Cea mai frumoasă carte din lume | Eric-Emmanuel Schmitt
Cea mai frumoasă carte din lume | Eric-Emmanuel Schmitt

Cea mai frumoasă carte din lume | Eric-Emmanuel Schmitt

Când am început această carte am avut așteptări foarte mari de la ea, având în vedere ce titlu are. După prima din cele 8 povestioare, am fost dezamăgită. Aveam impresia că nu este genul pe care să-l pot citi, însă i-am mai dat o șansă. În fiecare povestire găsim analizată viața unei femei, cu bune și rele. Unele sunt de-a dreptul amuzante, altele triste. Pot spune că până la sfârșitul cărții aduni emoții din cele mai diverse.

Titlul, după cum am spus, îți face o promisiune foarte atractivă, însă prin povestioare ne dăm seama că nu avem de-a face cu lecții de viață, ci doar cu amintiri pe care le poți stoca în sufletul tău.

Wanda Winnipeg

O femeie originară din România ajunsese pe cele mai înalte trepte din societate cu ajutorul bărbaților cu care se căsătorise. De la vânzătoarea modestă la miliardara arogantă, care își ascunde trecutul rușinos. Învățase cum să-și pună farmecele în slujba cuceririi celor mai bogați bărbați.

Wanda credea așadar că nu o va scoate la capăt decât folosindu-se de bărbați. Aceștia o plăceau. Era un lucru evident. Iar ei îi plăcea să fie plăcută.

Trecută de cea de-a doua tinerețe își aduce aminte de primul bărbat din viața ei amoroasă, un pictor necunoscut, căruia se duce și îi cumpără toate tablourile sub anonimat și pentru niște sume exorbitante.

Helene

O femeie mereu nemulțumită, mereu în căutarea unor senzații care descoperite o plictisesc. Fără a simți ceva profund pentru Antoine, un bărbat foarte bogat, acceptă să-i fie soție și uită de toate plăcerile vieții. O femeie care nu mai trăiește, care lasă o impresie bună la exterior, dar care interior este o umbră.

Helene se suporta pe ea însăși atât de puțin, încât se hotărâse să-și ascundă cât mai adânc judecățile spre a nu păstra, în orice împrejurare, decât privirea lui Antoine. Nu trăia decât la suprafață, ținând prizonieră înăuntrul ei o femeie care continua să disprețuiască, să critice, să defăimeze, o femeie care bătea la ușa celulei și striga în zadar prin vizetă. Pentru a-și ocroti comedia fericirii, se transformase în gardiana de închisoare.

Această “comedie a fericirii” se încheie odată cu moartea lui Antoine. Cum va evolua personajul, te las pe tine să descoperi.

Odile Versini

O femeie care trăiește în trecut, în trecutul în care ea era tânără și frumoasă, la vârsta de 35 de ani, iar acum este nevoită să cheme poliția de fiecare dată când o femeie bătrână și urâtă intră în apartament și îi mută lucrurile de colo, colo. Soțul ei, un jurnalist plecat mereu în Orientul Mijlociu, o vizitează din când în când. La un moment dat Charles i-o prezintă pe Yasmine, femeia cu care avea doi copii.

Sfâșiată de durere, Odile îl aruncă pe acesta din casă, iar gândul sinuciderii îi vine din ce în ce mai des în minte.

Nu, Odile, vino-ți în fire. La urma urmei ești tânără… ce vârstă ai?… Charles ăsta nu te merită, bine era s-o fi descoperit mai repede. Închipuie-ți că te-ai fi încăpățânat până la menopauză…

Deznodământul acestei povești este de-a dreptul uimitor. Odile suferea de o boală care îi afectează pe majoritatea bătrânilor și își confunda fiul cu soțul ei, Charles.

Aimee Favart

O femeie care își dedicase cei mai frumoși ani din viață pentru idila amoroasă cu șeful său, Georges. Deși era conștientă că acesta nu-și va părăsi niciodată soția, aceasta se complace în situație până în ziua în care este anunțată, că Georges o să se retragă împreună cu soția lui într-o vilă de la Cannes.

Aceea a fost clipa – clipa în care crezuse că el se schimbase – când ea s-a schimbat. Deasupra acelei larve cu păr cănit care se smiorcăia salivând pe genunchii și pe mâinile ei, Aimee Favart se metamorfoză în cea de-a doua Aimee Favart. Cea de după. Cea care nu mai credea în dragoste.

Pentru că firma la care lucra avea probleme, Aimee a fost dată în șomaj. Și-a dus la bijutier toate darurile pe care le primise de la Georges, însă a aflat că acesta îi dăruise cele mai neînsemnate bijuterii. Când îl sună pentru a-i cere ajutorul, acesta o sfătuiește să-și vândă tabloul, un fals Picasso, care de fapt era original.

Ajunsă la un specialist, află că acesta era un fals și că nu valora nici doi bani. Convinsă că bărbatul care-i irosise cei mai frumoși 25 de ani din viața ei, îi făcuse cadouri numai falsuri, hotărăște să ia în gazdă studente pentru a-și acoperi cheltuielile. Pentru că o veste proastă nu vine niciodată singură, Aimee află că este grav bolnavă și că nu există remediu pentru boala ei.

Ultimele zile îi sunt îndulcite de Kumiko, o studentă din Japonia, care se încăpățânează să rămână alături de ea. Pentru a o răsplăti pentru bunătatea ei, Aimee îi lasă falsul Picasso. Peste 40 de ani, Kumiko Kruk, o regină a industriei cosmetice mondiale, îi dedică tot succesul prietenei sale, Aimee Favart, cea care îi lăsase moștenire un veritabil Picasso, și datorită acestei generozități putuse să-și întemeieze afacerea.

Femeia aceea, Aimee Favart, era numai dragoste. Credea în bunătatea omenească mai mult ca oricine altcineva. Mi-a transmis valorile ei morale, iar acest lucru, dincolo de prețiosul Picasso, este, fără îndoială, darul ei cel mai frumos.

Isabelle

Femeia cu un statut social foarte bun, bogată și moștenitoare a unei averi însemnate, află în urma unei vizite la coafor, că soțul ei o înșelase timp de 18 ani, și avea alături de altă femeie un băiat de 15 ani și două fete de 10, respectiv 12 ani.

Întărâtată, rănită, tăceam și-l scrutam cu privirea dușmănoasă. Din orice unghi l-aș fi privit, îl percepeam ca pe un trădător: când nu eu eram cea pe care o călca în picioare, atunci când era vorba de amantă sau de copii. Ținea cumva la prea multe lucruri, sau poate că nu ținea la nimic?

Samuel rămăsese alături de Isabelle în ciuda “impotenței sale feminine” și cu toate acesta își dorise copii cu o altă femeie. După ce acesta își împărțise atât timpul cât și salariul pentru a asigura viața celei de-a doua familii, dar și pentru cadourile extravagante pentru Isabelle, sfârșește răpus de un infarct în timp ce juca tenis cu fiul său. Pentru că nu putea să-și exprime nicio trăire, Isabelle îl strânge la piept pe băiatul acestuia pentru a-l împăca.

Prințesa desculță

Când o cunoscuse pe aceasta, Fabio se îndrăgostise iremediabil de ea. Femeia perfectă atât trupește cât și sufletește. După ce Donatella îi furase atât inima cât și mintea, Fabio nu mai reușise să-și mai găsească o altă femeie. Pentru că o cunoscuse într-un moment al vieții sale când nu avusese ce să-i ofere, actorul Fabio, se întoarce după 15 ani să o caute. Amânase acel telefon sub diferite pretexte, însă mintea lui îi era mereu ocupată cu ea.

Nu uitase cum toată lumea o știa pe această “prințesă” și avea încredere că va reuși să o găsească. În acel sat sicilian totul rămăsese la fel, dar oare Donatella mai era zeița în compania căreia avusese parte de cea mai frumoasă noapte de dragoste din viața lui? Poate că era măritată, poate că divorțase la fel ca toate femeile capricioase de viță nobilă.

Cincisprezece ani mai târziu, ce gândise când își luase rămas-bun de la Donatella era adevărat… O iubea. Da, o iubea încă. Dacă nu și mai mult.

Povestea nu avusese sfârșit. Din acest motiv, poate, ea dura încă.

Ajuns la hotelul în care avusese loc acea noapte de dragoste, Fabio află că Donatella se numea Rosa Lombardi și că toată lumea o numea “prințesă” datorită frumuseții ei răpitoare, dar că aceasta era fiica unui angajat care spăla vasele la bucătărie. Toți angajații îi făcuseră pe plac, de aici și confuzia că își permitea acel lux, pentru că aceasta, la cei 18 ani, fusese răpusă de leucemie.

Lucra aici, era chelneriță. Era atât de tânără, biata de ea, când a făcut leucemie… O iubeam toți foarte mult. Ne înduioșa atât de tare, încât ne-am străduit să-i îndeplinim dorințele până ce a plecat să moară la spital. De când era mică, umbla prin sat fără pantofi. În glumă, îi ziceam prințesa desculță…

Odette Toulemonde

Această povestioară este de departe favorita mea. Acea poveste în care descoperi cum o carte îți poate schimba viața, cum simplitatea și sinceritatea oamenilor schimbă vieți.

Balthazar Balsan este un autor iubit de femei din toate mediile. Cărțile lui, deși criticate, reușesc să trezească în sufletele cititoarelor cele mai frumoase și profunde sentimente. Ba mai mult, pe unele le salvează de la moarte.

Un astfel de exemplu este și Odette Toulemonde, care nu reușise din cauza emoțiilor să-și spună numele pentru a primi dedicația de la salvatorul ei, iar el scrisese “Dette”. Rămasă văduvă, aceasta își dedicase viața celor doi copii, însă în anumite momente vrusese să-și curme viața. Scrierile lui Balsan, un balsam pentru sufletul ei chinuit, o făcuseră să-și ducă viața mai departe.

Pentru că nu reușise să-i spună tot ce vrusese când l-a întâlnit, Odette îi scrie lui Balsan o scrisoare, pe care i-o strecoară în buzunar când se întâlnește pentru a doua oară. Scrisoarea va deveni și ea un balsam pentru scriitorul Balthazar Balsan ajuns în pragul sinuciderii. Deoarece lumea scriitorilor nu este frumoasă nici măcar în cărți, operele acestuia ajung să fie criticate pentru conținutul lor “fără sens”. Descoperind scrisoarea de la Odette hotărăște să o cunoască mai bine pe această femeie care avea atât de multă iubire pentru opera lui.

Poate că în mulțimea asta sunt și secretare mărunte și funcționare insignifiante ca mine, dar tocmai de aceea! Faptul că izbutește să ne pasioneze și să ne tulbure, pe noi, care citim puțin, pe noi, care nu suntem cultivate ca dumneavoastră, dovedește că are mai mult talent decât ceilalți! Căci, știți dumneavoastră, Olaf Pims o fi scriind el cărți minunate, dar mie îmi trebuie un dicționar și câteva tuburi de aspirină ca să pricep despre ce vorbește. E un snob care nu se adresează decât oamenilor care au citit tot atâtea cărți ca el.

Despre frumoasa poveste care ia naștere între un scriitor și o “funcționară insignifiantă” vă las pe voi să o descoperiți, și mai ales să vedeți deznodământul.

Cea mai frumoasă carte din lume | Eric-Emmanuel Schmitt

Deoarece această carte trebuia să aibă un sfârșit pe măsură, autorul dezvăluie de unde i-a venit ideea titlului. Acesta descoperise o femeie a cărei mamă se aflase în lagărele lui Stalin, și care îi lăsase atât ei cât și alor femei, dovada iubirii supreme a unei mame pentru copiii ei. Ce ar putea așterne pe niște foi subțiri de țigară? Ce dovadă a iubirii ar putea lăsa o femeie condamnată la moarte și poate la uitare din partea copiilor săi? Nu-ți voi dezvălui mai mult, ci te las pe tine să citești “cea mai frumoasă declarație din lume”.

Dacă și tu ai citit această carte, te rog să-mi lași câteva impresii.

Am căutat cartea pentru tine. Alege de unde vrei să o cumperi:

71 / 100

3 comentarii

Lasă un răspuns

Drepturi de autor!

%d blogeri au apreciat: