinita de tatăl ei pentru a învăța, Laila îi ia locul mamei sale ca femeie în casă, după ce aceasta află de moartea fiilor săi pe front. Fariba cade într-o depresie cruntă și nu-și va mai reveni pentru mult timp. Laila se îndrăgostește de prietenul ei cel mai bun, Tariq, un băiat care își pierduse un picior în urma unei explozii de mină antipersonal când avea cinci ani.

În anul 1992, Uniunea Sovietică s-a destrămat și a luat ființă Federația Rusă. Președintele marionetă al Afganistanului, Najibullah, a capitulat și astfel Jihadul a luat sfârșit. Fii Faribei fuseseră răzbunați și putea să doarmă liniștită de acum încolo. A dat chiar o petrecere în cinstea terminării războiului și pentru liniștea sufletelor celor doi. În acest moment a aflat și că fata sa crescuse, avea paisprezece ani și era îndrăgostită de prietenul ei cu doi ani mai mare. A sfătuit-o să aibă grijă de reputația ei și să nu mai umble atât de mult cu acest băiat.

Luptele interne dintre mujahedini și hazari au făcut ca securea războiului să fie dezgropată și astfel că Afganistanul a început acum un nou război, un război care va lua la fel de multe vieți ca cel împotriva sovieticilor.

Mujahedinii, înarmați până în dinți și rămași fără inamic comun, se întorceau acum unii împotriva celorlalți. Venise în sfârșit și ziua scadentă pentru Kabul. Când rachetele au început să cadă peste oraș, oamenii au fugit să se pună la adăpost.

Pentru că luptele degeneraseră iar rachetele făceau zilnic victime, Laila a fost retrasă de tatăl său de la scoală. A preferat să-i predea el fără că viața să-i fie pusă în pericol. La câteva săptămâni, două dintre colegele ei au fost spulberate de o rachetă în timp ce veneau de la scoală. Tariq plecase și el cu familia lui departe de război, iar înainte de a pleca venise să-și ia rămas bun de la Laila. Fusese furioasă că trebuie să plece și astfel rămânea fără una din cele mai importante persoane din viața ei.

În timp ce Tariq vorbea, Laila își imagina propria-i viață ca pe o frânghie putrezită, care se rupe și se deșiră, fibrele desprinzându-se una câte una și căzând la pământ. Aproape toți cunoscuții lor își făcuseră bagajele și plecaseră. Toată lumea pleca. Iar acum, și Tariq.

Chiar și pe lângă Laila trecuse moartea sub forma unui glonț, care se înfipsese în tocul ușii de la intrare. Atunci Fariba a fost înduplecată și a vrut și ea să plece din fața pericolului iminent. Hotărâseră să vândă ce mai aveau de preț și să plece în Pakistan. Planul nu a fost dus la bun sfârșit deoarece o rachetă a fost lansata în direcția casei lor omorându-i ambii părinți.

Laila a fost luata de vecinii ei, Mariam și Rasheed, care au adăpostit-o în casa lor. Mariam a îngrijit-o cum a putut mai bine și și-a înduplecat soțul să o mai lase pe fată până se va însănătoși. Deoarece Rasheed era foarte supărat că Mariam nu-i putea dărui un copil, a pus la cale un plan diabolic. Știa că Laila era iubita lui Tariq deoarece îi văzuse mereu împreună. Pentru că acesta plecase și ea acum era singură pe lume, a plătit un bărbat care să spună că a fost internat în același spital cu Tariq și acesta murise în urma unei rachete care fusese lansate în camionul care-l transporta pe el și pe părinții lui.

Sfâșiată de durere pentru că-și pierduse părinții iar acum primea aceasta veste, Mariam a descoperit că este și însărcinată. Știa că nu se mai poate baza că va ajunge în Pakistan la Tariq și astfel a acceptat să se căsătorească cu Rasheed. În noaptea nunții și-a crestat piciorul pentru a-i da dovada virginității ei lui Rasheed. După o lună l-a anunțat că este însărcinată, iar acesta a fost în culmea fericirii. În sfârșit copilul mult așteptat venea. Doar că a fost foarte supărat când a aflat că este fată. Își dorise foarte mult un băiat pentru a-l înlocui pe cel pierdut care se înecase.

Laila și Rasheed se certau foarte tare din cauza plânsetelor copilului. La un moment dat Rasheed a crezut că Mariam este cea care o învață pe Laila să fie rece cu el, așa că a vrut să o bată. Laila nu a suportat să vadă această scena și a reușit să-l facă să renunțe la gest, promițându-i că își vor relua relațiile intime. Faptul că Laila trebuia să-l accepte în pat cu ea, îi provoca greață.

Mariam a început să o îndrăgească pe Aziza, fetița lui Laila, și i-a dăruit toate hăinuțele pe care aceasta le făcuse pentru copilașii care nu-i putea avea. Cele două s-au împrietenit și astfel au pus la cale să evadeze din casa lui Rasheed. Deoarece fiecare femeie trebuia însoțită de un bărbat atunci când călătorea, Laila și Mariam l-au rugat pe un tânăr care l-au considerat un om bun, și care avea familie și un copil, să le ajute să cumpere bilete pentru a pleca din Kabul. Numai că acest bărbat le-a dat pe măna poliției și astfel s-au întors din nou acasă la Rasheed, care aproape le-a omorât în bătaie și le-a lăsat două zile fără apă și mâncare.

Regimul talibanilor a venit la putere în 1996 și regulile, atât pentru femei, cât și pentru femei, s-au schimbat. Dacă înainte femeile mai aveau voie să iasă afară însoțite, acum talibanii nu le mai lăsau să iasă afară. Practic le făceau sclavele propriilor lor bărbați, iar școlile erau desființate. Bărbații erau nevoiți să poarte barbă și turban, iar femeile nu mai aveau voie să iasă până în curte dacă nu purtau burqa. Lui Rasheed i-au plăcut aceste reguli, pentru că astfel era ferit de o eventuală fugă a celor două. Între timp Laila a rămas gravidă cu Rashhed și i-a dăruit acestuia fiul mult visat, pe care l-a numit Galmai.

Pe zi ce trecea atelierul de încălțăminte al lui Rasheed mergea foarte prost și acesta se împrumută de bani. Pentru că vedea că fetița este total diferită de el și de Laila, acestuia i-a încolțit în cap ideea că nu este copilul lui. I-a spus Lailei că vrea să o trimită la cerșit pentru că nu mai aveau bani. Laila a refuzat și astfel Rasheed le-a urât și mai tare.

Foamea pusese stăpânire peste tot Afganistanul, iar talibanii intrau în case peste oameni și-i jefuiau. Pentru că o vedea pe Aziza că se topește pe zi ce trece, Laila a fost de accord să o ducă pe aceasta la orfelinat pentru a nu muri de foame. Puținele alimente pe care le aveau erau împărțite la cinci persoane, iar Zalmai primea cea mai consistentă parte.

Dar, când a venit momentul despărțirii, scena s-a desfășurat exact cum se temuse Laila că se va întâmpla. Aziza a intrat în panică. (…) Laila a auzit țipetele sfâșietoare ale Azizei. (…) A văzut-o zvârcolindu-se în brațele lui Zaman, în timp ce el dădea colțul în grabă, și a auzit-o țipând de parcă ar fi fost pe punctul de a pieri de pe fața pământului.

Într-o zi când se ducea să o viziteze la orfelinat, Laila l-a văzut pe Tariq. Nu murise și astfel a aflat despre povestea pusă la cale de Rasheed. Galmai a pârât-o pe Laila că a primit în casa lor un bărbat străin și astfel Rasheed s-a înfuriat foarte tare. Pentru că era pe punctul de a o sugruma pe Laila, Mariam l-a ucis pe acesta cu o lovitura de lopată în cap. A refuzat să fugă cu Laila, Tariq și cei doi copii în Pakistan și și-a recunoscut crima. Regimul taliban a condamnat-o la moarte pentru uciderea soțului său.

Laila nu a uitat niciodată gestul pe care l-a făcut Mariam pentru a o salva, și, după ce s-a încheiat războiul în Afganistan, după evenimentele din 11 septembrie 2001 când atentatele din America asupra blocurilor gemene au avut loc, s-a întors în Herat locul unde locuise Mariam. A aflat că tatăl lui Mariam, Jalil, îi lăsase o mică parte din avere și cu acești bani Laila și Tariq au renovat orfelinatul care o adăpostise pe Aziza în trecut, și Laila a devenit profesoară acolo.

Mariam nu este niciodată foarte departe. Este aici, în pereții pe care i-au renovat, în pomii pe care i-au plantat, în paturile cu care se învelesc copiii ca să nu mai tremure de frig. Este în râsul copiilor. Este în versetele pe care le recita Aziza și în rugăciunile pe care le murmură atunci când se pleca, cu fața la apus. Dar cel mai mult Mariam este în inima Lailei, unde strălucește cu puterea explozivă a o mie de sori.

Splendida cetate a celor o mie de sori este povestea unei iubiri coborâte parcă din vechile poeme persane, a unei prietenii care nu se dă în lături de la sacrificiul suprem și a unui oraș care, în ciuda tuturor vicisitudinilor, se încăpățânează să renască din propria-i cenușă. 

Poți cumpăra cartea dând click pe unul din link-urile de mai jos:

86 / 100

5 comentarii

  1. Pingback:Eu sunt Malala | Malala Yousafzai, Christina Lamb – Dusă cu cartea

  2. Pingback:Cărți bune de citit de Crăciun – Dusă cu cartea

  3. Pingback:Cel care ma asteapta | Recenzie – Dusă cu cartea

  4. Pingback:Casatorie de placere de Tahar ben Jelloun – Dusă cu cartea

  5. Pingback:Recenzie Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini – Dusă cu cartea 2021

Lasă un răspuns

Drepturi de autor!

%d blogeri au apreciat: