Mindset | Carol S. Dweck
Mindset | Carol S. Dweck

Mindset | Carol S. Dweck

Așa cum spun de fiecare dată, sunt momente în care cărțile mă aleg pe mine sau mai bine zis momentul în care să le citesc. Pe Carol S. Dweck am ascultat-o la întâlnirile TEDx și am rămas impresionată de prezența și de puterea cuvintelor sale. Mindset te invită să-ți descoperi mentalitatea, pe care majoritatea o avem rigidă, și să o transformi în una flexibilă.

Mă aflam într-o perioadă în care am fost foarte dezamăgită cum au decurs unele planuri, așa că Mindset a venit să-mi deschidă ochii și să mă ajute să-mi schimb modul de a gândi. Sufeream și eu de jumătate din mentalitatea rigidă, pentru că prin fiecare pagină citită mi-am dat seama că nu sunt tocmai rigidă în gândire, însă sunt anumite momente când sunt.

Ce înseamnă să ai mentalitate rigidă

Să ai o mentalitate rigidă înseamnă ca uneori să crezi că meriți anumite lucruri doar pentru că ți-ai creat un renume, că nu mai trebuie să înveți pentru că tu știi mai bine cum stau lucrurile sau că doar tu ai dreptate și să-i privești de sus pe ceilalți. Nu era și cazul meu.

Să ai mentalitate rigidă înseamnă și să renunți pentru că te simți neîndreptățit și să abandonezi un concurs, o cauză. Aici m-am identificat și eu. Sunt genul de persoană care muncește foarte mult, studiază și cercetează, însă atunci când nu primesc feedback-ul pe care mi-l doresc, pe care-l visez, mă descurajez și îmi vine să renunț. Nu renunț, însă următoarele lucruri pe care le întreprind nu mai au 100% implicarea mea, și aici pierd și mai mult. Poate este și cazul tău ceea ce am spus.

Însă am aflat cum trebuie să acționam pentru a schimba acest tipar. Să transformăm un eșec într-un moment din care poți învăța. Să iei un feedback fie el și negativ și să înveți din el. Da, vorbeam despre Critica constructivă și Critica distructivă și ziceam că nu este bună de niciun fel. Nu este bună pentru că de cele mai multe ori, persoanele rigide în gândire o folosesc pentru a ne umili, pentru a ne minimiza. Un feedback care te ajută să transformi un eșec într-un succes în viitor.

Gândire flexibilă

Gândirea flexibilă este atunci când un eșec te ambiționează, când ceea ce te doboară te întărește.

Să-ți dau un exemplu foarte concludent din cartea Mindset, să înțelegi că poate fi aplicat și în cazul tău: o studentă care aplicase pentru master unde era doar un loc disponibil, după ce activitatea ei de cercetare în acel domeniu fusese notabilă, având încredere că va reuși să intre. Răspunsul a fost unul negativ. A adoptat gândirea rigidă și s-a gândit că nu a fost suficient de bună, că au fost mulți candidați deosebit de buni și că n-a avut nicio șansă. Au fost zile în care a crezut că a fost neîndreptățită și acea comisie nu s-a uitat cu atenție la ceea ce a scris ea.

A adoptat și gândirea flexibilă și a încercat să afle ce s-a întâmplat. Dorea să obțină un feedback de la reprezentanții universității, ceva care să o ajute să-și dea seama unde a greșit, sau ce a lipsit ca lucrarea ei să fie pe primul loc. A sunat la universitate și a fost pusă în contact chiar cu unul din membrii comisiei.

Nu vreau să contest decizia dumneavoastră. Vreau doar să știu, dacă mă hotărăsc să candidez din nou în viitor, cum îmi pot îmbunătăți rezultatele. V-aș fi foarte recunoscătoare dacă mi-ați putea da un feedback în acest sens.

Nu a fost luată în râs, pentru că nimeni nu te va desconsidera atunci când ceri într-un mod frumos un feedback de la cei care ți-au respins inițial candidatura. Peste câteva zile, respectiva persoană a sunat-o și nu pentru a-i da un feedback în urma reanalizării lucrării ei, ci pentru a-i spune că aceasta a fost admisă. Deoarece au reevaluat lucrarea și au observat că aceasta fusese la limită de prima, au hotărât să suplimenteze cu un al doilea loc. În plus, au fost foarte plăcut impresionați de inițiativa fetei care ceruse un feedback.

Acest caz demonstrează că lucrurile se pot schimba atunci când ai o mentalitate flexibilă și poți chiar să ai un câștig de cauză. Poate nu mereu, însă măcar vei ști de pe ce nivel poți evalua situația data viitoare.

Feedback negativ

O altă situație în care feedbackul negativ ar fi putut întrerupe activitatea de cercetare a unei studente m-a impresionat din nou. Aici era pusă sub semnul întrebării și munca autoarei despre care vorbim. Studenta acesteia trimisese teza ei de doctorat celei mai de seamă reviste din acel domeniu de cercetare. Atunci când au venit recenziile, feedback-ul despre munca ei, aceasta a fost devastată despre ceea ce a citit. Munca ei era plină de “cusururi” și astfel și munca profesoarei îndrumătoare Carol S Dweck. Aceasta a încercat să o încurajeze.

Uite, i-am spus, nu este vorba despre tine. Asta e munca lor. Treaba lor este să găsească orice cusur posibil. Treaba ta este să înveți din critică și să-ți faci lucrarea și mai bună.

Studenta s-a pus pe treabă și a revizuit toate criticile apărute, iar apoi lucrarea sa a fost primită cu multă căldură. A învățat să nu se mai simtă niciodată judecată, să nu o mai ia personal și de fiecare dată când primea o critică își zicea: “Oh, dar asta este treaba lor și mă apuc imediat să-mi fac treaba mea.”

Păstrarea mentalități flexibile

Așa cum fiecare mușchi din corp este antrenat pentru a fi menținut în formă, așa și creierul trebuie “lucrat” mereu. Mentalitatea flexibilă se păstrează doar dacă zilnic aplici lucrurile pe care le-ai învățat și care îți aduc multe beneficii. Nu este suficient să aplici doar o dată crezând că așa va fi mereu. Altfel vom păți la fel ca în cazul pastilelor pe care le luăm până se ameliorează durerea și apoi reapare.

Aceste schimbări trebuie susținute, altfel pot dispărea la fel de repede cum au apărut.

Așa cum spuneam, atunci când un feedback te face să cercetezi mai mult, să-ți revizuiești cunoștințele sau lucruri pe care nu le aveai clare din cauza rigidității gândirii tale, ceva impresionant se întâmplă. Creierul reacționează și el și se dezvoltă mult mai armonios. Chiar dacă după o anumită vârstă neuronii nu se mai regenerează, putem beneficia de memoria de lungă durată, acolo unde putem înmagazina toate cunoștințele dobândite sau pe cele noi descoperite.

Când înveți lucruri noi, conexiunile minuscule din creier se multiplică și devin mai puternice. Cu cât înveți mai multe, cu atât mai mult cresc celulele creierului tău. Apoi, lucruri pe care cândva le găseai foarte dificile sau chiar imposibile – precum vorbirea unei limbi străine sau algebra – par să devină ușoare. Rezultatul este un creier mai puternic, mai deștept.

Mindset – Noua psihologie a succesului

Schimbă-ți și tu mentalitatea și vei vedea cum se schimbă și viața ta și felul în care privești unele lucruri. Treaba celorlalți este să judece, a ta este să înveți mereu și să-ți faci treaba ta bine.

Cumpără cartea

8 Comments

  1. Pingback: Premii SuperBlog Pentru O Lady In Black - Lady In Black 2021

  2. Pingback: Start în antreprenoriat | Cristian Onețiu – Dusă cu cartea 2021

  3. Pingback: și A Fost Gala Spring SuperBlog 2021 - Lady In Black 2021

  4. Pingback: Recomandări de Cărți de Black Friday 2021 - Dusă cu cartea

  5. Pingback: Cărți de citit în 2022 - Dusă cu cartea

Leave a Reply

Drepturi de autor!