fbpx

Fiecare copil își alege familia în care să se nască

Cord Blood Center

Vine bebe! Cum îi pregătim viitorul, încă din perioada de sarcină

Venirea unui copil în familia noastră a fost atât o binecuvântare cât și o provocare. Chiar dacă citești cărți despre venirea copilului nu este același lucru cu îngrijirea lui. Pe lângă curcubeul de sentimente pe care ți-l trezește în toată ființa, minunea mică are deja o personalitate și nevoile sale. Făcând un top al celor 5 lucruri pe care trebuie să le iei în seamă atunci când aștepți un copil, am retrăit aceleași emoții ca și acum 10 ani.

Pachet urmărire sarcină. În acel moment nu existau atât de multe oferte, însă acum alegerea unui pachet/abonament în care îți este monitorizată evoluția sarcinii este printre primele lucruri pe care le-aș avea în vedere. Ai incluse în acest pachet atât analizele uzuale cât și cele mai deosebite. Îmi amintesc cât de mult costau analizele Torch și cât de greu făceai rost de acei bănuți. În plus ai inclus și un anumit număr de ecografii sau o reducere substanțială. Nu uitați nici de un doctor bun, care să fie pe aceeași lungime de unda cu voi!

Recoltarea de celule stem din sângele de cordon ombilical, țesut ombilical și placentă. Când am auzit despre acest concept în 2010, nu aveam prea multe informații despre importanța lui. Este un proces care nu pune în pericol sănătatea copilului, nu-l doare și nu simte nimic. Imediat ce copilul se naște, îi este recoltat din sângele ombilical o cantitate de celule stem, tinere și proaspete ca el, care îi vor fi de ajutor în cazul unui transplant. Cordonul ombilical care se formează din ziua 21 a sarcinii, pe lângă rolul de “legătură” dintre mamă și făt, are rolul și de a asigura conexiunea dintre placentă și făt, și s-a descoperit că în componența cordonului ombilical există 3 categorii importante de celule stem. Aceste celule pot fi folosite în domeniul medicinei regenerative pentru boli autoimune, boli inflamatorii cronice, boli cardiovasculare, boli gastrointestinale, diabet sau ca terapie imunomodulatoare în transplanturi. Placenta este și ea o sursă importantă de celule și în asociere cu transplantul de celule stem din sângele ombilical poate fi folosită la tratarea “cancerele de sânge”, boli metabolice congenitale, sindroame de insuficiență medulară. Cei de la Cord Blood Center au pachete avantajoase pentru toți cei care optează pentru recoltarea placentei, recoltarea de celule stem din sângele de cordon ombilical, țesut ombilical.

placenta

Pătuțul copilului este și el ceva care îți poate da bătaie de cap. Din sutele de variante disponibile pe piață cu saltele pe bază de nucă de cocos, saltele antialergice sau antireflux, toate aceste informații par să te copleșească. Respiră adânc și alege ceea ce îți place și ce crezi că i s-ar potrivi bebelinului tău. Brațele tale vor fi cel mai cald și protector pătuț din lume. Pieptul tău este locul unde își vă găsi liniștea și își va găsi dragostea de care are atâta nevoie. Bebelușii au doar două frici atunci când se nasc: frica de a nu fi scăpați din brațe și frica de zgomote puternice. Așa că, dacă poți să i le îndeplinești pe acestea două, ai bifat o întreagă listă.

Căruciorul. Nu știu voi cum îl alegeți, dar pe mine m-a interesat să nu fie foarte mare, să se poată strânge și să fie depozitat în spații mici. Stăteam într-o garsonieră cu un balcon micuț. Cred că toți ne dorim ca atunci când plecăm undeva să putem lua și căruciorul în portbagaj. Vei lua atât de multe chestii pentru bebe până vei învăța ce are nevoie când pleci “în deplasare”, așa că un cărucior care se poate strânge este ideal.

Scutece/ suzeta/ cosmetice pentru îngrijirea pielii bebelușului. Da, le-am pus pe toate la același punct deoarece alegerea lor m-a făcut să conștientizez că peste puțin timp vine bebe. Când am văzut multitudinea de branduri de scutece care au diferite texturi și mărimi, am fost copleșită. Mi-am sunat o prietenă care avea deja un copil și mi-a explicat care ar fi varianta cea mai bună. Bineînțeles că am luat cu un număr mai mare, deoarece știți cum zice doctorul: “Copilul poate avea plus/minus X greutate”, așa că mi-a zis prietena că mai bine iau ceva intermediar. Bebelina mea a avut 3120 gr și avea nevoie de mărimea cea mai mică pentru mijlocelul ei tras prin inel. Suzeta a fost și ea prea mare pentru că am luat-o în funcție de design și nu potrivită vârstei. Cosmeticele pentru îngrijirea pielii bebelușului trebuie alese dintre formulele blânde, fără parabeni, parfum și alți crocobauri. Transformă fiecare băiță într-un moment de bucurie și invită-l și pe tati să ia parte la această activitate!

Acum vă las pentru că topul meu 5 produse/ servicii pentru bebeluș a trebuit readaptat aproape de nevoile unei domnișoare în devenire, un alt subiect pe care îl vom discuta și analiza pe viitor.

Alege să citești din timp despre celulele stem din placentă / celulele stem hematopoietice care pot trata boli grave și stocarea țesutului de cordon ombilical. Celulele din sângele de cordon ombilical ajută la tratarea zecilor de boli foarte grave.

Cititul este lumina care face zi în noaptea cunoașterii noastre.

Acest articol a fost scris pentru competitia SuperBlog 2020.

Sursa foto: Arhiva personala, pixabay.com, cordcenter.ro.

1 thought on “Fiecare copil își alege familia în care să se nască”

  1. Pingback: Proba 2. Vine bebe! Cum îi pregătim viitorul, încă din perioada de sarcină

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: