Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars | Alexandra Furnea
Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars | Alexandra Furnea

Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars | Alexandra Furnea

Jurnalul lui 66 de Alexandra Furnea este o carte profundă și tulburătoare, care ne dezvăluie mărturia impresionantă a unei supraviețuitoare a tragediei din clubul Colectiv. Alexandra ne poartă prin experiența sa și a celorlalți supraviețuitori, dezvăluind realitățile crude și înfricoșătoare ale sistemului medical și ale societății românești în ansamblul ei.

Alexandra Furnea reușește să ne captiveze în această călătorie prin propria ei poveste, dar și prin povestea celorlalți afectați de tragedie. În ciuda faptului că au trecut 8 ani de la incendiu, durerea și rănile emoționale încă ard în sufletele celor implicați, gândul îi zboară mereu la containerul încins și plin de oameni de la intrarea în Colectiv.

Sunt pasaje în carte care trebuie citite cu șervețelul în mână. Te impresionează prin câte a trecut Alexandra și nu-ți vine să crezi ororile din spitalele românești. Nu-ți vine să crezi cu ce indiferență și nepăsare au fost tratați supraviețuitorii de medicii de la spitalul de Arși. La polul opus, te impresionează condițiile și umanismul doctorilor din spitalele din Germania, unde a reușit să ajungă, într-un final, Alexandra la recuperare.

Lupta pentru supraviețuire și corupția din sistemul medical

În Jurnalul lui 66, Alexandra Furnea devine vocea tuturor victimelor, oferindu-le glas celor care nu au mai avut ocazia să-și strige durerea, fiind arși de vii și călcați în picioare în containerul morții de la Colectiv. Alexandra ne transpune în atmosfera de groază și ne arată cum lupta pentru supraviețuire continuă chiar și după ce incendiul s-a stins. Cu o sinceritate cutremurătoare, descrie condițiile nesterile și neglijența din spitalele românești, unde supraviețuitorii sunt nevoiți să se confrunte cu un sistem medical nepregătit pentru nevoile lor.

Începi să te enervezi citind cum de la doctorii din spital și până la politicieni, l-au luat pe “Avem de toate” în brațe. Chiar și politicieni, preoți sau doctori germani au venit să vadă condițiile în care erau tratați arșii, dar nu înainte de a fi pansate rănile, ca să nu se vadă felul în care arătau, infecțiile de pe tot corpul, cu grefe neprinse.

Tot mai des primim astfel de vizite, “de sus”. Într-o zi, vin câțiva oameni de la Ministerul Sănătății. Sunt niște bărbați cu chipuri rigide, îmbrăcați în costume croite perfect, menite să ascundă sufletele șuie pe care le acoperă. Își pun halatele verzi de pe hol, devenite între timp cârpe ferfenițite la tivuri. Aștern peste cravatele lor scumpe aceste bucăți uzate de material, pătate cu sânge, puroi și urină. E o formalitate fără sens. Doar nu mai sunt demult sterile, iar ei știu asta. Însă cum să recunoască?

Dacă nu m-ar durea așa de tare, aș râde de ei, de cât de jenanți sunt în falsitatea lor. Cu încălțămintea lor sobră, de ciocli, pășesc în saloane și ne privesc cu ochii goi care maimuțăresc mila. Ne întreabă cum ne simțim în timp ce nouă ne clănțăne dinții în gură din cauza frisoanelor. Nu așteaptă să răspundem. Se uită în jur, înțelegând mizeria, dar nu reacționează. Schimba politețuri cu medicii pe hol, își dau mâna și dispar.

E totul în regulă la Spitalul de Arși din București, unde nu există infecții și igiena e impecabilă. Unde arșii nu plâng de durere până vomită în căzi insalubre în care sunt scăldați fără analgezice, unii după alții, ca la un abator de oameni. Avem tot ce ne trebuie aici, își spun îndreptându-se spre ușă, cu Diavolul pe urmele lor, cuminte, slugarnic, copie fidelă a sufletului lor murdar.

Tot ce-i mai rămâne Alexandrei este speranța că se va vindeca, speranța că va scăpa din spitalul acesta groaznic. Acolo sus, Alexandra și ceilalți supraviețuitori l-au avut pe Dumnezeu alături, care “a stat tot timpul cuibărit în noi, rușinat de nerușinarea lor“.

Mă tem de moarte și mă agăț de fâșia de lumină care pătrunde la noi de pe hol. Când sunt tulburată, îmi imaginez că acolo, dincolo de ușa întredeschisă, se află îngerul meu păzitor, care mă privește pe furiș cu ochii lui albaștri senini. Pana zburlită a aripii drepte se ițește deasupra capului bălai, cu păr ondulat. Poartă un veșmânt alb, simplu. Se uită la mine cu îngrijorare, dar și cu încredere. Oftează când suspin de durere. Asistentele trec pe lângă el vorbind în șoaptă, fără să-l observe, așa că poate să tragă liniștit cu urechea la cuvintele pe care le rostesc atunci când cred că nu le aude nimeni.

Uneori le urmărește. Se duce cu ele până în cabinetul lor, sau până la medicii de gardă. E inocent și nu pricepe tot ce se spune, dar când își dă seama cum stau lucrurile, se înfioară și scutură din cap, îngrozit. Aleargă înapoi la mine. Inima îi bate în piept zbuciumată, însă când mă vede, se liniștește. Se roagă pentru mine. Pe el, Dumnezeu îl ascultă. Rar, când chiar dorm, intră în salon de-a binelea și se așază pe scaunul pe care stau de obicei mama și Cristina.

Îmi place să cred că făurește vise frumoase pe care mi le trimite drept paveze. Acestea luptă cu întunericul și cu teama, cu flăcările și umbrele chinuite care agonizează pe pânza minții repetând mereu spectacolul macabru al ororii pe care am trăit-o. Îmi spune povești ca aceasta pe care mi-am închipuit-o acum. În liniștea apăsătoare a nopții din spital, îngerul meu pribeag mă veghează și, fie că există sau nu, este speranța de care am nevoie că să supraviețuiesc până dimineața.

Jurnalul lui 66 nu este doar o mărturie a suferinței, ci și un strigăt de ajutor către întreaga societate românească. Prin dezvăluirea realităților dure și a corupției din sistemul medical și din societate, ar trebui să fim mai empatici și să cerem schimbarea. Și astfel ne punem următoarea întrebare: cum am putea schimba această realitate dacă rămânem indiferenți și pasivi?

Impactul emoțional și provocările societății românești

Alexandra Furnea demonstrează un talent remarcabil de scriitor prin modul în care redă experiențele traumatizante și lupta pentru supraviețuire. Stilul său de scriere ne scufundă în poveste, ne oferă o introspecție profundă în mintea și sufletul său, făcându-ne să trăim cu ea fiecare emoție și fiecare moment dificil.

Fotografiile inserate în carte, în care putem observa cicatricile de pe spate și scalp, sunt extrem de tulburătoare și adaugă un impact emoțional suplimentar la întreaga mărturie. Ele devin simbolul generației frânte și al luptei pentru supraviețuire în fața unui sistem nemilos.

Jurnalul lui 66 nu este doar o carte despre o tragedie oarecare, ci este o oglindă dureroasă a unor probleme adânc înrădăcinate în sistemul nostru social și medical. Ne provoacă să ne uităm în adâncul sufletelor noastre și să ne confruntăm cu propriile noastre complicități în perpetuarea acestor probleme.

Alexandra Furnea reușește să creeze o conexiune emoțională puternică cu cititorii, pentru că povestea ei este și povestea noastră. În timp ce călătorim prin paginile cărții, trăim alături de ea momentele de suferință, dar și momentele de curaj și încredere. Ne simțim revoltați și indignați de condițiile din spitalele românești, de corupția și indiferența din societate, și ne întrebăm cum putem schimba aceste lucruri.

Pe lângă aspectul său emoțional, Jurnalul lui 66 ne dezvăluie lipsa de pregătire și profesionalism a personalului medical, condițiile insalubre din spitale și lipsa de empatie și compasiune față de pacienți. Este o critică dură și necesară la adresa sistemului de sănătate, care trebuie să fie ascultată și luată în considerare pentru a aduce schimbări reale și îmbunătățiri.

Atunci când ajunge în Germania vede că acel “Avem de toate” nu este așa. Vede cum este primită în prima zi, se minunează de patul special pentru arși. Este tratată de doctori și asistente cu atenție și compasiune. Se minunează de anumite aspecte ale tratamentului care în România era îngrozitor, dar acolo este suportabil, este omenesc. Chiar și medicii sunt uimiți de condiția în care au fost aduși la recuperare supraviețuitorii de la Colectiv. Chiar și în spitalul de stat condițiile sunt mult mai umane și corespunzătoare decât în Spitalul de Arși de la București.

– Băile… dor?

– Nicidecum! Pur și simplu stați relaxată într-o cadă cu apă călduță în care terapeutele toarnă uleiuri și substanțe hidratante. Acestea înmoaie cicatricele tocmai pentru ca restul procedurilor să nu fie neplăcute.

– Știți, pe noi ne spălau, în spital… Ne spălau când aveam răni, într-o cadă de cauciuc și nu ne dădeau nici un medicament pentru durere.

Doctorul mă privește confuz și, când înțelege ce vreau să spun, înghite în sec.

– În mod normal, în faza acută, băile marilor arși se fac sub analgezie serioasă, sedare, anestezie, nu când aceștia sunt complet treji. Șocul durerii uriașe nu este ceva ce pacientul ar trebui să experimenteze din cauza actului medical. Suferă și așa cumplit. Nu e permis să contribuim și noi la supliciu.

Alexandra reușește să transpună în cuvinte suferința fizică și emoțională. Descrierile sale vii și palpabile ne permit să simțim durerea și disperarea prin care trec supraviețuitorii. Prin intermediul cărții, ne apropiem de realitatea lor și ne punem în pielea lor, ceea ce ne face să fim mai sensibili și mai implicați în lupta pentru o societate mai empatică și responsabilă.

Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars

În ultimul capitol al cărții, prin intermediul unui fel de vis, Alexandra ne oferă o altă variantă a acestei tragedii. Ne provoacă să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile s-ar fi desfășurat altfel în acea noapte fatidică și dacă am fi avut măsurile minime de siguranță și de bun-simț care ar fi putut preveni această tragedie.

Jurnalul lui 66 este o carte cutremurătoare, care ne provoacă să ne confruntăm cu propriile noastre responsabilități și complicități în perpetuarea problemelor societății românești. Cartea este o mărturie curajoasă și emoționantă a supraviețuirii și a dorinței de vindecare, dar și a nevoii urgente de a aduce schimbări reale în societatea noastră.

Acest articol conține butoane și link-uri către librării online. Am încercat să găsesc cel mai bun preț pentru cărțile recomandate pentru a vă da posibilitatea să vă alegeți cât mai multe cărți. Plasând o comandă prin accesarea link-urilor de pe blog, mă ajutați să continui să vă prezint recenzii la cărți de top, cărți bestseller sau cărți care m-au impresionat și vreau să le aduc în atenția voastră. Plasarea comenzii nu modifică prețul produselor.

Cumpără cartea

2 Comments

  1. Pingback: Top cărți 2023 - Dusă cu cartea 2022-2023

  2. Pingback: Cele mai vândute cărți Gaudeamus 2022 - Dusă cu cartea

Leave a Reply

Drepturi de autor!