Cele patru legaminte, cartea intelepciunii toltece | Don Miguel Ruiz

Cele Patru Legaminte au la baza vechea filosofie tolteca, reprezentand un puternic cod de conduita care ne poate transforma viata, permitandu-ne sa experimentam libertatea personala, adevarata fericire si adevarata iubire.

Cele patru legaminte:

1. Fiti impecabili in tot ceea ce spuneti
2. Nu luati nimic la modul personal
3. Nu faceti presupuneri inutile
4. Faceti intotdeauna tot ce va sta in putere
5. Al cincilea Legamant

Facand o comparatie intre cuvant si samanta, Don Miguel Ruiz spune ca mintea noastra este ca un sol fertil care primeste doar acele cuvinte pentru care este pregatita. Atunci cand mintea nu este pregatita, interpreteaza eronat realitatea si face presupuneri intr-un mod personal.

Aplicand Cele Patru Legaminte vom putea opri acel proces de judecare inutil al celor din jur, al subestimarii propriei fiinte si astfel vom rupe legamintele care ne limiteaza creativitatea.

Prin aplicarea Cele Patru Legaminte in viata noastra, noi ne putem modifica visul personal, care va incepe sa modifice apoi visul colectiv.

Focalizarea exclusiva asupra libertatii personale nu reprezinta un act egoist; ea este cel mai mare dar pe care il putem face umanitatii.

Suferintele din viata noastra sunt generate de procesul de invatare. Atunci cand suntem mici primim informatii despre noi de la cei din jur. Nu suntem constienti de propria persoana si acceptam tot ce ne spun ceilalti despre noi. Numai ca noi nu suntem ceea ce cred ceilalti despre noi si suntem proiectia lor despre noi.

Vocea cunoasterii din interiorul mintii noastre ne controleaza visul propriei existente. Toltecii numesc aceasta voce Parazitul; Biblia o numeste diavol.

Dupa Lise Bourbeau aceasta voce interioara este egoul nostru.

Parazitul este cel care doreste sa puna stapanire pe viata noastra, sa ne programeze dupa vechile credinte si sa ne faca sa credem ca este spre binele nostru, si astfel ne vom exercita dreptul la viata. Tot ce nu este conform planului sau, ne lasa impresia ca nu vom putea face fata si ca suntem in primejdie de moarte.

Parabola lui Adam si Eva care au trait in paradis, eliberati de acest Parazit, ne arata ca acestia traiau un vis minunat , insa nu dispuneau de niciun fel de cunoastere. Arborele Cunoasterii contine si fructe, iar sarpele reprezinta viermele care traieste in interiorul fructului. Mancand din el, cei doi au ingerat si viermele care a ajuns in mintea lor, prin intermediul cunoasterii contaminate de Parazit.

Oamenii acumuleaza foarte multa cunoastere, dar 90% din aceasta nu este adevarata. In loc sa folosim cunoasterea ca pe un simplu instrument de comunicare, noi devenim sclavii ei. Noi dam nastere acestei cunoasteri, iar ea ne aduce toata acea suferinta, caci nu este adevarata.

Toltecii credeau ca intreaga noastra viata nu este decat un vis. Visam fie ca suntem treji, fie ca suntem adormiti. Aceasta afirmatie are la baza faptul ca ne proiectam realitatea dupa cum “credem” ca este ea si nu dupa cum este cu adevarat. Astfel ca stim cand este zi sau noapte, cat este ceasul sau in ce moment al zilei ne aflam, pentru a justifica visul care se afla in mintea noastra.

In lumea in care traim exista oameni care nu au inteles ca viseaza, ca participa la visul altor persoane care reprezinta societatea. Ne imbracam, mancam si ne cumportam dupa cum ne dicteaza societatea. Tinem cura de slabire pentru a ne incadra intr-un tipar, cel acceptat de societate, de tiparele visate de ea.

Orice om traieste intr-o realitate virtuala. Practic, nu avem de ales: mintea este programata sa viseze, iar acest proces poate fi uneori atat de frumos.

De mici copii suntem programati sa visam la fel cum viseata toata lumea exterioara, pentru ca nu avem de ales. Repetam niste tipare pe care le vedem la ceilalti si incercam sa o facem cat mai bine. Inainte oamenii erau organizati in triburi. Cei care nu respectau cutumele tribului erau alungati si astfel riscau sa moara. Astfel ca vechile noastre credinte sunt inca vii si de frica actionam mecanic, pentru a fi acceptati de catre ceilalti.

Daca am dispune cu adevarat de liber arbitru, am mai alege noi sa fim maniosi, tristi sau invidiosi? Pentru mine este evident ca alegerea nu ne apartine.

Daca oamenii ar dispune cu adevarat de un liber arbitru, ei nu ar opta niciodata pentru ceva care ii raneste, si cu siguranta nu ar opta pentru a-i rani pe cei care ii iubesc.

Aplicand invataturile toltecilor ne vom elibera de Parazit si vom simti adevarata fericire, cea care este inaltatoare. Veti dobandi puterea de a spune ceea ce va doriti, pentru ca stiti ca actionati numai in adevar si ca actiunile voastre nu se abat de la bine. Vei reusi sa nu-i mai judeci pe ceilalti dupa visul pe care-l traiesc, pentru ca visul lor nu are nimic de-a face cu visul tau.

Adaptandu-ne cerintelor momentului suntem la fel ca apa care ia forma recipientului in care este pusa. Nu trebuie sa fim rigizi si sa actionam dupa tipare, ci trebuie sa ne adaptam conditiilor in care traim. Avem optiunea de a trai o drama sau de a-i pune capat.

Fiecare copil va avea Parazitul lui. Nu-l putem proteja de el, insa puteam sa-l invatam sa nu creada in parerile altora si sa asculte de propriul adevar, de ceea ce ii spune inima. Fiecare isi traieste visul sau si nu trebuie sa ne ghidam dupa convingerile altora. Iubirea si fericirea sunt proprii starii noastre naturale.

“Nu-ti baga nasul unde nu-ti fierbe oala” este metoda prin care ne putem opune sa mai barfim, sa mai criticam sau sa ne dam cu parerea despre un lucru. Ii poti spune celuilalt ca nu ai nicio opinie despre o situatie, sau poti lua o alta vorba. Astfel de vei pune la adapost si celalalt nu-ti va interpreta vorbele si va atrage asupra ta ura celorlalti.

Daca stii ca poti face o gafa, taci; iar daca stii ca faci tot timpul gafe, taci tot timpul.

Avem tendinta sa facem presupuneri in legatura cu toti si cu toate. Drama este ca noi credem in aceste presupuneri. Interpretand gresit aceste presupuneri deformam realitatea si pornim o furtuna intr-un pahar cu apa.

Cumpara cartea