Cuprins
“A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.”
Emoție de toamnă – Nichita Stănescu
Dacă inima ne-o putem acoperi cu căldura familiei noastre sau a unui partener, corpul trebuie acoperit cu haine călduroase. Numai că, trebuie să acționăm și din interior pentru a primi căldura mult dorită. Natura vine în ajutorul nostru pentru a ne simți bine atât interior cât și exterior. Fares, o companie care își îmbunătățește rețetele de peste 90 de ani, vine cu inovații în ceea ce privește aroma ceaiurilor, tincturilor și capsulelor. Toți vrem să ne protejăm organismul în această perioadă cât mai natural. După ce am testat câteva din produsele Fares, pot să vă fac câteva recomandări.
Ceaiurile
“Le bon thé et l’amor font passer d’heureux jours.” cum ar zice francezul, numai că eu am înlocuit vinul din zicală, cu ceaiul ?.
În ceea ce mă privește, consum ceaiuri indiferent de anotimp. Găsesc în fiecare anotimp o aromă care să mă binedispună. Aduc și un aport de lichide organismului și mă bucur și de beneficiile plantelor. Mă declar cucerită de ceaiul Mireasmă – busuioc și lămâie.
Busuiocul – plantă binecuvântată
Busuiocul îmi amintește de copilărie, de sărbătoarea Bobotezei, când preotul venea și ne sfințea casele cu apa binecuvântată care era stropită de un mănunchi cu busuioc. Busuiocul verde miroase divin și nu numai că alungă insectele, însă este considerată și o plantă medicament. Folosim busuioc și la prepararea mâncării, și îi dă acesteia o savoare aparte.
Mireasmă într-un plic

Fares a combinat busuiocul cu cojile de lămâie, frunze de rooibos, ulei esențial de lămâie, coji de lime și cuișoare. Astfel că ceaiul Mireasmă este un răsfăț, cu gust aromat, de băut pe îndelete. Busuiocul românesc parfumat se împletește cu lămâia exotică și proaspătă. Un ceai care îți trezește simțurile și te revigorează. O cană de ceai Mireasmă te pregătește pentru o zi plină. Cei de la Fares nu l-au înzestrat numai cu aroma lui puternică și binefăcătoare, ci și cu un design elegant care atestă calitatea lui deosebită. Pliculețele sunt ambalate individual și au șnur. Cutia din carton este protejată de un ambalaj suplimentar de plastic, pentru a păstra aroma în interior. Când îl deschizi ești surprins de aroma proaspătă. Ceaiul nu conține arome, coloranți sintetici și aditivi. Este 100% natural.
Tihnă cu mușețel și petale de trandafir

Ce ne dorim toți după o zi plină de provocări? Un moment de tihnă, un moment de introspecție și de relaxare. Fares are și pentru această stare un remediu: flori de mușețel, frunze de rooibos, coji de lime, cuișoare, petale de trandafir, ulei esențial de mandarine. Un ceai parfumat, pentru liniștea trupului și a sufletului, care se recomandă a fi consumat seara.
Mușețelul, o plantă cu proprietăți medicinale foarte cunoscute, este combinat cu delicatele petale de trandafir, pentru o stare de armonie. Aspectul elegant al cutiei este combinat cu delicatețea trandafirilor și prospețimea florilor de mușețel. Și această cutie are un ambalaj de plastic exterior, care o protejează și îi păstrează aroma în interior. Pliculețele au șnur și sunt ambalate individual, pentru a-ți oferi o surpriză înmiresmată când îl deschizi.
Din experiență vă spun că mie nu mi-a dat somnolență, ci doar m-a liniștit și mi-a dat o stare de pace interioară. Multe persoane spun că le-a indus și somnul, așa că, dacă ai probleme cu insomnia, poți să-l încerci. Infuzia este 100% naturală. Nu conține arome, coloranți sintetici sau aditivi.
Imunitate la puterea 7

Cum putem susține imunitatea corpului într-un mod natural? Am descoperit un alt produs de la Fares – Imunitate cu 7 ciuperci care susține procesul natural de apărare al organismului în fața bacteriilor rele. Este un tonic general care ajută organismul să se adapteze la stres, solicitare fizică și psihică. Este un ajutor în această perioadă de incertitudine, în care stresul și oboseala persistentă ne pun la mare încercare. În același timp are proprietăți antioxidante, dar este și un protector hepatic și renal.
7 tipuri de ciuperci într-o capsulă
Fetița mea, foarte curioasă, când a văzut ambalajul produsului, m-a întrebat: “Mami, cum au reușit să pună 7 ciuperci într-o singură capsulă?”. Atunci am început să căutam procesul de fabricație al acestui produs și ce fel de ciuperci se găsesc înăuntru.

Ganoderma
Cunoscută în diferite moduri, ca „ciuperca imortalităţii”, „ciuperca-100-de-ani” şi „ciuperca puterii spirituale”, Ganoderma era considerată cea mai importantă din clasa acestor ciuperci medicinale. Ganoderma mai are, de asemenea o tradiţie îndelungată de utilizare în medicina chineză pentru tratamentul bronşitelor cronice, iar un studiu a arătat o acţiune a ciupercii de reducere semnificativă a activităţii colinesterazei serice sugerând o reducere în excitabilitatea nervilor parasimpatici, la bolnavii de bronşită.
Shiitake
Împăraţii Chinei consumau ciuperca în cantităţi însemnate pentru a încetini procesele de senescenţă. Shiitake conţine lentinan şi alţi beta-glucani cu acţiuni imunomodulatoare, acţionând prin reglarea celulelor T, citokinelor, monocitelor, activarea sistemului complement şi protejarea ADN-ului de stresul oxidativ, fiind benefică în creşterea sistemului imunitar.
Maitake
Grifola frondosa „regina ciupercilor” sau „ciuperca dansatoare” cum i se spune în Japonia, este utilizată în sistemele de medicină tradiţională din China şi Japonia, precum şi în tradiţia populară din Europa de Est și a demonstrat un impresionant potenţial de a îmbunătăţi imunitatea generală prin întărirea apărării organismului gazdă, precum şi starea de sănătate în afecţiuni cronice variate, precum bolile de ficat, astmul, diabetul, HIV/SIDA şi chiar cancerul.
Enokitake
Pe lângă gustul apreciat ar mai fi de precizat și faptul că importanța sa majoră nu se datorează gustului, ci efectelor medicinale pe care le poartă această ciupercă, printre ele calități ca: antioxidant, antiviral, antibacterian, antiinflamator, reglează sistemul imunitar.
Tremella
Tremella fuciformis este cunoscută sub numele de ciupercă de zăpadă, urechea de zăpadă, ciuperca de ureche de argint și ciuperca albă de jeleu. Îmbunătățește sănătatea și aspectul pielii, ajută la reducerea peroxidării lipidelor celulare, îmbunătățește funcțiile și structura sistemului osteoarticular, ajută la creșterea capacității de apărare a organismului față de microorganismelor agresoare și echilibrarea sistemului imunitar.
Polyporus umbellatus
O serie de studii au arătat că Polyporus umbellatus are o varietate de proprietăți medicinale : efecte antitumorale, efecte diuretice, efect antioxitant și de eliminare a radicalilor liberi care afectează pielea, dar și un puternic efect imunostimulator.
Ghebe de miere
Ghebe de miere sau ghebe tomnatice sunt o specie de ciuperci comestibile și foarte gustoase. Studiile științifice au demonstrat prezența în compoziția lor a polizaharidelor cu activitate imunostimulatoare. Predomină acizii grași polinesaturați, urmați de acizii grași saturați și mononesaturați. Printre efectele ciupercii se numără efectul antioxidant, antimicrobian, neuroprotector, antihiperglicemic și imunomodulator.
Fiecare capsulă de Imunitate cu 7 ciuperci conține extract uscat 10:1 din primele trei ciuperci (standardizat în min. 30% polizaharide 96 mg) și câte 48 mg din celelalte patru tipuri de ciuperci. Astfel că imunitatea noastră este la puterea 7.
Vitamina C cu Măceșe și Cătină

Un alt aliat pentru imunitatea noastră este vitamina C. Fares a combinat vitamina C cu extractul din fructe de măceşe şi fructe de cătină. Un amestec care asigură 250% din Valoarea Nutriţională de Referinţă.
Am despicat și aici firul în patru pentru a afla ce conține o capsulă, și astfel am aflat că avem în ea: vitamina C 200 mg, extract moale din fructe de măceşe, fructe de cătină, ulei esenţial de lămâie și zahăr, deoarece sunt masticabile și conferă un gust plăcut produsului.

Vitamina C
Toți știm cât de importantă este vitamina C pentru organismul nostru și cât de greu se absoarbe în corp. De aceea consumul trebuie să asigure valoarea nutrițională de referință. Vitamina C contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar, reducerea oboselii şi extenuării, funcţionarea normală a sistemului nervos, creşte absorbţia fierului și protejează celulele împotriva stresului oxidativ.
Cătina
Ca multe alte fructe, şi cele de cătină sunt bogate în vitamine (A, C, E şi K) şi o varietate de bioflavonoide şi carotenoide, alături de o combinaţie de acizi organici care se presupune că ar contribui la presupusele proprietăţi anticarcinogenice.
Având efecte tonice, energizante, hepatoprotectoare, de vindecare a rănilor, de stimulare a imunităţii şi antioxidante, fructele de cătină sunt utile ca tonic general, într-o largă varietate de afecţiuni, în boli inflamatorii, pulmonare, afecţiuni hepatice, ulcer stomacal, afecţiuni metabolice, la prevenirea răcelilor, a bolilor cardiovasculare, şi la reducerea efectelor secundare ale tratamentelor în cancer; ajută la vindecarea rănilor şi multor afecţiuni cutanate, susţine sănătatea pielii.
Măceşele
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX aprecia în deosebi la măceşe bogăţia în vitamina C. Ceaiului de fructe de măceş i se mai atribuia un efect purgativ şi de combatere a stărilor inflamatorii uşoare ale intestinului; extractul fluid de măceşe era indicat pentru combaterea pietrelor la rinichi şi ale vezicii biliare.
Măceşele conţin foarte puţin ulei volatil, caroten, pectine, dextroză, acid citric şi acid malic şi taninuri; „seminţele” conţin urme de vanilină. Nu în ultimul rând, măceşele sunt bogate în vitamina C. Unele experimente au arătat că extrasele din pulpă au efect bactericid asupra E. Coli.
După ce am consumat toate aceste ceaiuri și capsule de la Fares – ajutor din inima Daciei, văd și munca susținută de peste 90 de ani și respectul față de clienți care se observă prin calitatea produselor comercializate.
Mulțumesc Fares pentru produsele de imunitate testate.
Acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog 2020.
Sursă foto: arhivă personală, fares.ro.
Pingback: Proba 15. Gusturi creative de la Fares
Pingback: SuperBlog - Lasă scânteia din tine să devină flacăra creației
Pingback: Toate drumurile duc la Spring SuperBlog – Dusă cu cartea