fbpx

Pietrele și cristalele – ajutor în viața de zi cu zi

Cum ne ajută cristalele naturale

Când eram copii și ne uitam la filmele din acele vremuri, eram fascinați de femeia ghicitoare, care citea într-un glob de cristal viitorul personajelor. Ne imaginam cum ar fi să-ți vezi viitorul și să poți acționa din timp pentru a schimba o situație. Am crescut și mi-am dat seama că nu poți citi viitorul într-un glob de cristal, însă poți folosi cristalele pentru a te proteja de energiile negative și pentru a avea parte de prosperitate.

Pietrele și cristalele - ajutor în viața de zi cu zi

Importanța pietrelor și a cristalelor am aflat-o acum 4 ani, după ce am făcut un curs de Prananadi. Am descoperit că atât pietrele cât și cristalele, pot fi încărcate cu energie pozitivă care să-ți aducă bună dispoziție și protecție.

Cristalele și mineralele sunt materiale care depozitează, generează și emit energia în cantitatea cea mai mare. În funcție de materialul din care sunt confecționate și în funcție de calitatea energiei cu care sunt încărcate, sunt capabile să păstreze această încărcătură timp îndelungat.

Purificarea pietrelor și cristalelor

Nu foarte multă lume știe, însă aceste cristale trebuie curățate, purificate. Energia negativă depozitată în ele trebuie să fie curățată. Dacă nu stăpânești o practică yoghină sau șamanică, care ar putea să te ajute să purifici cristalele, încearcă să-ți purifici pietrele și cristalele când te duci în excursii care se desfășoară la munte, și curăță-le în apa de izvor. De ce izvor? Pentru că apa acestuia, în îndelungata ei călătorie se curăță și se purifică, își pierde energiile negative. Toți știm cât este de pură apa de izvor, așa că pune-ți pietrele și cristalele într-un săculeț de pânză și lasă-le să treacă prin ele apa. După acest procedeu cristalele tale sunt din nou curate și gata să-ți aducă energie binefăcătoare. Poți încerca acest procedeu și acasă, la apa de la robinet care curge continuu, până ajungi la apa de izvor, care are mult mai multe proprietăți benefice.

Nodurile Hartmann

Tot la acest curs am învățat că fiecare încăpere în care locuim are pe lângă o încărcătură energetică pozitivă și una negativă. Nodurile Hartmann sunt zone formate din benzi de radiații cosmo-telurice emise de scoarța terestră care se intersectează perpendicular. Sunt considerate zone geo-patogene (geo – pământ și phatos – suferință, boală), ca fiind nocive pentru organismele vii. Pentru depistarea acestor noduri ai nevoie de un pendul radiestezic și ceva cunoștințe despre cum le poți depista. Pe lângă cursuri, există și cărți din care te poți informa. Aceste noduri Hartmann dacă sunt poziționate într-un loc în care vă petreceți mai multe ore din zi, vă pot dăuna sănătății. Senzații precum oboseală, dureri de cap, greață, tulburări de memorie, slăbiciune, randament scăzut, pot fi semnele unui nod Hartmann.

Îmi aduc aminte că mă aflam în fața unei vitrine pline cu pietre care mai de care mai strălucitoare și nu știam ce să aleg. Pentru că îmi place foarte mult verdele, am vrut ceva verde. A venit și întrebarea vânzătoarei:

– Ce zodie sunteți?

– Pești.

– Atunci aveți nevoie de: Acvamarin, Ametist, Calcedonie, Calcit, Carneol, Chihlimbar, Citrin, Cristal de stâncă, Cuarț albastru, Fluorit, Heliotrop, Hematit, Jad, Jasp galben, Jasp Kabamba, Labradorit, Lapis Lazuli, Malahit, Moldavit, Opal, Peridot, Piatra lunii, Piatra Soarelui, Safir, Sardonix, Serpentin, Sodalit, Turcoaz, Turmalină neagră.

Da, am rămas fără cuvinte. Deci fiecare zodie are piatra și cristalul ei, și dacă vrei să beneficiezi de cele mai bune rezultate, trebuie să alegi o piatră corespunzătoare. Mi-am ales Ametistul și de atunci încerc să-l port mereu cu mine.

Proprietăți curative ale Ametistului

Ametist - Pietrele și cristalele - ajutor în viața de zi cu zi

Ametistul este o varietate de cuarț violet. Are frecvent o culoare violet, de nuanțe diferite până la variante de culoare roz. Este o piatră cu mare energie spirituală, și protejează împotriva energiilor negative din mediul înconjurător. Ajută la înlăturarea blocajelor și a dependențelor. Proprietățile lui sunt strâns legate de chakre, în special de al treilea ochi – centrul spiritualității și intuiției, dar și de chakra coroanei care ne conectează cu Universul. Ametistul are proprietăți vindecătoare și aduce multă pace, relaxare și conștientizare spirituală. Facilitează intuiția și îmbunătățește pacea interioară. Ajută la ridicarea vibrației energetice și la menținerea unui spirit liber. Prin utilizarea zilnică îți construiești un puternic simț de conștientizare și o să recunoști când ți-ai pierdut pacea interioară, fiind capabil să te reconectezi cu starea de liniște mult mai repede.

La nivelul corpului fizic, Ametistul susține metabolismul și producerea hormonilor, dar este și susținător al sistemului imunitar. Este recomandat pentru atenuarea durerilor de cap sau vindecarea lor, dar și în tratarea problemelor de sănătate la nivel pulmonar și respirator.

Pentru cine este recomandat Ametistul?

Este un talisman norocos pentru Berbec, Taur, Vărsător, dar și Gemeni, Fecioară, Săgetător, Capricorn și Pești. Pentru persoanele născute în ianuarie, februarie sau decembrie, dar și în zilele de miercuri.

Ametistul în funcție de profesie?

Din punct de vedere profesional Ametistul este recomandat pentru persoanele cu funcții în management, domeniul financiar și IT, dar și pentru cultele religioase sau mediul educațional. Tot ce ține de știință, poezie, actorie, fotografie și turism, pot apela la “puterile” Ametistului. Este considerat “Ochiul intuitiv” din aria cristalelor și este indicat a se folosi de persoanele care activează în zona spiritualității.

Echilibrarea centrilor energetici sau echilibrarea chakrelor

Pietrele și cristalele - ajutor în viața de zi cu zi

Conform structurii noastre energetice, avem o predispoziție naturală de a ne restabili echilibrul interior, cât și de a ne simți atrași de fenomene care radiază forță și armonie. Orificiile care captează și transmit energia se numesc chakre, cuvânt de origine sanscrită care înseamnă cerc, roată, mișcare circulară. Prin mișcarea lor, chakrele ne asigură energii cu vibrații înalte, care ne sunt necesare pentru a rămâne în viață și ne facilitează intrarea în contact cu diferitele aspecte ale lumii înconjurătoare.

Cristale pentru chakre

Pietrele și cristalele ne ajută la echilibrarea chakrelor și transportarea energiilor între nivelele aurei, ceea ce înseamnă transmiterea de informații. Fie că le purtăm ca pandantive, brățări sau le folosim individual, cristalele corespunzătoare chakrelor pun în corespondență organele aferente cu o anumită parte a sistemului nervos, toate fiind în strânsă legătură cu cele șapte straturi ale aurei.

Role și pietre din jad pentru masaj

Role și pietre din jad pentru masaj

Masajul limfatic facial cu o rolă de jad ajută la drenajul apei reținute la nivelul feței, care ne face să arătăm “umflați” și obosiți. Este un instrument cu proprietăți vindecătoare folosit în medicina chineză și nu numai. Folosit în trecut pentru aducerea energiei “Chi” în acele locuri în care se găsea un dezechilibru și aducea boala. Astăzi publicul larg o folosește în terapiile cosmetice, pentru masajul feței și crearea unei stări de relaxare. Se poate folosi după ce ți-ai terminat rutina facială de seară, pentru a te asigura că toate substanțele nutritive au intrat în piele, sau după ce ai folosit o mască șervețel “sheet mask” pentru a-ți relaxa tenul și pentru a ajuta prin mișcările circulare la detensionarea tenului. Oricum vei petrece 15-20 de minute cu masca pe față, așa că, de ce să nu profiți de un masaj facial cu o piatră care are beneficiile jadului.

Masaj facial Gua Sha și presopunctură

Presopunctura este o terapie alternativă, foarte populară în China și Japonia de mai bine de 5000 de ani. Este înrudită cu acupunctura și reflexoterapia, având la bază principiile active ale celor două.

Gua Sha este un alt instrument folosit în terapiile chineze care aduce atât beneficii tenului, cât și corpului. Ajută la eliberarea energiei “Chi” care este blocată în anumite organe, dar și la drenajul limfatic, care ne scapă de inflamații. Se poate folosi atât pentru masajul facial, cât și pentru masajul scalpului.

Atenție! Folosirea instrumentelor de relaxare se face într-un mod cât mai blând, deoarece riscăm să spargem capilarele de la nivelul feței sau de pe corp.

Diferența dintre rola de jad și Gua Sha este că cea din urmă stimulează mult mai profund acele locuri tensionate atât din corp, cât și de pe față, și îmbunătățește circulația sângelui, ajutând la relaxarea mușchilor și tendoanelor, dar și la dobândirea unui luciu special al pielii. Folosește-o alături de un ulei pentru masaj sau unul facial. Beneficiile nu vor întârzia să apară și vei primi complimente pentru aspectul pielii tale.

Folosește aceste cristale în timpul meditației pentru efecte și mai puternice. Poți folosi cristalele și pietrele fie ca bijuterii, fie pentru scopul lor terapeutic și cosmetic. Oricum ai alege, nu vei trece neobservat de cei din jur. Oamenii care au mintea și corpul în echilibru transmit energie pozitivă și pace. Liniștea lor se simte ca aburii unui ceai înmiresmat care te îmbie și te ajută să vezi partea frumoasă a vieții.

Acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog 2020.

Sursa foto: pixabay.com, unsplash.com, stonemania.ro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Drepturi de autor!
%d blogeri au apreciat: