Cuprins
M-ai trădat este a treia carte din trilogia Familia Cahill. Primul volum al trilogiei, Dacă ar fi știut, i-a avut ca personaje principale pe Marla și Alex Cahill. Al doilea volum, Aproape moartă, o are ca personaj principal pe Cissy, fiica celor doi.
În volumul M-ai trădat îl avem ca personaj principal pe James, fratele vitreg mai mic al lui Cissy, acum bărbat în toată firea, cu mare succes la femei. Ca și în celelalte volume, nici acest volum nu este relatat în ordine cronologică. Mult suspans de la început până la sfârșit, toată lumea pare că este vinovată, iar finalul parcă lasă loc de o continuare.
Un bărbat bogat și cu succes la femei
Familia Cahill din San Francisco este faimoasă pentru bogăția lor, dar și pentru scandalurile din jurul ei, înconjurându-se de crimă și lăcomie, iar cei care vor faima și banii familiei Cahill vor face orice pentru asta. Însă James Cahill a încercat să-și croiască propriul drum, nu era interesat de o moștenire viitoare. Având propria companie de construcții, este un magnet pentru femei. Se arunca într-o relație nouă, fără să încheie cealaltă relație.
Așa s-a întâmplat și cu iubita lui, Megan. A înșelat-o cu Sophia, o angajată de la firma lui. După o ceartă cu iubita lui din cauza infidelității, James Cahill se trezește într-un spital din statul Washington cu o comoție severă și pierderi de memorie, aflând că este principalul suspect de crimă, Megan fiind dată dispărută.
N-ar fi trebuit să fie surprinsă. Cine a înșelat o dată va înșela mereu. […] Și atunci, de ce se așteptase ca el, bărbatul despre care crezuse că e iubirea vieții ei, sufletul pereche, nenorocitul “ales”, dacă poți să crezi prostiile alea, să fie altfel? Nu făcuse altceva decât să-și arate adevărata față și se dovedise a fi doar un nenorocit infidel.
Între timp, în alt sens narativ, aflăm despre o femeie închisă într-o casă mică, fără posibilitate de a evada. Identitatea răpitorului nu o știm. Nu știm dacă este femeie sau bărbat. Bănuim că cea închisă este Megan, dar asta aflăm mult mai târziu în carte. Megan și-a sunat sora, Rebecca, să-i spună de cearta cu James, și de atunci nu se mai știe nimic de ea. Sora ei a alertat poliția și a pornit către orașul în care stătea Megan pentru a afla ce se întâmplă. Rebecca nu poate sta deoparte, James a fost și iubitul ei înaintea lui Megan, dar acum vrea cu orice preț să afle adevărul, bănuind că James este în spatele dispariției lui Megan.
Cu un efort, îmi răsucesc gâtul care-mi tremură și rotesc capul într-o parte, apoi îl văd pe cel care m-a capturat punând ceva în frigiderul mic. “De ce?” încerc să spun, dar printre buze îmi iese doar un geamăt. “De ce?” încerc iarăși, dar nu-mi răspunde, ci doar trântește ușa frigiderului și, aruncând o privire disprețuitoare spre corpul meu spasmodic, pășește peste mine către ușa cabanei și o deschide larg.
Un detectiv cu al șaselea simț
Când James începe să-și recapete încet memoria, el pune cap la cap lupta pe care au avut-o și știe că nu a făcut nimic pentru a o răni pe Megan. Detectivul Rivers conduce investigația și este nerăbdător să afle ce s-a întâmplat în acea noapte și nu prea îl crede pe James, tot așteaptă să-i revină memoria complet, poate mai este ceva ce-și amintește.
Detectivul Rivers are un al șaselea simț ciudat când atinge obiecte aparținând suspecților și victimelor. O trăsătură utilă într-o investigație ca aceasta, pe care trebuie s-o ascundă de colegi și superiori. Colega lui, Mendoza, observă tendința sa cleptomană pentru obiectele care aparțin victimelor/martorilor și îi este teamă pentru ce i s-ar putea întâmpla dacă superiorii află.
Relația dintre Rivers și Mendoza devenise foarte rece după ce femeia îi dăduse de înțeles că știa despre ușoara lui cleptomanie. Sau adjectivul “ușor” nu putea fi asociat cu cleptomania? Tot așa cum nu puteai fi doar ușor alcoolic? Rivers nu credea asta. Justificarea lui consta în aceea că nu “lua” obiecte pentru a testa dacă ar putea fi observat sau nu, sau pentru că simțea nevoia permanentă să șterpelească lucruri, ci pentru că simțea că lucrurile acelea îl puteau ajuta în investigație.
Și de aceea trebuia neapărat să atingă pistolul. Arma crimei. S-o simtă în mâini. […] Ținu îndelung pistolul în mână. Îl cântări. Închise degetele peste patul armei și-și puse arătătorul pe trăgaci. Brusc a tresărit, reculul a fost atât de neașteptat, încât Glockul aproape că i-a zburat din mână. În creierul lui, imaginile țâșnesc în toate direcțiile, ca niște gândaci care fug din fața luminii. Vede totuși o persoană care o urmărește pe Willow.
Detectivul nu e sigur dacă femeile din jurul lui James sunt autentice și relatează versiunea lor despre evenimente. Parcă toți au motive s-o rănească pe Megan și s-o facă să dispară. Dar și Megan a amenințat că va dispărea din viața lui James, așa cum se mai întâmplase în trecut.
Timpul trece și Megan e de negăsit, iar James și Rebecca încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat și se aliază pentru a încerca s-o găsească. Rebecca a fost iubita lui James și acum amândoi au sentimente contradictorii. Iar noua iubită a lui James, Sophia, începe să-i facă probleme. Vrea toată atenția lui James, îl sufoca cu aparițiile sale dese, chiar și noaptea în camera lui de hotel, chiar dacă James nu se refăcuse complet.
Dovezile încep să se adune și toate îl au pe James în comun. Iar totul se complică atunci când persoane din jurul lui James încep să moară. O ziaristă care voia în orice chip să se afirme, moare nevinovată, ucisă deoarece dorea să afle mai multe despre James Cahill. Și suspansul crește. Pe măsură ce ancheta continuă, ni se dezvăluie un complot șocant și în curând aflăm cine este responsabil.
M-ai trădat devine un adevărat thriller pe final
Dacă la început nu prea este așa de captivantă, poate pentru că nu știi ce se întâmplă și apar tot felul de personaje noi, spre final nu mai poți lăsa cartea din mână.
Sfârșitul cărții este un pic ambiguu, Lisa Jackson lăsând senzația de o continuare. Pare că și povestea detectivului Rivers nu se termină aici, având toate calitățile necesare pentru propriul volum.
Va reuși detectivul Rivers să deslușească ce s-a întâmplat? Va afla James motivele din spatele dispariției lui Megan? Pentru a afla ce se întâmplă și cine este vinovat de dispariția lui Megan, trebuie să citești cartea M-ai trădat de Lisa Jackson.