Edward Joseph Snowden a lucrat 7 ani in Comunitatea de Informatii Americana – in cadrul Central Intelligence Agency (CIA) si National Security Agency (NSA), unde a descoperit un sistem de supraveghere in masa fara precedent, care sa poata accesa viata privata a oricarui om de pe planeta, prin verificarea oricarui apel telefonic, mesaj sau e-mail.
In 2013 a decis sa dea totul in vileag strangand “documente interne care dovedeau incalcarea legilor de catre guvernul American” si le-a transmis jurnalistilor – “care le-au verificat si publicat, scandalizand intreaga lume”, regretand ca si el a contribuit la construirea acestui sistem. Este povestea unui tanar care a crescut in mediul online, a devenit spion si apoi whistleblower (asa cum doreste sa i se spuna), adica o persoana care avertizeaza si informeaza asupra unei organizatii considerate ca desfasoara o activitate ilegala sau imorala. Nu se considera un leaker pentru ca acela distribuie informatii pentru un castig personal.
„Cand m-am angajat initial la NSA, in 2009, stiam doar putin mai mult decat restul lumii despre practicile sale. Din rapoartele jurnalistilor, eram la curent cu numeroasele initiative de supraveghere ale agentiei autorizate de presedintele George W. Bush in urma atacurilor din 11 Septembrie. In special, cunosteam initiativa cea mai contestata public, componenta ilegala de inregistrare a Programului Presedintelui de Supraveghere (PSP), care fusese dezvaluita pentru The New York Times in 2005, datorita curajului catorva whistleblowers din NSA si din Departamentul de Justitie. Oficial vorbind, PSP era un <<ordin executiv>>, in esenta o serie de instructiuni alcatuite de presedintele american pe care guvernul trebuie sa le considere egale cu legea publica chiar daca sunt scrise in secret pe un servetel.
PSP a autorizat NSA sa adune toate comunicatiile prin telefon si pe internet din afara Statelor Unite, fara deosebire. Nu conta daca persoana cu care se comunica se afla in Statele Unite. In plus, PSP a permis NSA-ului sa faca acest lucru fara sa obtina un mandat special de la Curtea de Supraveghere a Informatiilor Externe, o instanta federala secreta infiintata in 1978, care sa se ocupe de cererile IC de mandate de supraveghere dupa ce agentiile au fost descoperite spionand pe plan local miscarile pentru drepturile civile si impotriva Razboiului din Vietnam.
In urma protestelor care au insotit dezvaluirile din Times si contestarile aduse de Uniunea Americana a Libertatilor Civile in privinta constitutionalitatii PSP-ului in instantele normale, cunoscute, Administratia Bush a sustinut ca ar fi lasat programul sa expire in 2007. Insa expirarea s-a dovedit a fi o farsa.
Congresul a petrecut ultimii doi ani din administratia Bush dand legi care au legalizat retroactiv PSP-ul. De asemenea, i-a imunizat juridic retroactiv pe cei care il autorizasera, precum si pe furnizorii de telecomunicatii si de internet care participasera la program. Aceasta lege – Legea pentru Protejarea Americii din 2007 si Amendamentele FISA din 2008 – au folosit un limbaj intentionat ambiguu, care sa-i asigure pe cetatenii americani ca nu erau vizate explicit comunicatiile lor, desi extindea efectiv competenta PSP. Pe langa faptul ca aduna toate comunicatiile care intrau in tara, NSA avea si aprobarea politicii sale de colectare fara mandat a tuturor comunicatiilor prin telefon si prin internet efectuate spre exteriorul granitelor americane.”
In momentul in care si-a lansat biografia, Guvernul SUA l-a dat in judecata pentru ca ar fi incalcat acordurile de confidentialitate semnate cu CIA si NSA prin publicarea cartii.
Autorul apreciaza ca trebuie sa constientizam ca noi suntem primii oameni din istorie a caror inregistrari sunt stocate in mediul digital si sunt conservate pana la sfarsitul veacurilor. Pentru ca dupa 11 septembrie 2001 (Atentatele asupra celor doua turnuri gemene din SUA), SUA a decis sa treaca la un sistem de supraveghere in masa (colectare in masa cum Guvernul SUA sustine) pentru a nu mai fi luati pe picior gresit si ceea ce s-a intamplat in acea zi sa nu se mai repete. O colectare si stocare permanenta a informatiilor despre fiecare cetatean care sa fie disponibile oricand pentru nevoi ulterioare a grupurilor de putere.
Toate aceste date care se strang despre noi se numesc “metadate”, niste indicatori care sporesc folosirea datelor de continut; de exemplu, in cazul unui e-mail, metadatele cuprind informatii despre computerul de unde s-a scris, cine l-a scris si cand, al cui este computerul, cine a primit email-ul, cine l-a accesat in afara de destinatar, cand si unde l-a accesat si altele asemenea. Metadatele arata totul despre noi si nu avem controlul asupra lor pentru ca acestea sunt generate automat de telefoanele pe care le avem, de televizoarele la care privim, de orice dispozitiv electronic conectat la internet.
“NSA numeste aceste lucruri <<metadata>>. Prefixul termenului, meta, care se traduce in general ca <<mai presus>> sau <<dincolo de>>, este folosit aici cu sensul <<despre>>: metadatele sunt date despre date. Mai exact, sunt date create de date – un grup de etichete si indicatori care permit datelor sa fie utile.
Cel mai direct mod de a ne gandi la metadata este sa le privim ca <<date despre activitati>>, toate consemnarile tuturor lucrurilor pe care le faceti pe dispozitivele voastre si toate lucrurile pe care dispozitivele voastre le fac singure. Sa luam ca exemplu o convorbire telefonica: metadatele ar putea include data si ora apelului, durata acestuia, numarul de la care s-a apelat, numarul apelat si coordonatele acestuia. […]
Metadale ii pot spune supraveghetorului adresa la care ati dormit aseara si la ce ora v-ati trezit dimineara. Dezvaluie orice loc pe care l-ati vizitat in timpul zilei si cat timp ati petrecut acolo. Arata cu cine ati luat legatura si cine a luat legatura cu voi.”
Supravegherea in masa a ajuns atat de departe incat orice dispozitiv conectat la internet (televizor, frigider, cuptor cu microunde) face mai usoara supravegherea in propriile case; Snowden spune ca astfel de dispozitive instalate in dormitoare sau bucatarii au capacitatea sa inregistreze si sa transmita activitatea noastra si sa ofere informatii despre obiceiurile si preferintele noastre.
“Acolo, la marginea zonei cu aparatura pentru bucatarie, cocotat pe o platforma colorata si luminata puternic, se afla un frigider nou si stralucitor. Mai degraba, era un <<frigider smart>>, prezentat ca fiind <<echipat cu internet>>. Acest lucru pur si simplu m-a socat. S-a apropiat un vanzator, luand stupefactia mea drept interes <<E uimitor, nu-i asa?>> – si a inceput sa-mi prezinte trasaturile aparatului. Pe fata frigiderului era un ecran, iar langa ecran, un suport pentru un betisor care iti permitea sa notezi mesaje.
Daca nu voiai sa scrii, puteai sa inregistrezi mesaje audio sau video. Puteai folosi ecranul la fel ca un computer obisnuit, pentru ca frigiderul avea Wi-Fi. Puteai sa-ti verifici e-mail-ul sau calendarul. Puteai sa urmaresti filmulete pe youtube sau sa asculti fisiere MP3. Puteai chiar sa dai telefoane. […] In afara de asta, a continuat vanzatorul, computerul frigiderului tinea evidenta temperaturii interne si, scanand codurile de bare, a prospetimii alimentelor.
Oferea si informatii nutritionale si-ti sugera retete. […] Nu era tocmai viitorul tehnologic uluitor care sa ne lanseze pe Luna si care ne fusese promis. Eram convins ca singurul motiv pentru care frigiderul avea internet era ca sa poata raporta producatorului ceva despre cum il folosea proprietarul si orice alte date din casa acestuia pe care le putea obtine. Producatorul, la randul lui, avea sa valorifice datele vanzandu-le. Iar noi trebuia sa platim pentru acest privilegiu.[…] Imi imaginam viitorul frigider Smart din bucataria mea monitorizindu-mi purtarile si obiceiurile si folosind tendinta mea de a bea direct din cutie sau de a nu ma spala pe maini ca sa evalueze probabilitatea de a deveni infractor.[…]”.
Si toate acestea inainte sa apara asistentii virtuali ca Amazon Echo sau Google Home, pe care le avem in dormitoarele noastre; acestea transmit cu o mai mare acuratete toata activitatea din zona si ofera informatii despre toate obiceiurile si preferintele noastre, care mai apoi sunt dezvoltate in algoritmi publicitari si transformate in bani de catre cei care ne livreaza publicitatea online sau la TV.”
Toate aceste dezvaluiri despre cum aceste date sunt inregistrate ne aduce aminte de cartea lui George Orwell – 1984 – in care Conducatorul suprem, supranumit Big Brother, isi urmarea supusii prin intermediul televizorului si a microfoanelor care se aflau in orice coltisor al locului in care te aflai.
De asemenea, Eduard Snowden ne atentioneaza ca nu putem sa stergem definitiv un fisier din computer pentru ca un computer nu a fost facut sa stearga fisierele, ci sa le ascunda; sa le ascunda de noi, cei care nu stim sa le cautam; astfel ca atunci cand stergem un fisier noi avem iluzia ca l-am sters, dar el ramane definitv in acel computer pentru cei care stiu unde sa caute.
“Va puteti gandi la TURMOIL ca la un paznic pozitionat in dreptul unui firewall invizibil, prin care trebuie sa treaca tot traficul pe internet. Cand iti vede cererea, verifica metadatele cautand selectori sau criterii care il marcheaza in cazul in care necesita verificari suplimentare.
Acesti selectori pot fi orice alege NSA, orice considera NSA ca ar fi suspect: o adresa de e-mail deosebita, un card de credit sau un numar de telefon, originea sau destinatia demografica a activitatii pe internet; sau anumite cuvinte-cheie cum ar fi <<internet proxy anonym>> ori <<protest>>. Daca TURMOIL semnaleaza traficul ca fiind suspect, il directioneaza spre TURBINE, care deviaza apoi cererea ta spre serverele NSA. Acolo, algoritmii decid pe care dintre programele agentiei – programele malware – sa le foloseasca impotriva ta.
Alegerea se bazeaza pe tipul de site pe care incerci sa-l vizitezi, dar si pe software-ul de pe computer sau pe conexiunea la internet. Aceste programe selectate sunt trimise inapoi spre TURBINE (de programele din seria QUANTUM, in caz ca va intrebati), care le injecteaza in canalul de trafic si ti le livreaza impreuna cu website-ul pe care l-ai cerut.
Rezultatul final: obtii tot continutul pe care-l vrei, cu tot cu supravegherea pe care nu ti-o doresti, si totul se intampla in mai putin de 686 de milisecunde. Si totul fara ca tu sa stii. Odata ce aceste programe se afla in computerul tau, NSA poate acum sa-ti acceseze metadatele, dar si datele. Intreaga ta viata online apartine acum agentiei.”
In ultimul capitol Eduard Snowden avertizeaza pe cei care au citit aceasta carte:
“Daca in orice moment de-a lungul calatoriei voastre prin aceasta carte, v-ati oprit o clipa asupra unui termen pe care ati dorit sa-l clarificati sau sa cercetati mai amanuntit si l-ati tastat intr-un motor de cautare – si daca acel termen s-a intamplat sa fie oarecum suspect, un termen precum XKEYSCORE, de exemplu -, atunci, felicitari: sunteti in sistem, o victima a propriei voastre curiozitati!
Chiar si daca nu ati cautat nimic online, autoritatilor interesate nu le-ar lua prea mult timp sa afle ca cititi aceasta carte. In cel mai rau caz, nu le va lua mult timp sa afle ca o aveti, indiferent ca ati descarcat-o ilegal sau ati cumparat un exemplar online ori ati achizitionat-o de la un magazin de bricolaj cu cardul de credit. […] Si acesta a fost numai inceputul…”
Ceea ce a dezvaluit Eduard Snowden a avut un impact si asupra ceea ce s-a intamplat ulterior in domeniul online. Astfel ONU a decretat in Declarația Universală a Drepturilor Omului ca “Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale.
Orice persoana are dreptul la la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri”. Iar in 2016, Parlamentul European a adoptat Regulamentul General privind Protectia Datelor (GDPR) – cel mai important efort facut pana acum pentru a preveni supravegherea noastra de cei care o fac.
Dosar permanent nu este o carte despre spioni, asa cum citim in carti sau vedem in filmele cu James Bond sau Misiune imposibila, este o carte despre un erou care a dezvaluit ceea ce propriul guvern facea contra cetatenilor sai: le realiza un Dosar permanent, care sa poata fi accesat de autoritati sau chiar vandut altor entitati private.
“Inca din 2011, imi era clar ca intr-acolo ne conducea tehnologia, fara o dezbatere publica substantiala. Potentialele abuzuri in monitorizare s-au adunat in mintea mea pentru a produce in mod cumulativ viziunea unui viitor ingrozitor. O lume in care oamenii sunt complet supravegheati ar deveni, in mod logic, o lume in care toate legile sunt aplicate in intregime si in mod automat de computere.
La urma urmei, este greu de imaginat ca un dispozitiv IA capabil sa observe o persoana care incalca legea nu trage la raspundere persoana respectiva. Niciun algoritm de politie nu ar fi vreodata programat, chiar daca ar fi posibil, pentru a fi tolerant sau iertator. Ma intrebam daca asta avea sa fie ultima, desi grotesca, indeplinire a promisiunii americane originare pentru toti cetatenii sai ca vor fi egali in fata legii: o oprimare egala prin politia complet automatizata.”