Arsă de vie | Souad, Marie-Therese Cuny

Făcând comparația între afirmația lui G. Călinescu

În societatea țărănească, femeia reprezintă două brațe de lucru, o zestre și o producătoare de copii.

și Adnan – tatăl lui Souad

O vacă dă lapte și viței.(…) Îi vindem. Aduci banii acasă, ceea ce înseamnă că vaca face servicii familiei. Dar o fată? Ce serviciu face ea familiei? Nimic. Oile… lână. Mielul crește, face alți miei, iei din lapte și faci brânză, o vinzi, aduci bani acasă. O vacă sau o oaie e mai de preț decât o fată…

pare că nu este prea mare diferență. Într-o astfel de lume crima de onoare se transmite din generație în generație, deși nici în Biblie și nici în Coran nu este amintită sau acceptată. Arsă de vie este despre crima de onoare, subiect pe care îl mai întâlnim și în Onoare – Elif Shafak, deoarece acest tip de crime se găsesc și azi în Turcia, Iran, Irak, Pakistan, India, Iordania, Cisiordania, Israel și multe țări din Orientul Mijlociu.

Souad s-a născut într-un sat din Cisiordania, într-o familie de condiție medie, în care mama ei a păstrat din cei paisprezece copii doar cinci, dintre care Souad este a treia ca vârstă. În familiile arabe tradiționaliste să ai fete nu este o onoare, deși ele muncesc ca niște sclave pentru familie, iar viața animalelor este mult mai importantă decât a lor.

Toate fetele așteaptă doar să se căsătorească și să scape din familia abuzivă, însă marea lor majoritate dau peste un soț la fel de violent cum a fost tatăl lor. Acceptă acest tratament doar de dragul unei “închipuite libertăți pe care o au femeile măritate” adică a umbla fără a fi însoțită de cineva din familia ta sau a merge la magazine după mâncare.

Viața unei fete nu este foarte importantă într-o familie și poți fi ucisă chiar de mama ta atunci când te naști. Multe dintre aceste femei își sufocă copiii imediat ce au văzut că sunt fete. Atunci când lumea vorbește despre tine că ești o “sharmuta” indiferent că au dreptate sau nu, deși în Coran este amintită ca probă declarația a trei martori bărbați sau a două femei și unui bărbat, fata este condamnată și ucisă chiar cu consimțământul familiei sale, de către moștenitorul familiei sau de un cumnat.

Condiția ta de fată nu-ți permite să mergi la scoală, iar puține din fetele care sunt lăsate să meargă la scoală sunt socotite ca fiind nedemne de a se căsători. Băieții se bucură de un statut privilegiat și sunt considerați “prinții casei” și pot merge la scoală sau în oraș. Moștenitorul unei familii are la fel de multă putere ca și capul familiei, însă uneori se pot ivi certuri destul de agresive între cei doi bărbați.

Ordinea în care se mărită fetele dintr-o familie este una în funcție de vârstă descrescătoare. Fetele nu trebuie să fie prea înaintate în vârstă, iar dacă a trecut peste tine vârsta de 20 de ani, te poți considera o fată bătrână. Astfel că, după căsătoria surorii ei Noura, Souad așteaptă ca sora ei Kainat să fie măritată de către părinți și apoi să urmeze ea.

Mama ia un voal și-l pune pe capul surorii mele, iar el vine ca un prinț, frumos îmbrăcat. Se apropie de ea. Noura stă tot cu mâinile puse cuminte pe genunchi, cu capul plecat sub voal, ca să-și arate buna educație. Se consideră că acest moment reprezintă esențialul vieții surorii mele. O privesc ca toți ceilalți și o invidiez. Totdeauna am invidiat-o că e mai mare, că o însoțește pe mama peste tot, în timp ce eu trudesc la grajd cu Kainat. O invidiez că părăsește prima această casă.

Fata nu are dreptul de a-și găsi bărbatul cu care vrea să se căsătorească, așa că așteaptă să fie cerută de la părinții ei, care vor accepta doar dacă le convine cât aur au dat pețitorii pe ea.

Tatăl meu uită să ne spună asta când striga că fetele lui nu-i aduc nici măcar beneficiul pe care îl are de pe urma unei mioare. Când își vinde o fată, el are dreptul la jumătate din aur!

O fată trebuie să muncească și să-și facă rugăciunile. Dacă iese câtuși de puțin din cuvântul tatălui, va fi bătută fără milă. La șaptesprezece ani, Souad se îndrăgostește de un bărbat despre care nu știe mai nimic, dar care ar putea fi eroul ce o va elibera din robia tatălui ei. Visând la iubire și căsătorie într-o societate unde bărbații au toate drepturile, iar femeile doar îndatoriri, ea se îndreaptă fără să-și dea seama spre catastrofă. Pentru că rămâne însărcinată și își dezonorează astfel familia, cumnatul ei primește sarcina de a o pedepsi dându-i foc.

După ce este tratată că o “sharmuta – târfă” de cadrele medicale și lăsată cu arsuri de gradul trei, mama ei vine și îi aduce un pahar cu otravă din care îi spune să bea, deoarece doar moartea ei ar putea aduce din nou onoarea familiei, iar fratele ei Assad ar putea avea probleme cu poliția dacă nu moare. Este oprita în ultimul moment de un doctor care îi smulge paharul cu otravă din mână, și care interzice orice vizită din partea familiei. I se spune că și tatăl ei voise să o omoare sau să o convingă să se sinucidă.

Onoarea unei astfel de familii este spălată doar prin crimă/moarte. Dacă fata supraviețuiește, familia dezonorată poate fi chiar gonită din acel sat, pierzându-și atât averea, cât și identitatea.

Există în anumite țări, în acest moment, femei care sunt în închisoare. Este singurul mijloc de a le pune la adăpost și de a evita să fie omorâte. Dar bărbații care vor să le omoare sunt în libertate. Legea nu-I pedepsește deloc sau îl pedepsește așa de puțin, încât au foarte repede mâinile libere pentru a gâtui, a arde, a-și răzbuna pretinsa lor onoare. (…)

Dacă un judecător condamnă un bărbat pentru crimă de onoare, ca pe un simplu asasin, acel judecător n-ar mai putea ieși niciodată pe stradă, n-ar mai putea trăi într-un sat, ar trebui să fugă de rușine pentru că a pedepsit un “erou”.

Salvată de colaboratoarea unei fundații umanitare, Terre des Hommes, care reușește să obțină consimțământul familiei “pentru a muri în altă țară” și ajutată de un doctor arab școlit în Anglia, Souad ajunge în Franța, unde începe o nouă viață și unde își va face cunoscută povestea cutremurătoare.

Deoarece era prea tânără și mult prea dezorientată în noua ei viață, cu cicatrici adânci atât corporale, cât și sufletești, își dă fiul spre adopție familiei în care este plasată după ce se stabilește în Franța. Chinuită de coșmarul copilăriei și al incendiului corporal, aceasta cade într-o depresie adâncă și încearcă să se sinucidă.

Oglinda reprezintă cultura, educația, cunoașterea de sine și a altora. De exemplu, dacă mă uit într-o oglindă , îmi spun “Ce mica ești!”. Fără oglindă, aș umbla fără să-mi dau seama de acest lucru, cu excepția cazului în care aș fi alături de cineva înalt.

După ce urmează timp de un an un tratament de specialitate, reușește cu ajutorul salvatoarei ei, Jacqueline, să-și spună povestea lumii întregi, prin cartea Arsă de vie, și să le spună și celor două fiice despre chinurile ei. Reușește să reia legătura cu fiul ei și să-l prezinte noii familii, care-l acceptă imediat și se mută alături de ei. Astfel Souad schimbă destinul copiilor ei și al nepoților care vor urma.

Dacă aș fi trăit acolo, aș fi devenit normală ca și mama mea, care și-a sufocat proprii copii. Poate că mi-aș fi ucis fiica. Poate că aș fi lăsat să fie arsă. Acum găsesc că este monstruos! Dar dacă aș fi rămas acolo, aș fi făcut la fel.

Cumpără online