Cuprins
Clarissa Pinkola Estés, psihanalist jungian, poet și păstrătoare a tradiției orale latino-americane, propune în Femei care aleargă cu lupii o explorare profundă și tulburătoare a redescoperirii sinelui feminin autentic. Folosindu-se de un amestec de mitologie, psihologie și povești arhetipale, autoarea construiește o hartă spirituală care ghidează femeia modernă înapoi către natura sa sălbatică și instinctuală. Cartea nu este un manual sau un ghid cu pași clari, ci o serie de povești și mituri ale arhetipului femeii sălbatice care ne invită la introspecție, la recunoașterea rănilor adânci și la vindecarea prin înțelepciunea arhetipurilor feminine.
Lupoaica și Femeia Sălbatică: o înrudire vitală
În fiecare femeie sălășluiește o creatură puternică, înzestrată cu instincte bune, pasionată, creativă și înțeleaptă – Femeia Sălbatică, reprezentând natura instinctuală a femeilor. Autoarea face o paralelă convingătoare între acest arhetip și lup, ambele fiind descrise ca specii pe cale de dispariție într-o lume care caută să le domesticească și să le controleze. Această metaforă subliniază vulnerabilitatea acestei naturi feminine esențiale în societatea contemporană.
În sud-vestul Statelor Unite, ea este deopotrivă cunoscută ca La Que Sabe, Cea Care Știe. Am înțeles întâia oară cine era La Que Sabe pe vremea când trăiam în munții Sangre de Cristo din New Mexico. O bătrână vrăjitoare din Ranchos îmi povestise că La Que Sabe știa totul despre femei și că le-a creat dintr-o cută a tălpii piciorului ei divin. Sunt făcute din pielea sensibilă a tălpii piciorului, care simte tot. Ceea ce nu pare a fi departe de adevăr, căci o indiancă aculturată din tribul quiché mi-a spus odată că încălțase prima pereche de pantofi la douăzeci de ani și încă nu s-a obișnuit să meargă con los ojos vendados, cu ochelari de cal la picioare.
Femeia Sălbatică, asemenea lupului, întruchipează libertatea, o conexiune profundă cu instinctul și o înțelepciune intrinsecă pe care viața modernă adesea o trece cu vederea. Descrierea lupoaicei ca o creatură care se mișcă precum o umbră, observând și adunând informații, ilustrează frumos această calitate intuitivă și perceptivă. Analogia cu speciile pe cale de dispariție este un instrument retoric puternic care subliniază urgența și importanța ca femeile să caute activ să se reconecteze cu natura lor sălbatică și neîmblânzită. Normele societale amenință activ acest aspect fundamental al identității feminine, făcând din recuperarea sa o formă de rezistență și autoconservare.
Comparația unei femei sănătoase cu o lupoaică – puternică, viguroasă, plină de viață și de energie, conștientă de teritoriul său, inventivă, loială, dinamică – oferă o imagine vie și puternică a arhetipului Femeii Sălbatice în expresia sa deplină. Îmbrățișarea sălbăticiei nu înseamnă a fi necontrolat, ci a întruchipa forța, vitalitatea și conștiința de sine.
Imaginea lupului devine simbolul acestei feminități nedresate. Lupul, asemenea femeii instinctuale, este considerat periculos tocmai pentru că nu poate fi îmblânzit sau supus. De aceea, cultura modernă a încercat să-l extermine, la fel cum a reprimat impulsurile primare ale femeilor – sexualitatea, furia, intuiția, creativitatea.
O călătorie prin mituri și povești
În structura ei profund simbolică, autoarea propune trei mari teme arhetipale care se repetă în diverse variante: intuiția ca ghid esențial, acceptarea ciclurilor de viață-moarte-viață și confruntarea cu prădătorii interiori. Estés folosește poveștile populare și miturile din diverse culturi ca un mozaic de narațiuni infuzat de mituri pentru a ilumina complexitățile psihicului feminin și călătoria autodescoperirii. Acest cadru narativ permite o explorare mai profundă a temelor și arhetipurilor universale.
Cartea începe cu fabula evocatoare a Llobei, colecționara de oase care insuflă viață unui schelet, transformându-l într-un lup care apoi devine femeie. Această poveste fundamentală stabilește legătura profundă și simbolică dintre femei și lupi, pregătind terenul pentru explorările care urmează.
Prin analiza unor povești specifice, Estés pătrunde în diverse aspecte ale lumii interioare și exterioare a unei femei: povestea lui Barbă Albastră servește ca o metaforă puternică pentru prădătorul întunecat care vrea să distrugă curiozitatea și inițiativa femeilor, subliniind pericolele suprimării curiozității și impulsului natural. Poveștile Vasilisei și ale Babei Iaga elucidează rolul crucial al intuiției în navigarea peisajului intern al psihicului. Încrederea Vasilisei în păpușa ei simbolizează conștientizarea și încrederea incipientă în ghidarea interioară.
Povestea despre Femeia Schelet introduce tema vitală a ciclicității, prezentând moartea nu ca pe un sfârșit, ci ca o parte integrantă a ciclului viață-moarte-viață necesar pentru creșterea spirituală. Rățușca cea urâtă ilustrează în mod emoționant experiența ridicolului și a respingerii cu care se confruntă femeile care îndrăznesc să-și afirme natura primară, arătând presiunile societale de a se conforma. Pantofii roșii servesc ca o poveste de avertizare despre pericolele sacrificării creativității autentice și a naturii primare pentru siguranță, subliniind atracția și goliciunea ultimă a conformității.
Povești precum Piele de focă, Piele de suflet și La Llorona explorează tiparele distructive ale confuziei mentale, represiunii sexuale, furiei reprimate și secretelor rușinoase care pot priva o femeie de autenticitatea sa. Ultima poveste, Fata fără mâini acționează ca o alegorie cuprinzătoare, rezumând întreaga călătorie spirituală pe care o femeie trebuie să o întreprindă pentru a obține conștiința de sine, reamintind temele majore ale cărții.
Toate aceste povești funcționează colectiv ca o hartă a tuturor capcanelor, obișnuite sau teribil de neașteptate, pe care o femeie le întâlnește pe drumul înapoi către sinele său instinctual, oferind îndrumare și înțelegere pe calea adesea dificilă a autodescoperirii. Prezentarea constantă a prădătorilor, atât externi, cât și interiori, în numeroase povești subliniază un conflict fundamental cu care se confruntă femeile în căutarea reconectării cu Femeia lor Sălbatică. Acest motiv recurent evidențiază faptul că drumul către sine presupune nu doar descoperirea identității autentice, ci și înfruntarea și depășirea forțelor care o reprimă.
Recuperarea puterii interioare
Femei care aleargă cu lupii este o invitație pentru femei de a recupera partea aceea adânc îngropată, vibrantă, generoasă, plină și dătătoare de viață de a-și îmbrățișa natura primară și de a-și revendica sinele autentic. Este important de a reduce la tăcere prădătorul interior, acele voci critice care denigrează imaginea corporală sau aspirațiile artistice ale unei femei, și de a respinge normele societale care cer conformitate și suprimă individualitatea. Intuiția este prezentată ca un instrument vital în această călătorie, esențială pentru navigarea peisajului intern al psihicului.
Autoarea încurajează femeile să aibă încredere în instinctele și cunoașterea lor interioară. Mesajul cărții este unul de profundă împuternicire, deoarece stă în puterea fiecăreia să regăsească, înăuntrul său, Femeia Sălbatică. Femeile au destule calități și multe resurse care stau ascunse înăuntrul lor, ceea ce le face și mai puternice. Conceptul de iubire, în forma sa autentică, este prezentat ca o serie de decese și renașteri, necesitând curaj și dorința de a îmbrățișa natura ciclică a relațiilor și a creșterii personale.
Accentul pus pe natura terapeutică a povestirii sugerează că implicarea în miturile și poveștile poate fi un catalizator puternic pentru vindecarea și transformarea personală. Prin identificarea cu personajele și dificultățile lor, putem găsi perspective noi asupra propriilor provocări, dar și căi de rezolvare.
Estés crede că poveștile posedă o înțelepciune intrinsecă și capacitatea de a vindeca orice impuls psihic pierdut, oferind o formă unică de terapie prin implicarea narativă. Într-un fel, se contestă noțiunile convenționale despre forța feminină, definind-o nu prin putere fizică, ci prin capacitatea de a întâlni propria luminozitate fără a fugi. Aceasta rezonează profund cu arhetipul Femeii Sălbatice, care întruchipează cunoașterea interioară, reziliența și curajul de a-și îmbrățișa sinele autentic, cu toate defectele sale. Această definiție a puterii mută accentul de la validarea externă la puterea internă, aliniindu-se cu mesajul general de acceptare de sine și de revendicare a autorității interioare.
Și iată ce visăm: visăm arhetipul Femeii sălbatice, visăm să fim din nou una cu ea. În fiecare zi, ne naștem, renaștem din acest vis, creăm de-a lungul întregii zile prin energia lui. Ne naștem și renaștem, noapte de noapte, din același vis sălbatic, revenind în zori cu un fir aspru de păr în mână, cu picioarele înnegrite de pământul ud și părul mirosind a mare, a pădure sau a foc de lemne.
Părăsim acel pământ pentru a re relua hainele noastre de zi, viața noastră diurnă. Ne întoarcem din acel tărâm sălbatic pentru a ne așeza în fața calculatorului, a cuptorului, a cărților, a profesorilor, a clienților. Profesiunea noastră, viața noastră de familie, arta noastră, opera mâinilor și inimilor noastre, deciziile sau proiectele noastre, opiniile noastre politice, educația noastră, libertățile, drepturile și responsabilitățile noastre, toate se pătrund de suflul lumii sălbatice. Femininul sălbatic trebuie susținut în toate universurile, dar, mai cu seamă, el însuși susține toate universurile.
O carte ritualică pentru femeia contemporană
Femei care aleargă cu lupii nu este o carte de citit într-o după-amiază. Este o lucrare densă, aproape ritualică, în care poveștile se cer ruminate, visate, retrăite. Cartea nu oferă soluții pragmatice, ci inițiază o călătorie simbolică. Limbajul metaforic, uneori criptic, alteori liric, este în mod deliberat departe de rigurozitatea științifică, dar tocmai prin acest limbaj autoarea reușește să pătrundă în zonele cele mai subtile și tăcute ale psihicului feminin.
Predecesorii mei sunt cei care, prin tăria și talentul lor hrănesc arta mea de a spune povești. Din experiența mea, ceea ce dă forță povestirii este o coloană infinită de oameni, uniți între ei în timp și spațiu, îmbrăcați în zdrențe sau în veșminte somptuoase, ori în goliciunea vremii lor, plini până la refuz de seva vieții ce continuă să pulseze. Dacă există o sursă unică a poveștilor și a numelui lor, ea este tocmai acest lung șir de ființe umane.
Nu toate interpretările oferite de Estés vor fi pe plancul tuturor femeilor. Ele sunt puternic influențate de modelul jungian și de experiența sa personală ca terapeută și povestitoare latino-americană. Totuși, chiar și atunci când perspectiva culturală este diferită, valoarea narativă și simbolică a poveștilor rămâne intactă. Ele ating corzi arhetipale care transcend diferențele individuale.
Finalul cărții este o celebrare a reîntoarcerii acasă – nu la o casă fizică, ci la acea stare de conștiință în care femeia vede lumea prin ochii lupului. În acest punct, ea nu mai caută aprobarea altora, nu mai cere permisiunea de a fi. Ea este, pur și simplu, întreagă.
Clarissa Pinkola Estés reușește să ofere nu doar o reflecție asupra feminității, ci un act de restaurare simbolică a sufletului. Femei care aleargă cu lupii este o carte pe care o porți în tine mult timp după ce ai închis-o. Este o chemare către autenticitate, către acceptarea propriei umbre, o invitație de a ne reconecta cu acea forță vitală care, deși uneori uitată, nu moare niciodată: Femeia Sălbatică.
Acest articol conține butoane și link-uri către librării online. Încerc să găsesc de fiecare dată cel mai bun preț pentru cărțile recomandate pentru a vă da posibilitatea să vă alegeți cât mai multe cărți. Plasând o comandă prin accesarea link-urilor de pe blog, mă ajutați să continui să vă prezint recenzii la cărți de top, cărți bestseller sau cărți care m-au impresionat și vreau să le aduc în atenția voastră. Plasarea comenzii nu modifică prețul produselor.
Cumpără cartea Femei care aleargă cu lupii
