fbpx

Se numea Sarah | Tatiana de Rosnay

Se numea Sarah | Tatiana de Rosnay

S-au scris multe carti despre Holocaust si dramele evreilor, insa despre genocidul asupra copiilor nu am citit foarte multe. Cartea de fata, asa cum spune autoarea ei, nu este o lucrare istorica iar personajele ei sunt fictive. Ne sunt prezentate evenimentele din 1942 in Franta sub regim nemtesc si marea razie de la Velodrome D’Hiver, 16 iulie, evenimente ce au avut loc in inima Parisului.

Editura litera

Sarah, o fetita de 10 ani, impreuna cu mama si tatal ei sunt luati din casa lor de politia franceza, dupa ce fusesera obligati sa-si coasa pe haine steaua galbena, specifica evreilor. Erau veniti din Polonia si stabiliti in Paris. Cei doi copii erau nascuti in Franta, cu cetatenie franceza, insa cu toate acestea sunt considerati tot evrei impuri. Nu li se spune unde vor fi dusi sau care este viitorul lor, iar fetita din dragoste pentru fratiorul ei de numai 3 ani, il incuie intr-un dulap secret, locul lor preferat de joaca. Mizase pe faptul ca tatal lor ascuns il va salva, insa vazand ca sotia si fiica lui sunt luate, si la strigatele sfasietoare ale sotiei, iese din ascunzatoarea lui si li se alatura.

Aproape 2 zile sunt lasati fara apa si mancare pe Velodrome D’Hiver in conditii inumane unii dintre ei cedand si sinucigandu-se, iar mai apoi sunt urcati in trenuri pentru vite si transportati in lagarele din apropierea Parisului. Acolo sunt separati barbatii de femei si copii, iar mai apoi femeile sunt separate de copiii lor si trimise catre Auschwitz. Departe de mamele lor si de caldura familiara, acesti copii sunt lasati sa moara cu zile suferind de dizenterie si paduchi.

Impreuna cu o fetita pe nume Rachel, Sarah reuseste sa induplece inima unui politist pe care il vedea in fiecare zi cand se ducea la scoala, si evadeaza din acest lagar. Pentru ca satenii erau speriati si fusesera avertizati de consecintele gazduirii evreilor, acestia refuza sa le ajute pe fetite si dupa ce au mers in mai multe sate, cele doua gasesc o familie cu frica de Dumnezeu si sunt hranite si deparazitate. Desi fusese rasa in cap, Sarah isi pastrase frumusetea chipului si ochii ei albastri. Batrana ii gasise paduchi chiar si in gene.

Jules si Genevieve Dufaure, doi batrani cu suflet de aur, reusesc sa o scape pe Sarah dupa ce doctorul care fusese chemat sa o salveze pe Rachel, ii deconspirase si ii pusese in primejdie. Sarah se ascunsese in pivnita lor, intr-un sac de cartofi si desi era foarte speriata si nu mai putea sa respire, reuseste sa nu scoata niciun sunet. Politia pleaca convinsa ca fusese doar o ratacire a batranilor si ca nu exista alti prizonieri, lasandu-i pe acestia foarte ingrijorati. A doua zi Sarah, le spune ca vrea sa plece sa-si salveze fratiorul, pe Michel, care era inchis de ceva timp la locul lor secret. Batranii incearca sa o convinga si dupa ce isi ia la revedere de la ei, ii vede pe acestia pregatiti sa o insoteasca in calatoria ei la Paris. Dupa ce reusesc sa treaca de politia din gara, prin dibacia lui Sarah, cei trei se urca in vagon si dau peste alta patrula care o confunda pe Sarah cu un baietel francez, din cauza tunsurii sale si a ochilor albastri, insa este salvata de aceasta infatisare.

– Aveti un nepot aratos, ranji ofiterul, frecand cu palma lui imensa parul scurt al lui Sarah. Ochi albastri, par blond, la fel ca toti copiii de acasa, nu?

Ajunsi in Paris, politia feroviara le cere actele si dupa ce le pun in plic bani, pentru a cumpara identitatea copilului, cei trei reusesc sa ajunga la destinatie. Au ajuns repede pe strada Saintonge, nr.26, in apartamentul care era acum locuit de o alta familie, de origine franceza. Sarah a dat peste copilul care i-a raspuns la usa, si navalind in camera cu dulapul secret, scoate cheia din buzunar si il deschide. Din pacate ceea ce a descoperit acolo a facut-o sa se prabuseasca. Fratiorul ei nu reusise sa se salveze in aceste 2 saptamani cu o sticla de apa.

In fundul dulapului zari un ghemotoc mic si nemiscat, un trup incovrigat, apoi chipul micut si iubit, acum innegrit, de nerecunoscut.

Se prabusi din nou in genunchi si incepu sa urle din toate puterile, urla dupa mama ei, dupa tatal ei, dupa Michel.

In anul 2002, Julia Jarmond, o americanca stabilita si casatorita la Paris, jurnalista la Seine scenes, porneste o investigatie pentru a scrie un articol despre drama evreilor din 1942. Cu cat cerceteaza mai adanc cu atat gaseste mai multe secrete ale familiei din care face parte. Se pare ca familia Tezac, familia sotului ei, era familia care ii luase locul familiei de evrei Starzynski.

Desi tinusera secreta toata povestea despre drama acestei familii timp de 60 de ani, Julia reuseste sa-l faca pe socrul ei sa vorbeasca si sa descopere mai multe date despre existenta Sahrei. Dupa ce fetita plecase din apartament si suferise drama pierderii fratelui sau si a parintilor, capul familiei Andre Tezac ii platise timp de zece ani lunar o suma de bani. Voia cumva sa se revanseze pentru ca le luasera locul in apartament si fetita suferise atat de mult sa-l vada pe fratiorul ei mort.

Familia Dufaure o adoptase pe Sarah si ii daduse numele lor. Sarah nu a mai vorbit niciodata despre drama ei si se evidentia prin maturitatea ei de ceilalti copii de aceeasi varsta cu ea.

Stiu ca nu o sa uite niciodata. In spatele acelor obraji trandafirii si al zambetului, exista o asprime. Nu va fi niciodata un copil normal de paisprezece ani. E ca o femeie, o femeie plina de amaraciune. Uneori mi se pare ca e mai batrana ca mine. Niciodata nu vorbeste despre familia ei, despre fratele ei. Dar stiu ca ii poarta in permanenta cu ea.

GENEVIEVE DUFAURE

Coplesita de aceste evenimente, Julia afla ca este si insarcinata, iar sotul ei trecand prin criza barbatului la cincizeci de ani, refuza sa mai creasca unul si o ameninta ca va divorta de ea daca nu va face un avort. Pentru ca vazuse cat de mult conteaza viata unui copil si genocidul care avusese loc in 1942, Julia alege copilul si astfel casatoria ei intra in deriva.

Julia descopra ca Sarah se casatorise in America cu un yancheu in anul 1952. Le trimisese vesti despre viata ei familiei adoptive insa dupa 1955 aceasta incetase sa le mai trimita vreo veste. Desi au incercat sa ia legatura cu ea, familia Dufaure nu a reusit, si au fost foarte suparati pana cand au murit in anii ’60.

Mergand in State, in timpul vacantei fiicei ei, Julia descopera ca Sarah murise in anul 1972, la patruzeci de ani, din cauza unui accident de masina. Lasase in urma ei un copil de 12 ani, pe nume William care ca si mama sa emigrase in Italia unde se casatorise si avea doua fetite.

Julia il intalneste pe acesta in Italia si descopera ca Sarah nu-i spusese niciodata sotului sau copilului ei despre povestea ei dramatica. Fiul sau este devastat la aflarea acestei vesti.

– O sa fiu foarte clar. Nu vreau sa te mai vad. Nu vreau sa mai vorbesc niciodata despre asta. Te rog sa nu ma suni.

Tine-ti ” toata povestea” pentru tine.

William

Prin calatoriile sale in America si Italia, Julia isi pusese in pericol sarcina si aproape era sa-si piarda copilul dupa intalnirea cu William care o lasase fara cuvinte. Timp de mai multe luni a fost nevoita sa stea in pat pentru a nu pierde sarcina.

Pentru ca viata i se schimbase, William a venit in toamna sa o caute pe Julia si sa afle tot adevarul despre mama lui. A adus cu el un carnet si o cheie, cheia de la dulapul in care fusese ascuns fratiorul ei Michel. A descoperit impreuna cu Julia, ca accidentul de masina nu fusese de fapt un accident, ci mama ei s-a sinucis cand a intrat intr-un pom.

Un copil si un sot nu sunt de ajuns.

Viata asta este prea greu de suportat pentru mine. Ma uit la cheie si mi-e dor de tine si de trecut. De zilele simple, nevinovate, de dinainte de razboi. Stiu ca ranile mele nu se vor vindeca niciodata. Sper a fiul meu ma va ierta. El nu va si niciodata. Nimeni nu va sti niciodata.

Sarah

Dupa ce divorteaza si naste, Julia se intoarce in New York cu fetita ei cea mare Zoe si cu fetita nou nascuta. Primeste un job de corespondent al revistei din Franta si astfel incepe o noua viata.

William, baiatul Sahrei, se stabilise si el in New York dupa ce divortase de sotia lui italianca. Cautand pe internet evolutia profesionala a Juliei afla ca aceasta a revenit in State si o suna pentru a se intalni. Intalnirea celor doi este emotionanta, deoarece William afla ca numele fetitei este Sarah, numele mamei lui.

I-am luat mana si am strans-o cu putere. Nu suportam sa-l mai privesc, asa ca am inchis ochii si mi-am pus obrajul in palma lui. Am plans impreuna cu el. I-am simtit degetele udandu-se de lacrimile mele, dar nu i-am dat drumul la mana. Am ramas acolo multa vreme, (…) pana cand ochii nostri s-au putut intalni, fara lacrimi.

Desi sfarsitul romanului nu ne spune nimic despre relatia celor doi, ramane sa ne imaginam ca “au trait fericiti pana la adanci batranete”.

Poti cumpara cartea dand click pe unul din link-urile de mai jos:

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Drepturi de autor!
%d blogeri au apreciat: