Puterea prezentului | Eckhart Tolle
Puterea prezentului | Eckhart Tolle

Puterea prezentului | Eckhart Tolle

Când am citit titlul acestei cărți – Puterea prezentului – am simțit că am puterea de a-mi controla prezentul și că nu este nimeni care ar putea să-mi spună ce este mai bine pentru mine.

Puterea prezentului – conștientizare

Eckhart Tolle este autorul care încearcă să ne facă să conștientizăm că deținem cheia către o altă dimensiune, că suntem stăpânii propriilor vieți și că “predestinarea” este un concept care trebuie scos din vocabularul nostru. Secretul constă în aplicarea lucrurilor pe care le știm deja, însă suntem ocupați cu “fuga zilnică” și cu planificarea în detaliu a fiecărui moment din zi. Uităm să fim prezenți în propriile vieți, ne gândim la cantitate și nu la calitate. Dacă am fi prezenți, calitatea muncii noastre ar creste considerabil și am beneficia de prosperitate atât la locul de muncă, cât și personal.

Pentru a rămâne prezent în viața de zi cu zi este util să ai rădăcini adânci în tine însuți; astfel, mintea, care are o forță incredibilă, vă va atrage după ea ca un râu sălbatic.

Oare realitatea pe care o cunoaștem și în care trăim este ceva de contestat?

Provocarea acestei cărți vine din întrebarea: Oare realitatea pe care o cunoaștem și în care trăim este ceva de contestat? Știm noi cine suntem și care este puterea noastră? Viața aceasta este o călătorie spirituală prin care noi învățam să depășim gândirea pe care am avut-o și pășim către “iluminare”. Atunci când ne identificăm cu mintea noastră, săvârșim o eroare foarte mare. Nu suntem una cu egoul care pune stăpânire pe noi în cea mai mare parte a vieții noastre. Alegerile egoiste sunt dictate de el și nu de Ființa din care facem parte și care se află în interiorul nostru.

Vă generați nefericirea, un conflict între interior și exterior. Nefericirea poluează nu numai Ființa dvs. interioară și pe cei din jur, ci și psihicul uman colectiv, din care dvs. sunteți o parte inseparabilă. Poluarea planetei este numai o reflectare externă a poluării psihice interioare: a milioane de indivizi inconștienți, care nu-și asumă responsabilitatea pentru spațiul lor interior.

Cum putem să ne păstrăm starea de prezență?

Cum putem să ne păstram starea de prezență? Cum putem să ne dăm seama că ceea ce credem, vedem este real? Nu putem observa aceste lucruri atâta timp cât nu suntem prezenți. Nu putem gândi prezența și nici mintea noastră nu o poate înțelege.

Prezența este înțeleasă numai atunci când sunteți prezent.

De foarte multe ori stăm și ne plângem de problemele pe care le avem. Autorul ne propune un mic experiment. Să închidem ochii și să ne imaginăm care va fi următorul nostru gând. O să observați că gândul apare foarte greu. Acest lucru se întâmplă când ne aflăm într-o stare de prezență intensă și ne simțim eliberați de gânduri/probleme. Atunci când starea de prezență conștientă scade, apar și gândurile care pun stăpânire pe gândirea noastră.

Zgomotul mental revine; liniștea dispare. Sunteți înapoi în timp.

Starea de prezență/vigilență o găsim și în Parabola celor zece fecioare, în care aflăm că cinci din ele nu au fost vigilente și lampa lor s-a stins, pentru că nu au avut destul ulei pentru a menține candela aprinsă, și astfel au pierdut “sosirea mirelui” și au ratat nunta care reprezintă starea de desăvârșire.

Acestea nu sunt parabole despre sfârșitul lumii, ci despre sfârșitul timpului psihologic. Ele indică transcendența minții supuse sinelui fals și posibilitatea de a trăi într-o stare de conștiință total diferită.

Absența minții = Stare de prezență

Maeștrii Zen explică starea de satori prin străfulgerarea intuiției, momentul de absență a minții și de prezență totală. Însă această stare nu durează și trebuie să fim vigilenți când apare, pentru că ne oferă o idee despre cum trebuie trăită iluminarea. Atunci când ne oprim să auzim cântecul pasarelelor, foșnetul frunzelor copacilor, susurul unui râu sau zumzetul albinelor printre flori, atunci avem mintea liniștită și suntem într-o stare de prezență, înțelegem cum funcționează puterea prezentului.

Trebuie să lăsați la o parte un moment bagajul personal de probleme, din trecut și din viitor, și toate informațiile pe care le-ați acumulat; astfel, veți privi fără să vedeți, veți asculta fără să auziți. Este nevoie de prezența dvs. totală.

Nu suntem nici trecutul și nici viitorul nostru. Ceea ce am făcut nu trebuie să fie ca o sentință pentru tot restul vieții noastre, cum nici ce facem în prezent nu ne reprezintă în totalitate. Putem lua decizii greșite care ne vor schimba viitorul în rău, însă în momentul de față le-am considerat corecte.

Așa cum Luna nu are o lumină proprie și poate doar să reflecte lumina Soarelui, tot așa trecutul și viitorul sunt doar palide reflexii ale luminii, ale puterii și ale realității prezentului etern. Ele își împrumută realitatea de la clipa de Acum.

Atunci când rostim cuvinte, acestea nu pot fi înțelese în totalitate de minte sau sensul lor în profunzime. Doar când înțelegem, în conștiință se produce o trecere de la minte la Ființă, iar timpul devine prezent. Totul prinde culoare, înțeles deoarece reprezintă aflarea prezenței Ființei.

În Puterea prezentului Eckhart Tolle nu dorește transformarea spirituală a cititorilor săi, ci împărtășește viziunea lui complexă asupra psihologiei umane ale cărei rădăcini vin din budism, hinduism și sufism. Toți trăim momentul de acum superficial, crezând că momentul viitor este mult mai important decât cel actual. Este o revelație să trăim în prezent, să conștientizam prezentul și să ne trăim viața “acum.”

Cumpără online

11 Comments

  1. Pingback: Puterea prezentului. Ghid practic | Eckhart Tolle – Dusă cu cartea

  2. Pingback: Dăruiește iubirea care vindecă Harville Hendrix Helen Lakelly Hunt

  3. Pingback: Minimizarea Suferinței - Lady In Black 2021

  4. Pingback: Sega - Namaste. Un roman de aventuri în India – Dusă cu cartea 2021

  5. Pingback: Cititor în rate - Buget pentru carti - Dusa cu cartea

  6. Pingback: Descoperă-te de Andreea Raicu - Lady in Black

  7. Pingback: Șapte săptămâni de autoterapie | Rodrigo Gutierrez Diaz - Dusă cu cartea 2022

  8. Pingback: Top cărți de citit în vacanță - Dusă cu cartea 2023

  9. Pingback: Suferință și tărie | Katherine și Jay Wolf - Dusă cu cartea 2023

  10. Pingback: Somawise - Dusă cu cartea 2023

  11. Pingback: Recenzie Zonele tale eronate: Ghid esențial pentru autenticitate și libertate 2024

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Drepturi de autor!