Cuprins
Într-o lume măcinată de grija zilei de mâine și de evoluția acestui virus neprietenos, poveștile sunt cele care ne luminează ziua și tot ele sunt cele care ne binecuvântează noaptea. Ce poate fi mai frumos decât să evadezi din această lume, să te îmbraci în hainele unui personaj și să fii înconjurat de lucruri bune și frumoase. Cărțile sunt cele care ne ajută să ne dezvoltăm personalitatea de când suntem copii, și de aceea este foarte important să aducem cât mai devreme cartea în universul copiilor noștri.
Cei mici trebuie să primească cu drag cărțile în viața lor, ca pe ceva asemănător hranei pe care o primește trupul. Așa cum avem nevoie de vitamine și proteine pentru corpul nostru, așa avem nevoie și de povești care să ne hrănească mintea și să ne dezvolte inteligența. Mai mult decât atât, cărțile dezvoltă creativitatea și ne fac mai optimiști. O lume fără cărți, fără povești ar fi una tristă!
Sunt multe cărți pentru copii, de la cărțile ilustrate la cele audio. Important este și modul în care aducem o carte în lumea unui copil, cum i-o prezentăm și cum spunem acele povești pentru copii. Dacă i-o dăm în dar și nu ne mai interesează ce face cu ea, la fel cum face cu jucăriile, copilul se va plictisi sau o va pune lângă celelalte nedeschise.
Librarul cu papion
Librarul cu papion s-a născut tocmai din dorința de a prezenta și recomanda lectura copiilor. Atunci când un personaj îți citește cu mult umor o carte sau îți prezintă o carte amuzantă, totul ți se pare mult mai misterios, la fel de misterios ca și personajul care-ți citește. Nu știu câți dintre noi și-au dus copiii într-o librărie pentru copii și câți copii au cunoscut un astfel de personaj. Un personaj care le înțelege copilăria, care-i încurajează să citească și îi învață să se bucure când citesc.
Momentan, Librarul cu papion a luat o mică pauză și s-a mutat online. Recomandă la fel de multe cărți frumoase și interesante pentru cei mici, pe care le-a strâns într-o librărie online, care-i poartă numele. Părinții îl pot înlocui în această perioadă, intrând în această lume de povești pentru copii.
Tabletă versus carte de povești
Epoca digitalizării a dus la multe schimbări în evoluția oamenilor, chiar dacă sunt și foarte multe aspecte pozitive, întâlnim și negative. Faptul că un copil preferă să stea mai mult pe tabletă sau pe telefon decât timpul alocat citirii unei cărți, trebuie să ne ridice un foarte mare semn de întrebare. Cum putem atrage copiii către cărțile de povești? Cărțile pentru copii sunt la fel de frumos ilustrate ca și jocurile la care-și pierd timpul. Au personaje cu personalitate, pregătite să le arate o lume de vis. Depinde de noi cum îi ajutăm să descopere această lume.
Pe lângă părinte, trebuie să fii și un foarte bun negociator. Copiii nu mai sunt atât de naivi precum eram noi la vârsta lor. Nu-i mai poți păcăli atât de ușor și nici prin forță nu vei reuși foarte multe. Pentru că și cumpărăturile s-au mutat online, avem și librării online din care copilul tău poate alege cărțile preferate. Lasă-l pe el să aleagă, și tu doar îndrumă-l către alegerea cărților care l-ar putea ajuta să-și dezvolte personalitatea. Atunci când aleg ei înșiși, copiii se simt mult mai importanți. Se văd în rolul oamenilor mari care pot alege și face aproape tot ce vor.
Dusă în povești
Atunci când am început acest proiect, Dusă cu cartea, mi-am dorit să aduc cărțile aproape, atât pentru cei mici cât și pentru cei mari. Să trăiești o mie de vieți alături de personajele din cărțile pe care le citești este foarte incitant. Să călătorești peste mări și țări ca un Aladin pe un covor fermecat, înlocuit de o carte, înseamnă să ai superputeri. Superputerea mea este să mă transpun în pielea personajelor, așa că astăzi voi da jos hainele mele obișnuite și mă voi îmbrăca în hainele Librarului cu papion.
Apropos, tu ai un papion? Nici eu, așa că vreau să facem unul să intrăm mai bine în pielea povestitorului. După ce ne-am pus papionul confecționat din hârtie creponată, alegem cartea pentru povestea de astăzi.
Adevărul gol goluț – prezentare pentru părinți
Adevărul gol-goluț – scrisă de Ioana Chicet-Macoveiciuc este o carte cu dialoguri simpatice despre intimitate, corp, străini și limite. Așa cum spuneam mai sus, copiii din ziua de astăzi sunt mult mai prezenți și ancorați în realitate decât am fost noi. De aici și sutele de întrebări cu care ne asaltează zi de zi. Această carte le prezintă pe înțelesul lor, într-un mod jucăuș, atât copiilor cât și părinților, modul în care putem răspunde la dilemele copiilor legate de propriul corp, despre intimitate, limite, siguranță, dar și cum trebuie să ai respect pentru corpul tău și al celorlalți.
Cum ai putea să-i explici unui copil mic cum să se ferească de pericol? Din frica de a nu-l speria, alegem să ascundem unele lucruri. Dacă am avea o atitudine relaxată atunci când îi explicăm copilului anumite lucruri importante, am transpune această relaxare și în el. Și el va fi mai relaxat în privința altor copii, însă va ști cum trebuie să reacționeze în cazul în care cineva dorește să-i ofere mâncare fără niciun motiv, cum cineva necunoscut intră în vorbă cu el și-i oferă dulciuri.
Adevărul gol goluț – prezentare pentru copii
Ce am învățat din această povestioară? Că nu trebuie să intrăm la toaletă cu mami sau tati, pentru că ei vor să fie singuri când intră acolo. Toaleta este locul unde ne facem nevoile și nu este un loc de joacă. Atunci când creștem mai mari și ne putem descurca singuri, trebuie să închidem ușa, pentru că avem nevoie de intimitate. Chiar dacă mami sau tati te mai ajută la băița de seară și te văd dezbrăcat, nu trebuie să te vadă oricine. De aceea s-au inventat și hainele, pentru a ne acoperi părțile intime, chiar și pentru purceluși, așa cum am văzut. Aceasta este o regulă pe care trebuie să o respecte toată lumea.
Aceasta și mult mai multe povești cu papion despre aventurile lui Evi și Purcelus veți descoperi în cartea recomandată de Librarul cu papion.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021.
Sursă foto: facebook.com/librarulcupapion, colaje realizate cu canva,com.
Foarte, foarte frumos, Ana draga! ❤❤❤ Te-am ascultat impreuna cu Alex si evident vrea si el papion? Te imbratisam????
Pingback: Proba 12. Povestitor, cititor și prietenul copiilor