David R. Hawkins este un renumit psihiatru american, doctor in medicina si filosofie, cercetator, profesor spiritual și lector. Este un renumit conferentiar si un expert in procesele mentale.
Pentru prima data in istoria intelectuala a Occidentului, David R. Hawkins arata ca lumina rece a stiintei nu face decat sa confirme ceea ce misticii si sfintii au spus intotdeauna despre Sine, Dumnezeu, si adevarata natura a realitatii. Aceasta viziune asupra vietii, esentei si divinitatii prezinta o imagine a relatiei omului cu universul. Este o perspectiva unica prin faptul ca satisface atat sufletul, cat si ratiunea.
In anii ’70 s-a descoperit o noua stiinta, denumita kinesiologia. Aceasta a dezvaluit legatura interioara dintre minte si corp, iar mintea ne da un raspuns prin miscarile corpului, aratandu-ne astfel ca “gandeste”.
Un experiment derulat pe grupuri de oameni, in care li s-a impartit vitamina c si indulcitor, a demonstrat ca tonusul muscular scadea la substantele nocive sau ca se intarea la substantele benefice ingerate.
Cel mai uluitor fapt a fost ca organismul a raspuns chiar daca mintea nu avea cunostinte cu privire la problemele puse in discutie. Concluzia generala (mai mult decat imbucuratoare), a fost aceea ca organismul a raspuns corect, chiar daca mintea nu era constienta.
Pentru a testa aceasta practica kinesiologica este nevoie de doua persoane. Una dintre ele indeplineste rolul de subiect al testarii si va tine un brat intins lateral, paralel cu pamantul. Cea de-a doua persoana va apasa cu doua degete incheietura mainii intinse, spunandu-i subiectului “rezista”. Cel testat, subiectul, va opune rezistenta la presiunea exercitata.
Fiecare parte implicata (atat subiectul testarii, cat si cel ce o efectueaza), are posibilitatea de a face o afirmatie. In timp ce subiectul se gandeste la respectiva afirmatie, forta bratului sau va fi testata prin presiunea aplicata de catre examinator. Daca afirmatia este negativa sau falsa, subiectul va raspunde printr-o slabire a tonusului muscular. Daca raspunsul este da, tonusul muscular al subiectului va creste.
Astfel ca prin aceasta procedura se poate verifica adevarul sau falsitatea unei propozitii declarative. Astfel ca ni se da puterea de a descoperi cand cineva ne minte, sau cand un lucru este bun sau nu pentru noi.
Precizia testarii este mult imbunatatita daca examinatorul isi mentine o pozitie impersonala, daca subiectul testat este rugat sa-si inchida ochii, si in camera respectiva sa fie liniste, fara muzica in fundal. Inainte de a pune o intrebare, cerem acordul subiectului pentru ea. “As putea pune oare aceasta intrebare? ” la care putem primi raspunsuri pozitive sau negative.
Aceasta situatie indica faptul ca examinatorul ar fi bine sa renunte la intrebarea in cauza, sau sa gaseasca motivul pentru care raspunsul primit a fost unul negativ. Poate ca respectiva chestiune sau implicatiile sale ar fi in masura sa cauzeze o suferinta examinatorului.
In prima faza a testului, subiectii au fost rugati sa se gandeasca la o “perioada negativa” cand au fost furiosi, nervosi, suparati, gelosi, depresivi, dominiati de sentimente de vinovatie si teama, iar in acest punct s-a observat slabirea tonusului lor. Cand au fost rugati sa treaca la o stare pozitiva, sa se gandeasca la o persoana iubita, toti au prins puteri, spre surprinderea tuturor celor aflati in sala.
Participantilor li s-a cerut sa se uite la un mar care era crescut artificial cu substante pesticide, ceea ce a dus la slabirea tonusului lor. Apoi li s-a aratat un mar care era natural, iar tonusul lor a crescut. In ambele situatii subiectii nu au stiut tipul merelor, sau ca urmau a fi examinati.
Fie ca e vorba de intrebarile care ne framanta pe toti intr-un anumit moment al vietii “Oare prietena mea se vede cu vreun alt tip?” (Da/Nu) “Oare copilul spune tot adevarul cu privire la situatia sa scolara?” (Da/Nu) sau de chestiuni mai complexe ca: “Oare aceasta este o investitie sigura?” (Da/Nu) sau “Aceasta cariera merita sa fie urmata?” (Da/Nu).
Avand in vedere faptul ca unii oameni sunt mai auditivi, altii mai vizuali sau emotionali, intrebarile trebuie sa evite exprimari de genul: Cum te simti? Cum ti se pare, Cum suna? Daca i se va spune “Gandeste-te la aceasta situatie / persoana / loc / lucru / sentiment”, cel testat va aborda modul cel mai potrivit pentru a analiza situatia.
De exemplu, un pacient care se simte vinovat in legatura cu faptul ca este suparat pe mama sa, se poate gandi la o poza a acesteia,trecand astfel testul, dar daca examinatorul va reformula intrebarea cerandu-i subiectului sa se gandeasca la atitudinea sa actuala fata de mama sa, el va slabi imediat.
Initierea unui proces de inaltare a constiintei prin care oamenii devin constienti de existenta lor se numeste calibrare. David R. Hawkins da o lista cu cele mai joase nivele de constiinta, dar si una cu cele mai inalte. Cel mai de jos nivel este cel al rusinii care ne apropie de moarte, iar cel mai inalt este pacea si iluminarea, nivelul Marilor Oameni ai istoriei care au stat la originea modelelor spirituale pe care le-au urmat multimile de-a lungul veacurilor.
Daca intelectualul e limitat, inima e nelimitata; daca intelectul e legat de cele temporare, inima e interesata numai de cele eterne. Una dintre caracteristicile adevarului e aceea ca nu are nevoie sa fie aparat, pentru ca este auto-evident.
Condeiul e mai puternic decat sabia, pentru ca puterea provine din minte, in vreme ce forta este inradacinata in lumea materiala.
Atunci cand sarbatorim campionii o facem pentru ca recunoastem ca ei si-au depasit ambitiile personale printr-un sacrificiu constant, dar si dedicare pentru acele principii superioare.
Kinesiologia a aratat ca o persoana care este motivata de un camp energetic jos, precum mandria sau egoismul, va cunoaste sentimente de slabiciune. Nu de putine ori s-a observat cum sportivii care au ajuns in finala, dupa rezultate excelente, au pierdut. Acestia s-au lasat dominati de slabiciune si de mandrie.
Mandria nu numai ca poate face performantele sa scada, dar nu poate oferi puterea de motivare a iubirii, onoarei sau daruirii unui principiu superior.
Drapelele nationale nu sunt decat niste modele vopsite pe stofa dar, cu toate acestea, oamenii sunt gata sa moara pentru ceea ce simbolizeaza ele. Atingerea puterii provine din semnificatie. Lucrurile care au cea mai mare semnificatie pentru noi provin din lumea spirituala si nu din cea materiala.
Experimentarea starilor superioare ale constiintei este simtita de sportivi prin atingera unor stari sublime de pace si de bucurie. Fiecare dintre noi atingem aceste stari pe parcursul vietii noastre atunci cand suntem indragostiti, cand realizam ceva maret, luam un examen cu nota mare sau atunci cand meditam.
Solutionarea unor probleme, precum drogurile sau alcoolismul, se face nu prin atacarea a ceea ce este negativ, ci prin stimularea a ceea ce este pozitiv. Alegerea voluntara privind cumpatarea are rezultate bune in comparatie cu impunerea unui anumit stil.
Razboaiele (inclusiv cele purtate impotriva “viciilor, drogurilor” sau oricareia dintre nevoile umane ce sunt in mod regulat comercializate pe marea piata economico-sociala din spatele comertului conventional) pot fi castigate numai daca se opteaza pentru calea pasnica.
Oamenii care au constiinta avansata sunt capabili sa vada frumusetea in toate formele ei. Tot ceea ce contine viata este sacru, insa toate formele prezente in univers exprima frumusetea.