Furt, primul roman publicat de Abdulrazak Gurnah după obținerea Premiului Nobel pentru Literatură, este un roman în stilul caracteristic autorului, dar care explorează mai accentuat dimensiunea psihologică și modul în care traumele intime și relațiile afective modelează continuitatea generațiilor.
Mai înainte de toate Furt nu este un roman despre sensul propriu al cuvântului, ci despre altfel de furtișaguri: furt de dragoste, siguranță, inocență, demnitate. În centrul său stau trei vieți care se intersectează inevitabil: Karim, tânărul cu ambiții mari și un viitor promis; Fauzia, sensibilă și vulnerabilă, dar plină de speranță; și Badar, copil abandonat, aruncat în servitute, dar cu un suflet de o demnitate tacită. Dar „furtul” nu e doar povestea lor individuală, e un tablou complex al unui Zanzibar post-colonial, al schimbărilor sociale, al traumelor generaționale, al unei societăți care a învățat să privească altfel relațiile de putere, apartenența și afecțiunea.
Puterea de a îndura
Povestea se deschide cu Raya, o tânără împinsă spre o căsătorie grăbită cu un bărbat mult mai în vârstă, în numele onoarei familiale, deoarece reputația comunitară poate cântări mai greu decât fericirea individuală. Viața ei alături de soțul abuziv, aducerea pe lume a lui Karim, fuga disperată alături de copilul și, în cele din urmă, abandonarea lui în grija părinților, sunt elemente care pregătesc tonul întregului roman: o lume în care durerea domestică, deseori tăcută, este în strânsă legătură cu traumele sociale mai largi. Karim crește printre absențe – cea a mamei, absența unui tată care să-i ofere afecțiune, absența unui sentiment coerent al apartenenței – toate acestea ducând la o fisură care se va adânci odată cu maturizarea.
Karim se întreba uneori de ce părinți ca ai lui, neglijenți și lipsiți de afecțiune, se oboseau să facă copii. Avea doar o amintire vagă despre tatăl său, iar mama lui îl certa adesea pentru ceea ce ea numea „capriciile” lui și părea să-l găsească iritant, rareori stând să discute cu el așa cum făcea bunica lui.
Pe de altă parte, Badar, orfan de ambii părinți, este trecut dintr-o casă în alta asemenea unui obiect nedorit. Pentru o perioadă trăiește în gospodăria morocănosului Othman, unde suportă suspiciuni nedrepte, lipsă de căldură și o permanentă neîncredere. Salvarea sau măcar o portiță spre o viață diferită – vine prin Haji și Raya, care îl primesc cu o bunătate reținută, dar constantă. Surpriza amară este că Badar este, fără știrea lui, rudă cu Haji, descoperire ce adâncește sentimentul de ramificații familiale fragmentate. Cu toate acestea, el se maturizează lent, cu o înțelegere greoaie, dar autentică, a lumii care îl respinge în mod repetat.
Însă, tocmai prin Badar observăm transmiterea unui mesaj puternic: demnitatea nu se câștigă prin bani, statut sau legături de sânge, ci prin capacitatea de a suporta, de a supraviețui cu onestitate, de a rămâne uman în fața nedreptății, prin puterea de a indura.
Era atras de tristețe și nu se putea abține să nu o observe în oameni.
Într-un alt colț al universului romanului se află Fauzia, o tânără inteligentă marcată de o boală din copilărie care îi modelează nu doar fragilitatea fizică, ci și destinul marital, privit cu suspiciune de părinți și comunitate. Prietenia cu Hawa, studiile, pasiunea pentru literatură și dorința de a deveni profesoară conturează portretul unui personaj feminin care, deși prins într-o lume tradițională, încearcă să-și croiască propriul drum.
Destinul lui Karim pare, la prima vedere, promițător: e mai norocos decât Badar, are oportunități, educație, școală, un loc de muncă, iubire, căsnicie. Întoarcerea lui în Zanzibar, cu studii, prestanță, speranțe, îl plasează într-un registru social ascendent. Relația cu Fauzia, adolescenta fragilă și ambițioasă, pare a fi prima rază de lumină în viața lor. Iubirea lor — timpurie, timidă, idealistă — evocă speranța unei vieți departe de suferințe, de compromisuri. Dorința lor de a avea un copil, în fața fricii ei că boala din copilărie (epilepsia) s-ar putea transmite, adaugă o tensiune reală, omenesc umană, care scapă de orice melodramă convențională. Dar stabilitatea lui Karim e fragilă; succesul lui material ascunde un vid al empatiei, o indiferență care se va dovedi fatală.
Relația dintre personaje este una de prietenie și iubire, dar și de datorie și subordonare, una complicată și vulnerabilă, marcată de putere și neputință. Acest fapt relevă din gestul lui Karim de a-l aduce pe Badar în Zanzibar și de a-i găsi un loc de muncă. Karim pare generos, dar în spatele generozității este un sentiment de superioritate, dar și dispreț. Într-o societate fragilă delimitările între prietenie și subordonare, între loialitate și servitute, se șterg adesea.
Ecoul colonialismului
Abdulrazak Gurnah și-a poziționat întotdeauna poveștile într-un anumit context. Zanzibarul este un spațiu în care poveștile personale sunt inseparabile de istoria recentă. Autorul simte o nevoie de a reconstitui această lume fracturată, încărcată de amintiri și violență. Revoluția din 1964, căderea dominației arabe, unirea cu Tanganyika și definirea Tanzaniei moderne au produs valuri de traume colective: dezrădăcinări, exil, tensiuni etnice, schimbarea structurilor de proprietate și instaurarea unui climat al suspiciunii. Personajele romanului trăiesc în acest aer greu, chiar dacă nu îl numesc mereu direct.
În epoca modernă, un alt val de turbulențe vine din turismul internațional. Abdulrazak Gurnah surprinde cu acuratețe invazia străinilor bogați, privirea lor condescendentă, modul în care transformă spațiile locale în decoruri exotice pentru plăceri trecătoare. Prin aceste aspecte, el critică subtil și implacabil transformările sociale: turismul, ajutoarele externe și voluntariatul occidental. Ajutorul extern și voluntariatul sunt bune în aceste zone sărace, dar aproape întotdeauna imersiunea străinilor în viața locuitorilor a fost dusă la extrem. Prezența turiștilor sau a voluntarilor — oameni care vin „să ajute”, dar deseori doar să-și satisfacă propriile fantezii — devine o forță destabilizatoare. Inserția străinilor bogați, turiști sau bine intenționați, generează dezechilibre: atracție, trădare, exploatare.
Apariția voluntarei Jerry – Geraldine Bruno – frumoasă, liberă, inconștientă de impactul ei – devine un simbol al acestei forțe care, chiar și fără intenția de a răni, reușește să destabilizeze o familie întreagă. Vocea autorului, prin intermediul mamei lui Fauzia, o simțim ca un resentiment pentru toate acestea. Mama Fauziei aruncă cuvinte dure care sunt ca un ecou al tensiunii morale dintre aceste două lumi inegale:
Ce vor oamenii ăștia de la noi? De ce vin aici? Vin aici cu mizeria și banii lor și se amestecă în treburile noastre și ne distrug viețile pentru plăcerea lor, și se pare că nu putem rezista bogăției și obiceiurilor lor murdare… Oriunde te duci, îi vezi, pe cele mai înguste alei și străzi… uitându-se în casele oamenilor… și alături de ei va fi unul dintre tinerii noștri nerușinați, zâmbind ca o maimuță în timp ce vorbește prostii. Nu au mări și plaje în țările lor? Ei vin aici cu obiceiurile lor nesăbuite, adăugându-se problemelor pe care le avem deja.
Abdulrazak Gurnah semnalează cum postcolonialismul nu e terminat odată cu retragerea colonizatorilor: se reconfigurează, ia forme noi — mai discrete, dar la fel de toxice. „Furtul” adevărat — al respectului, demnității, al unui stil de viață coerent — continuă prin ochii celor care cumpără viața localnicilor ca pe o experiență.
Devenire prin speranță
În contrast cu ezitările și erorile lui Karim, Badar rămâne cel mai constant și mai moral personaj al romanului. Munca la hotelul Tamarind îl maturizează: învață engleza, capătă responsabilități, observă discrepanțele culturale dintre localnici și turiști, descoperă ipocriziile lumii globalizate. Devine, paradoxal, singurul adult emoțional din viața micuței Nasra, având o capacitate intuitivă de a o liniști pe copilă. Trecerea anilor îl găsește loial, răbdător, atent, iar răsplata vine în forme discrete, dar puternice: respectul comunității, echilibrul interior și, în final, acel ceva care i-a lipsit, pe care vă las să-l descoperiți abia în ultimele pagini ale romanului.
Furt este o meditație puternică despre fragilitatea vieții domestice într-o zonă postcolonială; o radiografie a legăturilor dintre oameni, uneori deformate de istorie și alteori salvate de bunătatea elementară. Abdulrazak Gurnah, prin poveștile sale, reușește să transforme un mozaic de vieți obișnuite într-un tablou profund al unei societăți aflate între tradiție și globalizare, între memorie și schimbare. Este un roman tulburător, care ne va rămâne multă vreme în minte tocmai pentru că nu caută efecte spectaculoase, ci adevăruri umane – dureroase, complexe, dar necesare.
Acest articol conține butoane și link-uri către librării online. Încerc să găsesc de fiecare dată cel mai bun preț pentru cărțile recomandate pentru a vă da posibilitatea să vă alegeți cât mai multe cărți. Plasând o comandă prin accesarea link-urilor de pe blog, mă ajutați să continui să vă prezint recenzii la cărți de top, cărți bestseller sau cărți care m-au impresionat și vreau să le aduc în atenția voastră. Plasarea comenzii nu modifică prețul produselor.
Cumpără cartea
