Acum câteva luni am început să citesc 20 de ani în Siberia, dar mi s-a părut greu de citit, pentru că e scrisă într-un pur limbaj/dialect moldovenesc. Toloacă, țintirim, vineau, slobodă, glod, ominiască, moscali sunt cuvinte pe care le citești mai greu, iar cititul nu mai este cursiv. Amintindu-mi de Călătoria Cilkăi din romanul lui Heather Morris, am zis să-i mai dau o șansă.
Cartea aceasta nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul dintre cele mai cumplite destine. Totuși e generoasă capacitatea noastră de a suporta grozăvia. Nu ascunzând faptele (dimpotrivă, descrierea e minuțios-concretă), ci tratându-le ca pe nefericiri ce trebuie suportate cu credință în Dumnezeu, rânduindu-le într-un fel în lume, la locul lor- loc de întuneric și nefericire, pe care, dacă nu-l poți ocoli, trebuie să-l străbați cu demnitate.
Monica Lovinescu
Cine a fost Anița Nandriș-Cudla?
20 de ani în Siberia. Amintiri din viață este scrisă de Anița Nandriș-Cudla, o femeie simplă dintr-o familie de țărani din Bucovina, satul Mahala județul Cernăuți. După ce comunismul i-a luat totul, Anița a fost încurajată de fratele ei, dr Ion Nandriș să aștearnă pe hârtie povestea ei. “Aș vrea să nu uiți întâmplări, lucruri, oameni, nume, necazurile, bolile, obiceiurile văzute, auzite, fie cât de mici, de s-ar putea să le așterni pe hârtie…”. Chiar dacă avea doar 3 clase, “abia știutoare de carte, dar cu un har ales al povestirii”, Anița a reușit să scrie într-un manuscris de 360 de pagini întreaga ei suferință. Anița i-a cerut nepotului ei, Gheorghe Nandriș, să treacă acest manuscris peste graniță, în România.
Nu l-au descoperit la graniță, deși îmi cam tremurau mâinile când grănicerii mi-au cerut sacoșa cu mâncarea de drum, pe fundul căreia îl “ascunsesem”. Deoarece au văzut că am acolo numai câteva alimente obișnuite, au renunțat să mai controleze. Am avut noroc. Și ea, și eu.
Gheorghe Nandriș
Amintiri din viața Aniței
Anița își începe biografia într-o frumoasă vorbă moldovenească “Prin cîte poate trece o ființă ominiască fără să-și dea siama…”, relatând că s-a născut în satul Mahala din județul Cernăuți, fiind singura fată dintre copiii unei familii de țărani înstăriți. Când a început Primul Război Mondial, Anița a povestit ce deosebire era între ocupația armatei austro-ungare și ocupația moscalilor (rușilor). Pe când primii plăteau bunurile pe care le luau, chiar cu un preț redus, moscalii luau tot, inclusiv bărbații la oaste. Autoarea și-a scris memoriile la mai mulți ani după ce a revenit din Siberia, dar acuratețea textului este remarcabilă.
Când a început războiul și au venit moscalii, fratele ei și-a dat seama ce nenorocire va urma. A lăsat gospodăria, și-a încărcat în căruță familia cu tot ce a putut, împreună cu Anița, fii și mama ei, și s-a îndreptat către România. Însă, ajunși din urmă de soțul Aniței, au hotărât să se întoarcă din drum și să nu-și abandoneze gospodăria.
Chiar dacă se aflau la doar câțiva kilometri de granița cu România, Anița s-a întors din drum, cedând rugăminților soțului ei. Fratele ei, Florea, a mers mai departe, preferând să fie “servitor la români, decât gospodar la ruși”.
Aici se întrezărește drama unei familii și Anița a recunoscut alegerea neinspirată și că a greșit amarnic când s-a întors din drum. Întorcându-se în sat, temerile fratelui s-au adeverit. Familia Aniței a fost deportată în Siberia, soțul ei fiind separat de ea, deoarece bărbații erau puși la munci mai grele. Aici și-a găsit și sfârșitul soțul ei, murind la numai un an după deportare.
Grija pentru mama ei era imensă. Anița avea grijă și de mama ei bolnavă, căzută la pat. Când a fost deportată, gândul îi era tot la mama ei. A scris un mesaj pe o batistă cu un creion chimic împrumutat, l-a pus într-o sticlă și l-a aruncat pe geamul vagonului de tren, în speranța că cineva îl va găsi și va avea grijă de mama ei lăsată singură în casă. Am aflat abia la sfârșit că cineva a avut grijă de mama ei, iar frații au venit s-o ia din casă.
În drum spre Siberia, siguranța copiilor prima pentru aceasta, așa că primul gest pe care l-a făcut, a fost să le asigure copiilor aerul necesar în tren, trăgându-i cât mai aproape de fereastra vagonului. Soarta celor trei băieți era în mâinile ei, dar fiind suflet înțelept, liniștit și cu frica lui Dumnezeu, Anița a făcut tot posibilul să le ușureze traiul în Siberia.
Primii ani în Siberia au fost cei mai grei. Muncă dificilă, mâncare puțină, condiții de trai foarte grele. Cea mai mare problemă pe care au avut deportații în Siberia a fost înfruntarea foamei, cu 700 de grame de pâine pentru un muncitor și 300 de grame pentru un copil sau bătrân. Te emoționează profund atunci când citești cum Anița le dădea copiilor o firimitură de pâine și ei o țineau în gură și o sugeau ca pe o bomboană. Dar copiii erau copii, le era foame; îi era foame și Aniței, dar nu avea ce să facă. Cum să potolești foamea copiilor? Este un sentiment care torturează sufletul oricărei mame.
Dacă lucrai bine și împlineai norma îți mai adăugau o sută de grame de pâne. Căuta fiecare să lucreze cât mai bine pentru suta ceia de grame. La zece zile îți da taloane, adică îți da dreptul să poți cumpăra un chilogram de pâne, câte o sută de grame la fiecare zi. Când primiam chilogramul cel de pâne, îmi păria că e o zi de sărbătoare mare, căci putia să mănânce copiii o bucăţică de pâne mai mărişoară.
Mi se rupia inima când venia timpul de mâncare. Împărţiam fărâmătura ceia de pâne, a mea şiapte sute de grame și a celor doi copii câte trei sute. Un chilogram și trei sute de grame trebuia să le împărţesc în trei părți, dimineața, la amiazăzi și pe seara, așa că ni să vină cam patru sute de grame de pâne, la trei suflete la o mâncare. Își poate închipui orișicine cum era mâncaria aceia. Le dam câte o fărâmătură de pâne la copii și ei o ţiniau în gură și o sugia că pe o bomboană.
Le păria că așa mai bine au să-şi aline foamia. Se uitau la mine cu niște ochi galişi și plini de lacrimi și-mi spuniau, mama, tare ni-i foame. Eu mă întorciam din fața lor, căci mă năbuşiau și pe mine lacrimile și nu le putiam răspunde nimic. Eşiam afară, mă ştergiam de lacrimi, stam puțin să nu mă mai cunoască ei că am plâns și veniam înapoi la ei și ne mângâiam unu pe altu, lasă că poate mâne mai găsim ceva și îți mânca oliacă mai mult.
După un timp, viața în Siberia a devenit mai ușoară, nu mai aveau așa multe probleme cu mâncarea, băieții au crescuseră, au început și cei mici să muncească, fiul cel mare lucrând pe vapor. Cu o voință puternică de supraviețuire, oamenii deportați au învățat cu timpul cum să supraviețuiască, vânând orice, pescuind sau culegând fructe de tundră.
Am avut noroc cu băieții și-au dat mare stăruință, s-au luptat și ni-am salvat viața, căci din câtă lume au dus acolo în vara anului 1942, până în primăvara anului 1943, nu au rămas poate nici a treia parte, toți au murit de foame și de năcaz. Toate amănuntele nu mai poți să le scrii.
În 1959, Aniței i se dă dreptul să se întoarcă acasă, dar când ajunge acolo observă că în locuință sa se afla o altă familie. La 13 iunie 1961 Anița împreună cu copiii ei se întorc în casa lor exact la 20 de ani de când au fost deportați în Siberia. Acum, Anița trebuia să umble pe la diverse instituții, să depună acte pentru a i se recunoaște faptul că acea casă era a ei, că era casa construită de ea și de soțul ei.
Mă gândiam, Doamne, oare ce am greșit eu înaintia lui Dumnezeu de nu am voie să trăiesc pe pământu ista, să respir aieru ista așa plăcut.
20 de ani în Siberia
20 de ani în Siberia, jumătate de viață de om, peste care Anița a reușit să treacă ca o supraviețuitoare. Drama acestei familii nu este singura, doar din satul ei, Mahala, de lângă Cernăuți au fost deportați 1771 de persoane, din aproape 6000 de locuitori.
Anița Nandriș-Cudla și-a asumat o misiune dificilă, aceea de a descrie incredibil de bine teroarea deportării în Siberia. În timpul celui De-al Doilea Război Mondial, Gulagul sovietic a înghițit mii de oameni. Fie că erau deținuți politici, soldați sau simpli țărani, erau considerați de către sistemul comunist doar un rezervor uman inepuizabil.
Pingback: Zboara buburuza zboara! - Dusă cu cartea 2022
Pingback: Top cărți 2023 - Dusă cu cartea 2022-2023