Dar din dar pentru Centrul Arima
Dar din dar pentru Centrul Arima

Dar din dar pentru Centrul Arima

Am intrat în cea mai frumoasă perioadă din an: luna decembrie. Luna cadourilor sau luna când totul devine posibil. Cadouri pentru femei, cadouri pentru bărbați, cadouri pentru copii. Mi-ar plăcea să se inventeze și cuvântul cadouri pentru copiii cu nevoi speciale. Poate așa ne-am opri din goana aceasta după cadouri și am fi mai recunoscători pentru tot ceea ce avem, și le-am dărui și lor din atenția noastră.

Ce este Autismul?

autism

Auzim acest termen din ce în ce mai mult, la nivel mondial se duce o luptă împotriva unui sistem care îi neglijează pe acești copii, care îi lasă pe părinți să se descurce cum pot, că doar sunt copiii lor, dar dincolo de aceste lupte este neglijată lumea interioară a copiilor cu autism. Nu sunt suficiente studii pentru cauza apariției acestei “boli”, însă autismul este o tulburare în dezvoltarea copilului sau adultului, care se manifestă printr-un deficit de comunicare și un comportament repetitiv.

Chiar dacă este întâlnit predominant la copii, autismul a fost depistat și la adulții care au fost normali în copilărie. Wentworth Miller, cunoscutul actor din Prison Break, a declarat că în timpul pandemiei a fost diagnosticat cu autism. A început să manifeste semnele specifice autismului și atunci a venit și vestea. Deși a fost un șoc pentru el, actorul s-a alăturat luptei împotriva acestei tulburări de care suferă milioane de copii.

Tatăl celuilalt copil sau grija pentru un copil autist

  • brownie
  • Tort cu ciocolata
  • prajitura cu capsune
  • cozonaci centrul arima
  • cozonac
  • Centrul Arima autism
  • Ajutor autism
  • Brutaria Arima

Când am citit cartea Tatăl celuilalt copil am aflat mai multe despre lupta interioară a copiilor cu autism. Lipsa iubirii poate fi un factor declanșator, însă cunosc și multe familii care și-au înconjurat copiii cu multă iubire, încă de la naștere. Însă această carte m-a făcut să conștientizez mai mult ceea ce simt acești copii sau părinții lor.

Există multe terapii pentru copiii cu autism, iar brutăria Arima din cadrul Centrului de educație pentru viață Arima îi ajută atât pe cei mici, cât și pe cei tineri pentru a se integra în lumea normală.

Cei care au copii știu cât de greu este să-i ții mereu ocupați, pentru că aceștia se plictisesc foarte repede. Așa cum am aflat și din carte, lumea copiilor cu autism este una foarte profundă, dinamică și copilul cu autism are nevoie de suport special. Pentru a veni în sprijinul părinților care lucrează pentru întreținerea familiei, dar și pentru asigurarea tratamentului acestor copii, Centrul Arima a adaptat activitățile în așa fel încât să-i pregătească pe acești copii pentru viață, pentru a deveni cât de cât independenți pe viitor.

Oferim sprijin persoanelor cu autism aflate în dificultate, cursuri de formare, terapii recuperative, voie bună, multă dragoste și susținere.

Îmi aduc aminte și acum de copilărie, de felul în care mă jucam cu aluatul sau cu formele de prăjituri, așa că brutăria Arima le oferă copiilor cu autism acele activități plăcute, care să le dezvolte motricitatea și coordonarea prin joc, voie bună și multă grijă.

Am lucrat aproape șase ani în învățământ și știu cât de important este să te conectezi la nevoile emoționale ale copiilor. Din limbajul lor de iubire fac parte îmbrățișările, cuvintele calde și timpul petrecut împreună. Ce poate fi mai frumos decât să-l feliciți după o reușită, după ce și-a adus aportul pentru un produs care poate fi vândut, iar el va fi plătit pentru el.

Copii cu autism = copii speciali

De-a lungul timpului, am citit multe cărți și știu că fiecare copil care are o deficiență este un copil special. Dincolo de înfățișarea fizică, aceștia au trăiri mult mai intense decât noi, văd și simt lucruri pe care ceilalți nu le văd și nici nu au abilitatea de a le simți. Mulți dintre ei au un coeficient de inteligentă ridicat și deși în trecut nu se știa despre autism, mulți artiști ar fi suferit de această tulburare, și totuși au devenit foarte cunoscuți.

Centrul Arima se află în aceeași clădire cu brutăria și le oferă atât copiilor, cât și tinerilor, terapii de recuperare și ajută la integrarea lor în societate. Ce tip de terapie se folosește în Centrul Arima? Terapia Sonrise, terapia comportamentală, pianoterapie, terapia de integrare senzorială, logopedia, dar și terapia ocupațională. În funcție de vârsta participanților sunt organizate și grupuri de socializare, iar în cadrul brutăriei sunt organizate pentru tineri și cursuri pentru meseria de brutar.

Cum ar putea fi integrate persoanele cu autism

Am văzut că sunt corporații care ajută la integrarea persoanelor care au deficiențe locomotorii sau persoane cu Sindrom Down, iar pe viitor poate îi vom vedea și pe cei cu autism în activitățile care presupun creativitate și de ce nu și în industria alimentară. Sunt atâtea preparate care se pot pregăti fără coacere sau cu ustensile adaptate unor cerințe speciale, iar persoanele cu autism ar putea fi integrate în aceste meserii.

Cu siguranță domeniul artistic este unul în care aceștia ar excela. Pictori, muzicieni și de ce nu, poeți. Într-o lume în care orice este posibil, compasiunea care vine din iubire și nu din milă, este cea care ne poate ajuta să ne conectăm sufletește unii cu alții.

Dacă vrei să-i ajuți pe tinerii din Centrul Arima, pe lângă donații, poți cumpăra faimoșii lor cozonaci, dar și macarons, sau dulciuri pe care le fac și tinerii cu autism, angajați ai brutăriei.

Ajutor pentru Centrul Arima

ce este autismul

Pe 11 decembrie 2022, va avea loc un eveniment de strângere de fonduri pentru continuarea activității de la Centrul Arima. Cei interesați pot intra pe apeit.ro și afla toate informațiile. În plus, în secțiunea Donează poți lăsa un mic dar în bani pentru acest centru, pentru a sprijini activitatea pentru copiii cu autism.

Dincolo de sintagma “persoane cu autism”, acești copii și tineri ne dau lecții în fiecare zi, iar cea mai importantă este lecția curajului. Au puterea de a o lua de la capăt zi de zi, în ciuda greutăților pe care le întâmpină.

De sărbători, inimile noastre rezonează în același fel!


Probă extra-concurs Arima lansată via SuperBlog

One comment

  1. Pingback: Probă extra-concurs: Brutăria și Centrul Arima – un loc pentru integrare de la mic la mare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Drepturi de autor!