Doctorul și sufletul | Viktor E. Frankl

În vremuri tulburi, o carte ar putea fi alinarea după care tânjim cu toții sau de la care am putea afla răspunsurile care ne frământă zilnic. O astfel de carte este și Doctorul și sufletul, iar stilul lui Viktor Frankl este unul inconfundabil, așa cum am întâlnit și în celelalte cărți ale lui. Fondatorul logoterapiei și al terapiei prin intenție paradoxală, Viktor Frankl face o analiză existențială a ființei umane.

Cartea Doctorul și sufletul ar putea fi atât o carte pentru studenții la psihologie, dar poate fi înțeleasă și oferă răspunsuri și celor care sunt pasionați de psihologia sufletului.

Relația umană dintre om și medic

Din punct de vedere al psihoterapiei este foarte importantă relația dintre pacient și doctor, însă Viktor Frankl face distincția dintre manipularea pacientului prin oferirea tratamentului psihofarmacologic care nu ar rezolva vidul existențial al pacientului și care ar trata doar problema de suprafață, și vindecarea pacientului prin aplicarea intenției paradoxale care ar duce la vindecarea lui.

Psihoterapia poate face față multidimensionalității sarcinilor ei numai dacă revine la medicina generală, din care a emigrat odată cu Freud. Întoarcerea ei va schimba atât domeniul propriu, cât și pe cel al medicinii, aducând cu sine, pe de o parte, o demitologizare a psihoterapiei și, pe de alta, o reumanizare a medicinii.

Pacientul trebuie ajutat să găsească motivul pentru a-și continua viața prin “existența însăși”, “sensul existenței” și “găsirea unui rost în viața personală, voința ca sens”. Toate acestea sunt cuprinse în volumul Omul în căutarea sensului vieții.

Psihologia a luat naștere atunci când simptomele fizice au început a fi diferențiate de cele sufletești. Doctorii au înțeles că problemele fizice sunt influențate de starea de spirit a pacientului și că, prin rezolvarea acestora, pacientul putea fi vindecat.

Sensul existenței sub semnul întrebării

Nu este anormal să ne întrebăm care este sensul vieții noastre, ba din contră, întrebându-ne acest lucru ne dăm seama că ne lipsește ceva sau poate direcția către care ne îndreptăm nu este cea bună. Cu toate acestea este o întrebare umană. Animalele nu au această abilitate.

Omului îi este rezervat în exclusivitate să-și trăiască existența interogativ, să experimenteze întregul mister al ființei sale.

Această perioadă de meditare asupra sensului vieții apare la vârsta pubertății, când creierul suferă o serie de modificări neurologice, însă se poate continua și la maturitate când suntem în pragul depresiei.

Cel mai des se întâlnește acest tip de reflecție asupra sensului vieții, la oamenii care muncesc toată săptămâna, sunt angrenați în tot felul de proiecte, iar în weekend au acel timp mort, în care nu fac nimic și gândurile îi năpădesc, așa numita nevroză de duminică, când se regăsesc “în fața golului și a pustiului, a lipsei de conținut din viața lor”.

Analizat din punct de vedere psihologic, omul nu găsește argumente în favoarea vieții sau pentru continuarea ei. În acest moment apar gândurile suicidare care nu-i mai dau pace. Aici intervine logoterapia, terapia care tratează problemele sufletului și îi redau acestuia sensul de a trăi prin multitudinea de motive pentru care omul ar trebui să-și continue viața.

Eutanasia și suicidul

Două teme de mare importanță sunt analizate în Doctorul și sufletul: eutanasia și suicidul. Viktor Frankl mărturisește că adevărata problemă nu este întrebarea: Dacă ar trebui să-i iei unui om șansa de a muri normal? Dacă ești îndreptățit de a lua această decizie și cum se situează pacientul în legătură cu moartea sa, cu suferința care i-ar fi curmată.

Problema cu care ne confruntăm aici este problema eutanasiei, dar nu numai în sensul ajutorului dat pentru a muri, ci în sensul mai larg al unei ucideri din milă. (…) alinarea medicamentoasă a eventualelor chinuri ale morții este ceva de la sine înțeles, punctul în care este indicată este oarecum o simplă problemă de tact și nu reclamă niciun fel de discuții sub raport principial.

Marea problemă se pune acolo unde se dorește liberalizarea eutanasiei și anihilarea așa-zisei vieți care nu merită a fi trăită. Viktor Frankl amintește că rolul medicului nu este acela de judecător, să stabilească dacă viața cuiva este însemnată sau nu, și nici nu poate preconiza cât poate dura o boală mentală.

Aceeași luare de poziție este și în cazul unor boli mintale incurabile. Sunt multe cazuri în care pacienți care stau în pat până li se atrofiază musculatura, fără niciun chef de viață, cer într-o zi să fie lăsați să ia masa ca niște oameni normali, încep să se comporte normal. Dacă aceste cazuri ar fi analizate din perspectiva eutanasiei, acești oameni nu ar mai putea fi excepția de la regulă și ar fi eutanasiați fără niciun drept, fără dreptul de a se vindeca.

Doctorul și sufletul

El a fost angajat de societatea omenească numai pentru a ajuta, acolo unde se poate, și de a alina durerile, acolo unde trebuie; de a vindeca, în măsură în care îi este posibil și de a îngriji oamenii de îndată ce nu-i mai pate vindeca. Dacă pacienții și aparținătorii lor n-ar fi convinși că medicul își asumă acest mandat cu toată seriozitatea și textual, atunci n-ar mai avea niciodată încredere în el. Bolnavul n-ar mai ști nicio clipă dacă medicul se apropie de el ca să-l ajute sau să-l omoare.

Se spune că un om ia decizia să se sinucidă în urma unui bilanț pe care l-a făcut de la naștere până la vârsta la care se află. Dacă viața este văzută doar din perspectiva satisfacerii plăcerii omenești, atunci acest bilanț va fi unul negativ. Omul ajunge să creadă că problemele lui nu mai pot fi rezolvate.

În felul acesta, trecutul devine peren în loc ca o nenorocire petrecută sau o nedreptate comisă să fie ștearsă de pe fața pământului – din lume dispare propriul Eu. (…) în viață problemele nu se rezolvă renunțând la viață.

Sinuciderea înseamnă încălcarea regulilor jocului vieții. Dar nimeni nu spune că trebuie mereu să câștigăm cu orice preț, nu trebuie să fim într-o continuă competiție cu noi înșine sau cu ceilalți, dar aceste reguli ne cer să nu abandonăm lupta.

Nu putem să eliminăm acele momente în care un om alege să se sinucidă, să anulăm cauzele nefericirii. Să-i aduci înapoi iubita unui tânăr îndrăgostit care suferă de pierderea ei. Poate acea despărțire este bună pentru unul dintre ei. Nu poți să-i redai cuiva câștigul bănesc după ce acesta l-a pierdut, pentru că această pierdere poate fi lecția pe care ar fi trebuit să o învețe.

Nu ne putem erija în dumnezei care vor numai binele pe pământ, cu orice preț. Putem însă să le dăm încrederea că pot să-și continue viața și după un eșec, după o pierdere.

Oamenii trebuie să înțeleagă că sensul vieții constă în depășirea acelor momente, depășirea suferințelor interioare, că pot trăi cu ele, că își poți înfrunta destinul atunci când nu primesc ceea ce vor. Aceștia trebuie să vadă că viața lor este ca o misiune pe acest pământ și acest lucru îi va face să vadă că viața lor are un sens.

Cel care are pentru ce să trăiască poate îndura aproape orice.

Nietzsche

Mulțumesc, Editura Meteor Press, pentru exemplar!

Cumpără online