fbpx

Sănătatea – un cuvânt mare

Salin

Așa cum bine zice James H. West, sănătatea cuprinde nu numai corpul, mintea și spiritul, ci și perspectiva unui om. Astfel că descoperirea sării ca adjuvant în problemele de sănătate, a dus omenirea un pas în față. Sarea este un material esențial vieții, care poate fi utilizat acum ca remediu pentru tratarea diferitelor afecțiuni. Nu dă doar gustul mâncării, ci ne ajută să respirăm aer de calitate, ne ajută în problemele alergice și mărește rezistența organismului la răceală. Nu degeaba multe grădinițe din București, dar și din țară, au aflat despre beneficiile acesteia și și-au amenajat saline în incintă.

Pentru că spațiul nu-mi permite să-mi amenajez o salină într-o cameră😊 pentru a beneficia de efectele terapiei saline, m-am gândit să-mi cumpăr un aparat care purifică și ajută la îmbunătățirea calității aerului.

Sanatatea - un cuvant mare

Despre Salin știu de foarte mult timp, de prin anii 2000, însă până la venirea fetiței noastre nu am dat așa de mare importanță tratării aerului. Pentru a mă informa despre beneficiile unui aer de calitate în casă, am intrat pe site-ul Salin.ro și am aflat ce caracteristici au aceste aparate.

– mărirea rezistenței generale a organismului la răceli;

– acțiune generală desensibilizantă în probleme alergice;

– de mare ajutor în rinite, sinuzite și laringite;

– rezultate favorabile în astm bronșic, bronșite astmatiforme, bronșite, bronșectazii, silicoze, recuperări în TBC și mucoviscidoză;

– somn liniștit, odihnitor, stare de confort psihic;

– scăderea problematicii sforăitului;

– reducerea problemelor respiratorii ale fumătorilor;

– ajutor natural în renunțarea mai ușoară la fumat;

– calitate deosebită a aerului, care devine proaspăt și plăcut respirației, cu asigurarea unui ambient interior plăcut.

Mi s-a părut interesant, așa că m-am gândit să-mi achiziționez pe viitor unul. M-am informat despre caracteristicle aparatelor și despre seriozitatea firmei, deoarece nu vreau să fiu păcălită din nou, așa cum mi s-a întâmplat când am cumpărat o lampă de sare, de la o firma găsită pe internet. Pe lângă faptul că a venit spartă și returul a fost anevoios, nu am văzut mari beneficii în aerul din camera copilului.

Nașul nostru de cununie, care suferea din cauza alergiilor, îmi povestea cât de bine se simte de când are un astfel de aparat în casă și despre efectele benefice ale acestuia. Aerul din București este destul de poluat, iar praful este un dușman care se ascunde prin toate colțurile. Folosind acest aparat, a observat că praful era reținut in filtrul de sare și se depunea pe suprafețe mult mai puțin, sau deloc, iar când prietenii lui fumători veneau în vizită, fumul și mirosul de țigară era eliminat cu succes. Pentru că este iubitor de cărți (ca și mine), avea în biblioteca sa și cărți foarte vechi de la bunicii lui. În sufragerie avea mereu un miros greu, de cărți vechi, care a dispărut odată cu instalarea unui aparat SALIN Plus. Acesta putea fi reglat și asigura tratarea aerului pentru un volum de până la 150m³ (aproximativ 50 mp). Uneori simțea nevoia să intensifice debitul de aer, mai ales în perioada alergiilor cu ambrozie, alteori îl micșora. Astfel că afecțiunile respiratorii au fost cu mult ameliorate, iar rezistența la răceli a crescut.

Casa lui asigura un ambient interior plăcut și un aer proaspăt. Nu era suficient că suferea de alergii, că deseori se plângea și de insomnii. Nașa mea, mai cârcotașă, ne-a spus că, de când folosesc acest aparat atât în sufragerie – SALIN Plus – cât și în dormitor – SALIN S2 – au scapăt de problemele cu sforăitul, și nașul nu mai este trimis pe canapeaua din sufragerie 😂.

Salin 3

– Bine, m-ați convins, și știți că și eu am deseori probleme cu rinite, sinuzite și alte afecțiuni ORL. Ce durată de viață are un filtru?

– Durata blocului filtrant este de 4-6 luni, în funcție de intensitatea la care îl păstrezi. Noi îl folosim între 6-10h pe zi. Ziua suntem la serviciu, așa că este o plăcere să vin de la serviciu și să avem aer proaspăt, iar în dormitor îl folosim înainte de culcare câteva ore. Face zgomotul unei pisicuțe care toarce, și cum eu am alergie la pisici 😂, mai bine îl opresc. Nașa doarme și așa cu el, are experiență de când sforăiam.

– Cu siguranță face zgomot infinit mai mic decât sforăitul tău!

Filtru salin

Tot pe siteul Salin.ro am aflat și de efectele terapeutice ale lui.

Utilizarea aparatului de persoane cu afecțiuni respiratorii a evidențiat o serie de efecte benefice într-o gamă largă de afecțiuni ale căilor respiratorii superioare și inferioare. În afecțiunile ORL, SALIN se arată a fi de mare ajutor în rinite, sinuzite, laringite, o acțiune generală desensibilizantă în probleme alergice. În afecțiuni pneumologice au fost obținute rezultate favorabile în astm bronșic, bronșite astmatiforme, bronșite, silicoze și recuperări în TBC.

În plus Inhalatorul InSalin poate fi utilizat la purtător, așa că știu ce cadou o să-i fac nașului meu de sărbători. Dacă și tu ai cunoștințe care suferă de afecțiuni ale căilor respiratorii superioare și inferioare: astm bronșic, bronșite, sinuzite, rinite, alergii respiratorii, le poți recomanda acest dispozitiv portabil, iar pentru casă SALIN Plus și SALIN S2.

  • InSalin

Dacă te-am făcut curios, poți vizita atât pagina lor de facebook cât și site-ul salin.ro.

Acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog 2020.

Sursa foto: salin.ro.

1 thought on “Sănătatea – un cuvânt mare”

  1. Pingback: Proba 7. Respiră ușor cu SALIN!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Drepturi de autor!
%d blogeri au apreciat: