Frumusețe cu Farmec…

Gerovital-H3-Classic

Să fii frumos nu înseamnă să ai doar haine și accesorii de calitate, sau o podoabă capilară îngrijită. Pielea sănătoasă este accesoriul care nu se demodează niciodată și care te însoțește de la naștere până la senectute.

Importanța unei îngrijiri zilnice

În anii de adolescență ne confruntăm cu schimbări hormonale care provoacă imperfecțiuni ale pielii cum sunt coșurile, după 20 de ani începem să acordăm cât de cât importanță îngrijirii pielii, însă cred că vârsta la care conștientizezi cel mai tare importanța rutinei de îngrijire a pielii este vârsta de 30 de ani. Nivelul de colagen începe să scadă odată cu înaintarea în vârstă, iar pielea produce din ce în ce mai puțin. Acest lucru duce la pierderea fermității pielii și a țesuturilor.

Factorii care scad nivelul de colagen din corp și piele

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, pielea noastră produce din ce în ce mai puțin colagen, iar acest lucru poate influența fermitatea și alte aspecte ale țesuturilor. Există însă și factori care influențează scăderea nivelului de colagen din piele și organism.

Frumusețe cu Farmec...

Zahărul

O cantitate mare de zahăr consumată crește viteza procesului prin care zaharurile din sânge sunt atașate de unele proteine în formarea de noi molecule. Să monitorizăm consumul de zahăr având în vedere că în majoritatea preparatelor, și chiar și în mezeluri, se pune zahăr.

Fumatul

Din copilărie mama mi-a spus că o fată care fumează va avea o piele ridată și lipsită de fermitate, așa că i-am urmat sfatul și nu am fumat. Țigările conțin substanțe chimice, iar prin fumul degajat se deteriorează atât colagenul cât și elastina din piele. Nicotina face ca vasele de sânge să se contracte iar acest lucru duce la deteriorarea țesuturilor. Mare grijă și dacă faci parte dintr-un anturaj în care există mulți fumători!

Razele ultraviolete

Fac descompunerea mult mai rapidă a colagenului, iar fibrele lui deteriorate cauzează acumularea unui tip anormal de elastină. De aceea este foarte important să folosești factor de protecție tot timpul anului, nu doar când te expui la soare. Razele UVA sunt prezente tot timpul anului și ele duc la formarea ridurilor mai ales în jurul ochilor. Folosirea cremelor de protecție solară cu factor 50 vara și 30 iarna duce la prevenirea îmbătrânirii pielii și implicit la scăderea incidențelor de cancer de piele.

Boli autoimune și modificări genetice

Anumite boli autoimune produc anticorpi care atacă colagenul din organism și implicit cel din piele. Matricea extracelulară a fiecăruia dintre noi poate duce la producerea disfuncțională a colagenului și astfel nivelul nostru de colagen este afectat.

Ajutor pentru piele

Consumarea unor cantități bogate de proteine are un rol important în aducerea aportului de aminoacizi care vor produce colagen. Poți ajuta pielea și folosind creme cu un complex antirid precum sunt cele de la Gerovital H3 Classic, un produs 100% românesc. Nu trebuie să investești o avere pe creme lăudate care conțin ingredientele aflate în acest brand accesibil.

Unicitatea gamei constă în complexul anti-age inovator H3, care previne și combate semnele îmbătrânirii tenului și are un efect geriatric asupra pielii. Este compus din: Juvinity, Acidul Hialuronic și Vitamina E. Juvinity, numită și molecula tinereții, care întârzie îmbătrânirea metabolică și revigorează replicarea celulară. Acidul Hialuronic asigură nivelul optim de nutriție al tenului și hidratează în profunzime, iar Vitamina E protejează Acidul Hialuronic, fibrele de colagen și elastina pielii. Acestui complex anti-age îi sunt asociate și alte principii active în funcție de destinația fiecărui produs. Formula cremelor este semigrasă și grasă, bogată în uleiuri, ceruri și grăsimi naturale cu mare putere de reconstrucție celulară.

Rutina pentru o piele sănătoasă

Emulsia Hidratantă Demachiantă 2 în 1

Frumusețe cu Farmec...

Dacă ai un ten cu o piele sensibilă sau uscată, află că sunt mulți dermatologi care recomandă folosirea pentru rutina de curățare a feței dimineața, o emulsie hidratantă demachiantă. Ai nevoie doar de o dischetă și de emulsie. Te vei bucura de un ten curat, hidratat și tonifiat cu ajutorul ingredientelor precum acidul hialuronic care hidratează în profunzime, vitamina E şi Juvinity care întârzie îmbătrânirea metabolică.

Cremă Hidratantă de Zi

Frumusețe cu Farmec...

După ce ți-ai curățat blând pielea trebuie să o hidratezi cu ajutorul unei creme. Folosește pentru zonele sensibile o cremă contur ochi și buze şi o Cremă Intensiv Hidratantă cu o structură bogată în uleiuri şi grăsimi naturale care reface stratul hidro-lipidic protector al pielii.

Protecție solară

Fie folosești o cremă hidratantă pentru zi cu protecție solară în funcție de anotimp, fie aplici crema de protecție solară după cea hidratantă. Nu neglija acest aspect dacă vrei să ai o piele frumoasă și sănătoasă mereu.

Double cleansing

Pentru a curăța eficient machiajul și a dizolva crema de protecție solară, este indicat să faci un double cleansing. Acesta constă în aplicarea unui ulei care să emulsioneze toată fața, “topirea” machiajului și a uleiurilor secretate de piele toată ziua, dar și a impurităților. După ce ai făcut acest prim pas, curăță fața cu un gel de spălare. Dacă nu îți place acest procedeu, poți folosi pentru demachierea de seară un demachiant bifazic pentru ochi și buze cu argan, și apoi o cremă sau un gel de spălare.

Ser sau fiole?

După ce ți-ai curățat pielea folosește un ser hidratant sau fiole cu acid hialuronic, colagen, retinol sau cu multivitamine. Pielea în acest stadiu absoarbe mult mai bine aceste substanțe, iar tu vei vedea schimbările pe zi ce trece. Îmbunătățește fermitatea pielii cu ceea ce îți place mai mult, pentru că ai o gamă variată de produse.

Noapte bună cu o piele hidratată

După ce ai aplicat serul sau fiolele este bine “să sigilezi” substanțele înăuntru cu o cremă hidratantă care nu permite pierderea lor prin evaporare. Alege o cremă de noapte onctuoasă care restaurează bariera hidro-lipidică de protecţie. După ce ai terminat și aplicarea cremei, te poți duce liniștită să te odihnești. Ai mai făcut un mare pas în această zi și ți-ai asigurat o piele frumoasă și sănătoasă pentru mult timp.

Tu ce produse folosești pentru a-ți asigura frumusețea pe termen lung?

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2020.

Sursă foto: farmec.ro, unsplash.com.

Lasă un răspuns

Drepturi de autor!
%d blogeri au apreciat: