fbpx

Intinereste si traieste mai mult | Deepak Chopra, David Simon

Intinereste si traieste mai mult – Deepak Chopra, David Simon

Cartea Intinereste si traieste mai mult reprezinta o calatorie extraordinara in miracolul intineririi, oferita de doi dintre cei mai buni medici si ganditori ai vremurilor noastre. Parcurgand cei 10 pasi zilnic, inveti cum sa-ti mentii mintea tanara, cum sa-ti retrezesti energia sexuala, cum sa-ti intaresti sistemul imunitar si sa te hranesti sanatos. De asemenea, prin modificarea perceptiilor te vei bucura mai mult de starea de pace si liniste sufleteasca.

Budistii au o expresie: “Nu trebuie sa ma atasez de nimic, considerand ca este al meu sau ma reprezinta”. Nimic din ceea ce este in jurul tau, cu care te identifici, nu pot fi numite ale tale. Nici macar gandurile, nu sunt ale tale. Ele sunt parte a mintii colective. Ceea ce tu gandesti acum, este foarte probabil ca un semen al tau sa-l fi gandit acum cateva secunde. Emotiile tale nu sunt ale tale. Fiecare emotie pe care tu ai avut-o vreodata, a fost traita de oameni, inca de la inceputuri. Esti o parte dintr-un plan mai mare.

“Cand evoci teama, pui in miscare fiziologia stresului care accelereaza imbatranirea biologica. Trebuie sa renunti la aceasta teama, pentru a opri imbatranirea.”

Atunci cand iei totul asa cum vine, procesul devine insusi telul si reusesti sa intelegi mai bine lucrurile. Trebuie sa fii flexibil pentru a putea sa mergi mai departe. Inflexibilitatea duce la stari sufletesti negative. Atunci cand ii judeci pe cei de langa tine si ii vezi ca pe niste dusmani, ar trebui sa te uiti in interiorul tau si sa vezi daca nu este o oglindire a sinelui tau. Ego-ul este cel care nu te lasa sa te bucuri de lucrurile simple, este cel care gaseste mereu “nod in papura”. Nu trebuie sa fie mereu asa cum vrei tu. Poate vazute prin ochii altcuiva, problemele au alta rezolvare.Tot ceea ce duce la rezolvarea unei neintelegeri, printr-o alta viziune decat a ta, este la fel de buna.

“Fiecare decizie pe care o iau, este o alegere intre mahnire si miracol.”

Vezi Cursul de miracole – Recenzie aici.

O invatatura vedica spune ca sufletul dupa moarte merge intr-un loc in care isi poate revedea fiecare viata. Sufletul intra ca intr-un fel de cinema, in care se ruleaza filmul ultimei sale vieti. Sufletul se uita la film, insa uneori se uita in alta parte din cauza unor scene neplacute. Pacatele omisiunii si cele ale asumarii, fac sa i se stranga inima si scena devine mult prea dureroasa pentru a fi urmarita. Astfel sufletul pierde lectiile importante care ar trebui urmarite si trebuie mereu sa se reintrupeze pentru a le invata intr-o viata viitoare.

“Faptul ca nu esti capabil sa privesti scenele dureroase ale vietii, este incapacitatea de a ierta – atat pe altii, cat si pe tine insuti. Iertarea este esenta eliberarii. Asta inseamna desfacerea legaturilor cu trecutul si stergerea obstacolelor care indurereaza inima.”

Cat despre iubire, aflam ca in esenta ei, este cautarea spiritului. Atunci cand te gandesti la iubire, vorbesti despre iubire, sau cauti iubirea, te angajezi sa exprimi iubirea in fiecare interactiune a vietii tale. In acest mod sufletul isi reaminteste perfectiunea sa. Toate lectiile pe care le primim in viata sunt lectii de iubire. Atunci cand vrei sa ai o viata spirituala, inseamna sa cauti iubirea in orice situatie.

“Fa din iubire cel mai important lucru din viata ta – si astfel vei intineri si vei trai mai mult.”

Invataturile despre alimentatie sunt si ele foarte importante. Astfel aflam ca cea mai nutritiva mancare este cea naturala, verde, care inca are “viata in ea”. Centrul Chopra recomanda evitarea laptelui, a graului, si a tuturor tipurilor de zaharuri, asa cum recomanda si Marisa Peer in „”You can be thin” (Recenzie aici). Conform invataturii Ayurveda, trebuie sa consumi zilnic alimente din toate cele sase grupe de gust: dulce, acru, sarat, picant, astringent.

“Devii ceea ce mananci.”

O dieta sanatoasa este insotita de exercitii de miscare. Astfel suntem indrumati sa practicam exercitii de Tai Chi si Qigong in care putem aplica si tehnicile de relaxare si meditatie.

“Intineresc biologic:

  1. Prin schimbarea perceptiei asupra corpului meu, a imbatranirii lui si a timpului;
  2. Prin doua tipuri de odihna profunda – constiinta linistita si somn odihnitor,
  3. Hranindu-mi trupul cu alimente sanatoase
  4. Folosind cu intelepciune suplimente nutritionale
  5. Imbunatatind integrarea minte/corp
  6. Prin exercitii fizice
  7. Eliminand toxinele din viata mea
  8. Cultivand flexibilitatea si creativitatea in constiinta
  9. Prin iubire
  10. Pastrandu-mi o minte tanara.”

Cumpara cartea dand click pe unul din siteurile de mai jos!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Drepturi de autor!
%d blogeri au apreciat: