Cuprins
Luminile pierdute din St Kilda este o poveste de dragoste între doi oameni, dar și o poveste despre dragostea pentru o insulă și un mod de viață aflat pe cale de dispariție. Cartea ne poartă în peisajul uluitor al insulelor care alcătuiesc arhipelagul St Kilda din nord-vestul Scoției. Povestea se derulează între amintirile din tinerețe și din viața de adult a lui Chrissie și Fred.
Elisabeth Gifford este autoarea a șapte cărți de ficțiune, printre care și Bunul doctor din Varșovia.
Viața în arhipelagul St Kilda
Hirta este cea mai mare dintre insulele din arhipelagul St Kilda, singura locuită de aproape 2000 de ani. În cele mai bune momente ale sale, a fost locuită de aproximativ 180 de oameni. Condițiile în care trăiau oamenii erau foarte grele: era necesar să se avânte prin valurile oceanului pe insula Boreray din arhipelag pentru a prinde oi sălbatice, ouă și pui de pasări, dar se cățărau și pe stâncile vertiginoase ale insulei Hirta pentru capturarea anumitor specii de păsări sau pentru ouăle lor.
Erau singurii oamenii capabili să se cațăre cu picioarele goale pe aceste stănci prăpăstioase, erau faimoși pentru picioarele lor puternice, cu degete lungi, speciale pentru cățărat, și asta în lunile calde din an.
Depindeau de vapoarele de turiști care poposeau pe insulă și vindeau tweed-ul lor renumit – o țesătură aspră din lână de oaie. Dar erau obligați și la o arendă anuală (oi, pește, tweed) către lordul Macleod, proprietarul insulei. Locuitorii insulei trăiau în condiții grele, erau rupți de realitate, dar obișnuiți cu greutățile de pe insulă și nu-și puteau imagina viața în afara insulei, în orașe aglomerate cu mașini și electricitate.
Chiar dacă nu ai fost niciodată în Insulele St Kilda, Elisabeth Gifford surprinde prin cuvinte mărețe aceste insule cu o acuratețe absolută: vânt terifiant de o forță nebănuită, cruzimea gerului în timpul iernii, dar și măreția și forța oceanului. Prin cuvintele așternute în carte, pur și simplu îți imaginezi măreția și emblema istorică a locului. Elisabeth Gifford creează imagini din cuvinte, care îți rămân în minte pentru mult timp.
Ar fi trebuit să amintesc de lumină. Pentru că noi plutim pe ea în reflexia oceanului și aerul umed este cu adevărat strălucitor. Lumina ne încercuiește, iar orizontul îndepărtat din jur nu este decât o linie de umbră albastră care se adâncește acolo unde se sfârșește apa și începe cerul. […] Locul acesta nu lasă simțurile să amorțească, ci așteaptă mereu următorul tertip al vremii, iar mintea îți este permanent plină de hărmălaia pasărilor și de șuieratul vântului. […]
Am amintit că cerul este plin de stoluri de pasări? Aripile curbate și cu extremități negre ale uriașelor gâște de mare, fâlfâitul pescărușilor cu trei degete ale căror pliscuri sunt ca niște foarfece, furtunarii ghețurilor, lupi de mare, papagali de mare, albatroși – păsările ce asigură majoritatea dietei primitive a insularilor.
Practic, poți vedea păsările zburând deasupra sau cocoțate pe stânci, poți simți mirosul mării, poți auzi furtuna și poți privi valurile izbindu-se de stânci în timp ce citești despre viața de pe insulă.
Elisabeth Gifford relatează ultimii trei ani ai locuitorilor pe această insulă din arhipelagul St Kilda. În 1930 toată populația insulei a fost evacuată, rămăseseră doar 36 de persoane. Destinul unei comunități străvechi s-a destrămat.
1927 – Chrissie / Fred
Capitolele ne trec prin două perioade de timp. Prima perioadă începe prin 1910 cu Chrissie Gillies care dorea să meargă cu bărbații insulei la prinderea pasărilor pe stăncile insulei. Dar se pierde și rămâne într-o râpă o noapte întreagă. Chrissie este dornică să fie ca un bărbat, dar pe insulă femeile au alte treburi, bărbații se ocupă de prinderea păsărilor.
În 1913 îl întâlnește și pe fiul lordului Macleod, Archie, doar un băiețandru, pe atunci, cu aere de nobil, cum era și tatăl său. Archie îi promite lui Chrissie că într-o zi se va întoarce și se vor căsători, și “vom locui în casa agentului comercial”. O promisiune pe care fata nu o va uita și speră ca Archie să se întoarcă și să se țină de ea.
În 1927 Archie Macleod se întoarce, de data asta cu un prieten de la universitate – Fred Lawson – pentru a studia formațiunile stâncoase de pe insula St Gilda. Chrissie Gillies își amintește de promisiunea făcută de Archie atunci când erau mici. Dar ceva se schimbă, el nu mai e la fel.
Iar eu nu-mi puteam stăpâni fericirea pe care o simțeam pe dinăuntru revăzându-l, o fericire care stătea să răbufnească, în timp ce-i așteptam exclamația veselă “Chrissie, tu ești!” și ochii sclipitori, zărindu-mă. Nu s-a întâmplat însă nimic din toate astea. El a trecut pe lângă mine și a suit spre sat din câțiva pași, fluturând din braț către toți, de parcă ar fi fost de neam regal. Eram furioasă pe mine pentru că mă așteptasem să-și reamintească fetița care fusese cândva […]
Și la urma urmelor, de ce ar fi trebuit să mă recunoască, pentru că purtam doar aceeași rochie simplă, albastră, cu sorț pe care o poartă toate insularele, același șal cu pătrățele peste păr și legat în jurul umerilor? Așa că, de ce mă așteptam ca Archie să mă identifice ori să-și amintească de mine printre toate celelalte?
Fred își petrece toată vara cu Chrissie, studiind rocile de pe insulă, îndrăgostindu-se de fată. Citind fără să vrea jurnalul despre studierea stâncilor insulei, Chrissie observă un pasaj în care Fred scrisese despre ea. Atunci își dă seama că și ea este îndrăgostită de Fred. Fred nu mai voia să părăsească insula, dorea să rămână împreună cu Chrissie. Archie îl tot tachina, că nu poate rezista toată iarna pe insulă, că trebuie să se întoarcă la universitate pentru a-și termina studiile. După o neînțelegere între Fred și Chrissie cauzată de Archie, acesta decide să se despartă de ea și de insulă.
1940 – Chrissie / Rachel Anne / Fred
Cea de-a doua cronologie este povestită de Fred, luat prizonier de germani în război, dar evadând și încercând să se întoarcă la Chrissie a lui. În timpul călătoriei prin teritoriul controlat de germani, Fred este doar cu gândul la acea vară când s-a îndrăgostit de insulă dar și de Chrissie. Chrissie era ca un far care îl călăuzește pe Fred în călătoria sa. Nu mai știa nimic de ea, aflase că insula fusese evacuată la trei ani după acea vară, iar de oamenii care au locuit acolo nu se mai știa nimic.
În călătoria sa, Fred se reîntâlnește cu Archie. Deși încă supărat pe el pentru neînțelegerea din acea vară, Fred este ajutat de Archie să treacă Pirineii în Spania. Abia acum Fred află că Archie a ținut legătura și a ajutat-o pe Chrissie în toți acești ani. De asemenea, află că are și o fată, Rachel Anne.
Rachel Anne dorește să afle mai multe despre insulă și despre viața de acolo. Găsește o fotografie cu Chrissie și doi bărbați, pe unul recunoscându-l ca fiind fiul lordului Macleod. Dar nu știe cine este celălalt, își dă seama că e tatăl ei și vrea să afle mai multe despre el. Cine este el? De ce le-a părăsit? Oare pentru acest bărbat este îngrijorată mama ei când ascultă la radio vești despre soldații întorși de pe front?
Mama spune că eu sunt întreaga ei lume, și ea este a mea, dar totuși aș vrea să știu măcar numele tatălui meu. […] Ea are amintirile ei despre St Kilda și despre tatăl meu. Eu n-am nimic.
Chrissie se hotărăște și-i povestește fiicei despre viața de pe insulă, dar și despre Fred și iubirea dintre ei. Nici Chrissie nu știe de ce Fred nu venise la ea în toți acești ani. De ce a părăsit-o? Unde a fost în toți acești ani? De ce nu le-a căutat? Vă las pe voi să citiți dacă se vor regăsi Fred și Chrissie.
Luminile pierdute din St Kilda – O lume în război. Doi iubiți separați. Se vor regăsi?
Atmosfera de pe insula St. Kilda, precum și romantismul dintre cei doi și dorul lui Fred pentru Chrissie, care l-a ajutat în călătoria sa înapoi acasă, toate au fost evocate cu măiestrie de Elisabeth Gifford
Luminile pierdute din St Kilda de Elisabeth Gifford este o descriere convingătoare și misterioasă a unei insule sălbatice și a puterii incredibile în speranța regăsirii în fața pericolului.