Suferințele tânărului Werther este un roman considerat o capodoperă a genului epistolar din secolul al XVIII-lea. Specific acestui gen, întâmplările sunt povestite în corespondența dintre Werther și Wilhelm sub forma unor scrisori.
Este un roman care a generat sinucideri în lanț, din cauza empatiei cititorilor cu suferințele personajului, pentru drama sufletească și deznădejdea lui. Un suflet prea sensibil pentru lumea în care se afla, drama inadaptatului pe care o întâlnim și azi.
Werther pleacă într-o călătorie, și fiecare întâmplare la care ia parte, îi este povestită cu lux de amănunte prietenului său. Scrisorile par a fi un fel de jurnal, pe care Werther i le trimite lui Wilhem. Din 4 mai 1771 până pe 20 decembrie 1772 scrisorile dezvăluie cele mai profunde încăperi ale sufletului lui Werther.
Că viața omului este numai un vis, asta au crezut mulți, și gândul acesta a început să-mi dea târcoale și mie. Când văd limitele în care sunt îngrădite forțele active și cercetătoare ale omului; când văd că orice activitate are drept scop să procure satisfacerea nevoilor, care, și ele, la rândul lor, n-au alt scop decât să prelungească biata noastră existență.
Iubirea este subiectul care-l face pe Werther să-și deschidă sufletul și să-i povestească prietenului său despre sentimentele pe care le nutrește pentru Lotte. Aceasta rămăsese să aibă grijă de cei opt frați după ce mama lor murise. Își intrase repede în rolul de mamă cu multă blândețe și dăruire.
Un înger!… O, dar asta spune oricine despre iubita lui, nu? Și totuși nu sunt în stare să-ți descriu cât este de desăvârșită și de ce e desăvârșită! E destul să-ți spun că mi-a cuprins tot sufletul.
Atâta simplitate alături de atâta statornicie și liniște sufletească într-o viață de adevăr și de fapte…
Werther se îndrăgostește de puritatea sufletească a tinerei Lotte deși aceasta era logodită. Vizitele zilnice în casa acesteia, prietenia pe care Werther o leagă cu frații mai mici ai Lottei, îl fac pe acesta să uite de logodna Lottei cu Albert și să-și dea frâu liber sentimentelor.
Trăiesc zile atât de fericite cum numai sfinților le hărăzește Dumnezeu. De-acum întâmplă-se cu mine ce s-o întâmpla, nu voi putea spune că n-am gustat bucuriile, cele mai curate bucurii ale vieții!
“Îmbătat” de iubirea pe care o simte pentru frumoasa fată, Werther are impresia că și aceasta îi împărtășește sentimentele, și în sufletul său începe să se convingă de asta. Începe să-i ducă dorul în fiecare moment în care nu se află în preajma ei, iar pasiunile ei devin și pasiunile lui.
Vraja se rupe când Albert apare și Werther înțelege că trebuie să plece pentru că nu poate rezista să-l vadă “stăpân peste atâtea perfecțiuni”. Desi relația lui cu Albert este prietenească, Werther începe să împărtășească pasiunea lui pentru arme și chiar îl roagă să i le împrumute. Gestul lui Werther de a-și duce pistolul la tâmplă, deși acesta nu era încărcat, îl face pe Albert să se îndoiască de intențiile lui.
De ce vă grăbiți, strigai eu, de ce vă grăbiți voi oamenii, să spuneți imediat despre un lucru că e nebunesc sau înțelept, bun sau rău?! Puteți voi să lămuriți cu precizie motivele pentru care s-a întâmplat așa, pentru care trebuia să se întâmple?
Începând cu data de 20 octombrie 1771, scrisoare care deschide cartea a doua a romanului, Werther se află în slujba Ministrului plenipotențiar, meticulos și ceremonios, care-l necăjește cu cerințele lui și-i trimite mereu lucrările și scrisorile pentru a le revizui. Pentru că viața i se pare fără sens, Werther pleacă spre locurile originare.
Am făcut pelerinajul la locul meu de naștere cu toată evlavia unui pelerin, și multe sentimente neașteptate m-au cuprins.
Cum s-au schimbat lucrurile! Atunci, în fericita neștiință, doream să plec în lumea necunoscută, unde nădăjduiam să găsesc inimii mele atâta hrană și atâta plăcere, încât să-mi umplu și să-mi potolesc pieptul plin de dor și de năzuințe. Acum mă întorc din lumea largă…
Da, sunt numai un călător, un pelerin pe acest pământ! Dar voi sunteți altceva?
Se întoarce iar în ținuturile unde inima îi aparține, aproape de frumoasa Lotte. Își face procese de conștiință asupra sentimentelor pe care Albert le are sau nu pentru Lotte, despre curajul lui Lotte de a iubi pe altcineva în afară de el. Prezența morții își face loc în sufletul lui Werther. Se lasă pradă exceselor, și băutura devine un motiv de a-și amâna suferința. Renunță și la aceste vicii de dragul rugăminților persoanei iubite. Căsătoria celor doi îl face însă de nerecunoscut.
Neliniștea inimii sale îi mistuia toată vlaga spirituală, toată vioiciunea și toată agerimea minții. Deveni un om trist, tot mai nefericit și tot mai nedrept cu cât devenea mai nefericit.
Văzând că este în primejdie din cauza sentimentelor lui Werther, Lotte încearcă să-l facă pe acesta să înțeleagă că îi distruge reputația prin purtarea lui, și îl roagă să nu mai vină să o viziteze. Werther înțelege că sentimentele nu-i sunt împărtășite, iar în data de 21 decembrie, acesta îi scrie o ultimă scrisoare prin care-și mărturisește sentimentele față de ea și dorința de a muri.
Aceasta scrisoare i-a fost înmânată după moartea lui. Înainte de a-și lua viața îi face o ultimă vizită în care îi citește din poemele lor preferate. A doua zi și-a trimis servitorul cu o scrisoare către Albert prin care îi cerea cu împrumut pistoalele sale pentru a pleca într-o călătorie. Fusese și Lotte de față când soțul său i-a dat servitorului armele și a simțit cum nenorocirea avea să se întâmple. La douăsprezece noaptea, când ceasul a bătut, acesta și-a luat viața.
Bate douăsprezece! Așadar, gata! … Lotte, Lotte, rămâi cu bine! Rămâi cu bine!
Suferințele tânărului Werther de Goethe este o poveste de dragoste neîmpărtășită, poate cu nimic specială decât altele, însă cu o încărcătură emoțională puternică.
Acest articol conține butoane și link-uri către librării online. Am încercat să găsesc cel mai bun preț pentru cărțile recomandate pentru a vă da posibilitatea să vă alegeți cât mai multe cărți. Plasând o comandă prin accesarea link-urilor de pe blog, mă ajutați să continui să vă prezint recenzii la cărți de top, cărți bestseller sau cărți care m-au impresionat și vreau să le aduc în atenția voastră. Plasarea comenzii nu modifică prețul produselor.
Pingback: Top cărți 2021 - Dusă cu cartea
Pingback: Cele mai citite recenzii cărți 2022 pe Dusă cu cartea
Pingback: Cele mai citite recenzii pe Dusă cu cartea în 2023 - Dusă cu cartea 2023