Cuprins
Doamna Harris cucerește Parisul
O nostimă menajeră londoneză, pe nume doamna Harris, lucrează cu voioșie în casele celor bogați. Într-o zi, în timp ce făcea ordine în garderoba lui Lady Dant, descoperă cea mai uimitoare dintre rochiile pe care le-a văzut – o rochie Dior. Niciodată nu a văzut ceva la fel de magic și niciodată nu și-a dorit ceva atât de mult. Doamna Harris este hotărâtă să-și îndeplinească visul, să cumpere acea rochie Dior, așa că muncește din greu, economisește bani și face eforturi până când, după trei ani istovitori, are suficienți bani pentru a călători la Paris.
Prin intermediul unor reviste de modă vechi de șase luni, s-a menținut la curent cu ceea ce făcea Christian Dior, pentru că toate acestea au avut loc înainte de moartea neașteptată și mult regretată a acestuia, și permanent înaintea ochilor ei, înțepenindu-i spinarea, se afla convingerea că într-una dintre acele zile, într-un viitor nu prea îndepărtat, una dintre acele creații unice avea să fie a sa.
Doamna Harris nu avea nicio idee despre cum viața ei va fi dată peste cap în curând, sau câte alte vieți va schimba definitiv atunci când va păși pentru prima dată în Casa Dior. Mereu amabilă, mereu optimistă și fermecătoare, doamna Harris cucerește Parisul și descoperă pe parcurs una dintre cele mai importante lecții de viață. Irezistibila doamnă Harris, parte menajeră, parte zână, este prezentată în acest clasic atemporal din anii 1950. Aventurile ei o poartă de la rădăcinile sale modeste din Londra la Paris, cu multe aventuri și o experiență pe care urma să le țină minte toată viața.
Ecranizare 2022 Mrs. Harris Goes to Paris
În 2022, Doamna Harris cucerește Parisul a fost și ecranizată, iar filmul Mrs. Harris Goes to Paris îl puteți vedea deja în cinematografele din țară.
Dar, de la prima apariție a cărții, a mai existat și cel puțin o punere în scenă a unei piese de teatru: Flowers for Mrs. Harris, așa cum este și titlul în limba engleză a cărții scrise de Paul Gallico.
Cumpără cartea
Doamna Harris cucerește New Yorkul
Doamna Harris ne cucerește din nou, însă, de data aceasta nu este vorba de nicio rochie spectaculoasă, ci despre o poveste emoționantă. În această carte, Doamna Harris întreprinde un plan îndrăzneț și neconvențional pentru a-l salva pe Henry, un copil abuzat de părinții adoptivi. Tatăl lui l-a părăsit și a plecat în America, mama lui a dispărut. Copilul a fost dat unei familii care nu are grijă de el și îl terorizează.
Ori de câte ori își făcea apariția în zare câte cineva care semăna cu un controlor de bilete, un conductor sau un ofițer de la Imigrări sau Biroul Vamal, micuțul Henry devenea pe nesimțite, pe neobservate, un membru temporar al familiei lui Albert R. Wagstaff, profesor de literatură medievală la Bonanza College, din Bonanza Wyoming. Cu instinctul ei formidabil, doamna Harris reușise să aleagă un profesor distrat pentru planul ei.
Doamna Harris și doamna Butterfield lucrează în casa unui viitor ambasador al SUA. Astfel că are ocazia de a merge în America și de a-l găsi pe tatăl lui Henry. Noua aventură din New York va fi plină de situații hilare și de neprevăzut. Vă las pe voi să aflați cum se va descurca în marele New York și dacă reușește să-l găsească pe tatăl băiatului.
Paul Gallico a mai scris și Doamna Harris merge în Parlament și Doamna Harris merge la Moscova. Le așteptăm, poate, tot de la Editura Meteor Press.
Cumpără cartea
Acest articol conține butoane și link-uri către librării online. Am încercat să găsesc cel mai bun preț pentru cărțile recomandate pentru a vă da posibilitatea să vă alegeți cât mai multe cărți. Plasând o comandă prin accesarea link-urilor de pe blog, mă ajutați să continui să vă prezint recenzii la cărți de top, cărți bestseller sau cărți care m-au impresionat și vreau să le aduc în atenția voastră. Plasarea comenzii nu modifică prețul produselor.
Pingback: Cele mai vândute cărți Gaudeamus 2022 - Dusă cu cartea
Pingback: Cele mai vândute cărți Bookfest 2023 - Dusă cu cartea 2023